joi, 13 septembrie 2018

CÂTĂ PROFUNZIME!


       De obicei nu mă iau de oameni, în particular, poate din cauză că nici mie nu mi-ar place să mă târnosească cineva prin boscheți! Tot cu titlul de obicei, nu pun freza la tot ce mișună pe NET, sunt destule prefăcanii și mizerii întoarse de la țâța caprei, n-ai de unde să știi care-i aia întreagă și ca lumea!
           De aceea, n-am să frec opinca cuiva anume, pentru că nu știu dacă nu i-au făcut-o omului (sau porcului!) vreun personaj aflat în timpul serviciului de curățat grajduri.
          Dacă undobi” a spus asta: „În România au  mai rămas doar bătrânii, bețivii și puturoșii”, vreau să-i comunic să subscriu, plecând chiar de la exemplul dumnealui: dacă e primar din '900 toamna, înseamnă că-i bătrân în foncție și ar cam veni vremea schimbării! Să vină altul, tânăr și voios, să-și facă, și el, casă, masă și copii zglobii! Că, se pare, la noi, dacă stai mult în același scaun, ți se sudează de șezut, începi să crezi că era acolo, de când muma matale te-a pleznit la bucuțe.
         Da! mai sunt puturoșii! Mulți, dar vioi! Unii chiar au urcat către culmile civilizației! Alții, au urcat pe scara socială! Un grup a urcat pe scara beciului, iar unii stau cu fundu-n mână și se cred edili, în timp ce localitatea alunecă pe panta inversă progresului! Nici nu mă interesează dacă omul nostru este un edil capabil, mă scoate din micile mele țâțâni, că-l ia gura, pe dinainte, și-l mușcă și de dos! Din ăștia, guralivi, am avut, toți, parte! Știți ce e enervant? Că-și închipuie că a fi primar, înseamnă a fi la dreapta Domnului, călare pe mătură! Că gestionează o oraș ca un bobocel, sau padocul, edilul crede că e singur sub soare și, în… papură îl doare! Să fiu sănătos, câți edili am văzut, după ce au căzut din pom și n-au mai fost aleși, cum se căinau că sunt oprimați politic, fiind “ foști”! Nu că scurtaseră coada, la cocoș, și coarnele, la mânză! Nu că aveau atestat la frecatul pixului! Nu că și-acum dădeau în gropile pe care nu reușiseră două mandate, să le astupe!
           N-ați văzut din ăștia, care, întorși la coada vacii, nu credeau că nu mai sunt ce-au fost? Totuși, pentru niște boi curtați de prostie, n-are rost să generalizăm! Nu toți sunt schizofrenici, paranoici sau tendențioși! Unii revin la locul de muncă, nu fac figuri, dar nu cred că nu e unul să nu i se umfle, când îi zice un lingău ”dom primar”! Asta, la nivel de edil! Să vezi buric, la alții, cățărați mai sus:”dom Ministru!”/ “dom‘ Senator” / “dom’ Președinte”! Cum se gudură vreun pensionar, la Ion Iliescu! Vacile, la fermierul Băsescu! Sau vreun profesor, când s-o întoarce actualul președinte, la catedră!
           Din păcate, nu se mai întorc de unde au plecat! Și-au făcut suma și nu se mai ia nimeni, de ei! Păi! cu o pensie din alea, nasoală, și cu una, specială, le convine să zică de puturoși, bețivi și bătrâni! Bașca ce-au ciordit! Cred și eu! că se uită de sus! Că oamenii - oameni, rămân oameni și după ce nu mai sunt scule pe bascule! Pe ăștia ar trebui să-i împăiem, că nu-s mulți și-s puțini!
           Au mai rămas bețivii! Din ăștia, se puiesc pe toate gardurile și prin toate tufele! Nu e fenomen românesc, așa că nu insist! Dom’ Primar, mata duci la ureche sau nevasta matale te bate cu făcălețul, să nu te amesteci cu bețivii urbei? Bei, de unul singur, cu capul în frigider, sau numai cu șefii mătăluță, de la partid? Să nu vă vadă peizanii? Să nu țipe, după coada tăluță, masticatorii și vodcangii? Oi fi, și dumneata, vreun abstinent cu diplomă, de te dai guru!
         Dacă e adevărat c-a zis, ce se spune c-a zis, atunci el, singur, întrunește cele trei condiții de obținere a cetățeniei: uzat, de scaun! Trântor îngălat! Beat mangă! Că altfel și-ar ține spiiciul, acasă, în butoiul cu murături! Băi, rumâne! tu cu cine lucrezi acolo, la primăria MATALE? Cu bătrâni, bețivi sau puturoși? Nu că nu sunt destui, din ăștia, dar iar generalizăm?!?
        Nu știu ce să cred - chiar atât de mult prostește funcția? Că te numești primar argeșan de Micești, sau badea Căpiță, nu tot cu oameni dai în bobi?
           Nu interesează cine a scos, pe gușă, năzdrăvănii! Urât e fenomenul - iese câte un scuipat politic și judecă o națiune! Că-i prost, sau că se face! nici asta nu are importanță, ci că rămâne nesancționat! Sau rămâne tot nesimțit, chiar dacă-i rade vreun pensionar, una, peste sfârlă!
             Nea Pandișpan, mă cunoști  de undeva, de te dai la mine? Te-am supărat cu ceva, de mârâi? De ce mă jignești, Nea Clorofilă? Cine te-a învățat să muști mâna care te hrănește?
          Și ne mai mirăm de bețivul bătrân, campion la păduchi cu sacul,  care urinează pe peretele Primăriei!

Niciun comentariu: