Ceata de vulturache era în derivă - Vulturache
Mahăr își dăduse demisia, așa că familionul de vulturi trebuiau să-și aleagă
alt șef, care să-i îndrume, el fiind Boss-ul Tuturor Vulturoșilor! De fapt, era doar nu bluf, Mahăr, în lupta cu cerul paralel, nu avea de gând să plece nicăieri, nici împușcat!
Viața fusese o grozăvenie, cu zeci de ani în urmă, când
la șefia vulturilor era un biet vultur cizmar, puțin analfabet și mare
naționalist de vulturi. Secondat de vulturița - soață, și aia cu studiile
făcute la Sor - Bona, cu niște doctorate trase la rindea, Cel Mai Iubit Dintre
Vulturache visa la o viață în zbor planat, deasupra norilor, fără datorii și cu
mațul plin! (numai că-l ținea mai mult
gol!) Așa și-a frânt gâtul, când credea c-a pus-o!
În urma penelor sale jumulite, s-au dat vulturii, cu
târtița, de pământ, toți Barosanii care i-au condus după Sublimul dovedind o
mare pricepere în a jumuli vulturimea, în a o carota și manipula, că zburau
vulturii cu farurile aprinse și tot nu vedeau luminița de la capătul tunelului,
pe care le-o promisese cineva, s-a și uitat, cine!
Odinioară stăpânind cerul și pământul, zburând deasupra
pădurilor umbroase și a lacurilor cu apă limpede, curată, după câteva decenii,
vulturii s-au trezit că se târăsc peste o groapă ecologică, care, de fapt, i-a
și repudiat! Mă rog! să nu zicem mai urât!
Miasmele i-a fugărit hât! departe! pe cei în putere! Ceilalți stagnau, crezând că sunt doar coincidențe! Vedeau cu ochii lor rotunzi, cum groapa se micșora, umplută cu tot felul
de mizerii! Aripile deveneau din ce în ce, mai grele, iar ciocurile lor vulturești nu mai cătau mai sus, de lungul nasului. Au început să cadă!
De parcă nu ajungeau toate astea, au năpădit și molimele
peste ei, de nu mai știau bieții vulturi, cum îi mai cheamă și la ce să se mai
aștepte!
Atunci răsări Vulturache Măhar, care îi convinse că ei
n-au fost niciodată vulturi, ci ulii! Atât se munci Marele Mahăr să-i convingă
că istoria așa îi știe, drept niște ulișori, nu mare lucru, de capul lor, încât
exageră, iar neamul Vulturinilor deveni Clanul Uliițarnicilor! Drept recompensă pentru marea iluminare, Mahăr se trezi ales mare șef peste vul.. ulii!
El, însuși, fiind la origine șacal, înșfăcă în ghiarele
sale ascuțite toată puterea, numind la comandă un biet papagal! Care executa
fără prihană, dorințele gheboase al Marelui Mahăr.
În jurul gropii de gunoi, milioane de invadatori stăteau
înghesuiți, să apuce să ciupească câte-o ciozvârtă din Groapa Ecologică, care
semăna mai mult, cu Groapa Ginecologică! Iar dacă mai punem la socoteală și
rozătoarele și paraziții in interiorul Gropii, ne putem da seama ce dezastru
ecologic li se pregătea!
Marele Mahăr își luă ciocul, la purtare, declarându-se
mare erou național! Se dădu lovit și amenințat cu moartea! Numai că vulturii nu prea înțelegeau cum stă treaba cu Statul în groapă, acolo unde fuseseră obișnuiți să stea numai forțați de împrejurări.
Ieșiră pe strasse, grupuri- grupuri, dar penele li se udară de la tunurile cu
apă! Umiliți de ceata ciripitorilor, refuzară să mai asculte orbește de Marele!
Trecură anii și vulturii se transformaseră în biete
păsări de curte, în timp ce ulii fuseseră înlocuiți de ciori și corbi! Puținele
păsări măiestre tremurau acum, cu atâția ochi lacomi, din jurul loc! Ultimul
recensământ arăta că o treime dintre vulturi zburaseră din cuib și uitaseră cum
se zboară vulturește. O altă treime își pierduseră conștiința de sine și se
credeau corbi! Restul, nu mai vroiau și nu mai puteau să zboare, așa că
înghițeau toate rahaturile aruncate în groapă!
Groapa se înălțase spre cer, devenind munte! Muntele de
gunoi! Și cum astfel de vecinătate nu putea genera decît mizerie, cei care se
mai credeau, totuși, vulturi, au început să se întrebe dacă nu-i vremea să se
mai înalțe o dată, arătându-și, cu mândrie, pieptul vulturesc, cel care a
oprit, în trecut, pe toți migratorii! Dintre care, unii au rămas pe tărâmul de
aur, înainte de a-l transforma în cultură de gunoaie!
Nu știu cum s-a terminat povestea, dar știu că aș vrea să
fiu vultur, nu cioară, și nu, scatiu! Așa cum vulturii se înalță către ceruri și
măreție, tot așa aș vrea să mă înalț și
eu să nu mai simt mirosul de gunoi! Degeaba am pe stemă un vultur, dacă sunt un
biet uliu pribeag! Acvilă, sau nu! vreau să-mi întind aripile și să plutesc pe
cerul țării care m-a zămislit și m-a făcut mândru, că sunt român! Cât despre ulii care stau și pândesc, le las
lor groapa de gunoi, care i-a născut!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu