METAMORFOZA BUNULUI SIMȚ

Mâinile alergau robace, în timp ce gândurile fugăreau alte cotloane: “E doar 12 jumate și, deja, am obosit! Of! ce mă dor genunchii ăștia nenorociți, nici noaptea nu mă pot odihni din cauza lor. Parcă am o sută de ani, așa mă simt, precum ciutura veche de la fântâna nanei Geta! Mică, ruginită, găurită! Fără să mai intereseze pe cineva, nu mai are lumea nevoie de fântână, cu apă-n casă. Nici animale, nu mai sunt, barem ele se mai cereau adăpate, când le ardea soarele. Ca și mine, s-au dus și ele, cum s-a dus și fântâna, cu ciutura ei! Cum se duc și ciolanele mele!

Lasă că nici când eram tânără, nu trecea zi, să nu mă doară ceva! Numai că atunci treceau toate, mai cu bucurie, mai cu strâmbătate! Și când nu ești obișnuit cu greul, ți se pare tare greu! Mă uit la copiii de azi - frumoși, bine hrăniți, deștepți! Doar că nu-s prea sănătoși, par bolnavi, de când se nasc! Nu prea țin la tăvăleală, dacă eram ca ei, îmi mâncau câinii din traistă! Noi eram nouă frați, mama nu vedea pe ultimul, mergând pe picioare, că era cu burta la gură, din nou. Nenorocitul, care zicea că-i tata, n-o lăsa când venea de la cârciumă, de beat ce era, sărea pe ea, de față cu noi! Când am mai crescut, pe noi, fetele, ne fugărea afară, să nu ne învățăm prost, zicea el! Parcă noi eram chioare! Și tocmai el făcea pe rușinosul, despre care se zvonea că ne mai făcuse niște frați și prin vecini! Când mergeam la școală, mă uitam să văd dacă mai seamănă cineva cu mine, așa proastă eram, îmi intra în cap toate prostiile și stăteau acolo, fără să plece! În rest, dobitocului nu-i păsa dacă avem ce mânca sau ce purta, era bine, cât avea de băut! Când nu avea, ne bătea, de ne rupea, de la un fir de pai! Eu nu prea semănam cu frații mei, am apărut cât a stat el la pârnaie, de aia îi eram nesuferită, una- două, îmi rădea niște palme, că-i stric renumele și-l fac de râs! Parcă mai era ceva de ascuns, despre el, care se făcea, în fiecare zi, de râs, mai ales după ce i-a căzut părul și i-a apărut burtoiul! A murit întro noapte, călcat de un tractor, că cine știe ce-l mai ducea mintea!

Fiind atâția în casă, nici unul  dintre noi, copiii, n-a ajuns la liceu! Eu am ajuns într-a opta, dar n-am terminat-o, că m-am măritat! Ceilalți frați, n-au terminat nici pe-a patra, că nu aveau nevoie de carte, aveau nevoie să fie ageri! Dintre surori, doar una a ajuns în clasa a VI-a! Deci, eu sunt deșteapta familiei, nu știu cu cine oi fi semănând, că mama era proastă- rău, de stătea cu boul ăla de tata, care-o și bătea! Așa că, atunci când m-a cerut Sile, m-am dus după el. Nici nu era altă soluție, eram borțoasă cu golanul ăla de Ianu! Nu că i-ar fi păsat cuiva, dar nici prea ochioasă, nu arătam! Sile a fost, și el, un jegos bețiv, dar nu m-a bătut niciodată! Poate din cauză că i-am spus că, dac-o face, îl pândesc și, noaptea, bag foarfeca-n el! În schimb, m-a părăsit când eram însărcinată cu al treilea copil! Așa m-a trezit cu trei copii și niciun ban! Bețiv, bețiv, dar mai făcea și cîte-un ban, nu ne lăsa să murim de foame, ca taică-miu!”

Gândurile îi fură întrerupte de perechea care trecea, trebui să le facă loc, în timp ce cei doi își explorau cavitatea bucală!

“Nici nu m-au văzut! Uneori, mă simt ca o furnică, nu mă văd oamenii, sunt în stare să calce pe mine! Mai ales când sunt ca mâțele-n călduri! Zic eu, așa, dar cine știe cum oi fi fost, când eram tinerică! Că nu degeaba am patru copii! Bine că nu i-am părăsit, cum îmi spuneau fetele - Lasă, fa, copiii! că nu-ți fac statuie! Ce? tu i-ai făcut statuie lu’ mă-ta? Decât să te chinui cu ei, hai cu noi, să facem bani, să-i creștem! Că le-o fi mai bine așa, fără noi, cu bani trimiși! De plecat, ele au plecat, dar de trimis bani, numai în primele luni au făcut-o! Uite! Lena și-a lăsat fetele cu maică-sa, de-a ajuns bătrâna, cu tot ajutorul social, la nebuni! I-a trimis trei luni, câte o sută de euro, apoi gargară, că nu mai are de unde! Cât au fost fetele ei, mici, s-a descurcat baba, apoi, când vroiau bluggi de firmă, a făcut edem pulmonar! Lena s-a făcut ca ninge, găsise pe unul care nu vroia copii și nici să audă de ei! Eu n-am vrut să fac ca ele, uneori îmi pare foarte rău, alteori, sunt mândră de ei! N-au ajuns mari boieri, dar au serviciul lor, casa lor, viața lor! Nu s-au rupt de mine, nu le e rușine cu mine, deși nu mă pot lăuda că am fost o sfântă! Dar, ca om, n-am fost ca ai mei părinți, să suport măgăriile unui bărbat bețiv, care făcea ploduri pe bandă rulantă! Sau să mă vadă lumea beată -n șanț, cu fustele ridicate! Ca să mi-i cresc, am plecat capul, nu era altă soluție, câtă carte am, nici să tai bilete la WC-ul public, nu m-au primit! A trebuit și îndur și batjocura alor  mei, cu unii chiar am copilărit! Cum e ăsta, care tocmai coboară! Fost șofer întrun gang, la engleji! Nevastă- sa”produce” pe la nemți, așa au ajuns să cumpere jumate de stradă pe centru! Și eu, tot aici, fără copii, fără ajutor social, fără șansa de a găsi un serviciu, barem la salubrizare, să pot ieși la pensie! Zău că sunt prea proastă, nu știu să mă descurc! Și mai zic de mama!”

Alungă cele gânduri și își văzu de treabă - cu mintea, aiurea, trecuse timpul și nu avansase deloc! Și mai avea două etaje, să termine de spălat scările! Singura ocupație la care se pricepea și care îi permisese să-și trimită copiii la școală! Și care nu însemna că o va scoate la pensie! Dar tot era ceva  - nu cerșise niciodată!