De ceva vreme, nu v-am mai băgat degetele-n ochi, ceea ce nu înseamnă că
v-am uitat sau vă neglijez! De fapt, nu cred că pot fi acuzat că sunt uituc,
scriu ca un habăuc, nu mă mai pot opri, vă bombardez cu postări, de și mie, mi
s-a acrit de mine!
Ca să nu uitați, cumva,
revin cu precizări despre mine și umbrela mea, sub care nu mă plouă, nu mă
ninge, dar nici bine, nu îmi vine! Recunosc că sunt mistreț, uneori, dar nu am
ce face, eu sunt mic și am șoric, dar nu atât de gros, cum îl au alții, care se
cred fini și creativi! Rămân grosier, ca de obicei, în limite rezon!
Nu-mi amintesc să vă fi
spus cum a apărut blogg-ul ăsta! Păi! dintro dorință veche, de a mai descreți frunțile
preocupate de scăderea natalității ideiilor creatoare! Pentru a mai sări și pârleazul,
în tarlaua cu glumițe! Pentru că avem nevoie de o supapă și aia,
întotdeuna, la români, a fost râsul! Chiar și pe vremea comunismului circulau bancuri
care stârneau hohote de râs mânzesc, dar, pentru o clipă, uitai de foame și de
frig! Se zvonea că până și securiștii (ce? ei NU oameni?) râdeau cu poftă la
un banc bun, doar să nu fie cu ei! Pesemne că și azi sunt unii care ne
monitorizează și hohotesc cu capu-n ostromente! Parcă și pe la 1907, la Flămânzi, se spuneau bancuri cu PSD, PNL, etc! Că e știut ce serbau, la 1821, pandurii lui Tudor - 100 de ani până la înființarea PCR!
Recunosc - am deturnat
scopul inițial, de a face haz de necaz! O dată - pentru că fiecare are stilul său
propriu, iar eu nu fac excepție, nu mă învăț minte și pace! că oamenilor le place, ce le vine bine, nu ce le
vine cu vomă! Mai cred și-acum că, indiferent de stil, contează scopul, iar scopul
meu e să mai bag câte-o scobitoare în ouă fierte! Doi (și-un sfert) - dacă reușesc să clintesc
un fir infinitezimal, din răceala creponată, din sufletul cuiva, tot e o
chestie-trestie! Am renunțat să mă scuz, cum am renunțat să explic! Sunt cam
bătrân, să mă mai schimb, să semăn cu lupul cel bun, care crește cei trei
purceluși, din motive hoomanitariste!
Am încercat să țin o linie
dreaptă, care face un unghi drept, dar, cunoscut fiind că la 100 grade fierbe
apa, la 90 de grade nu se întâmplă mare lucru, deci nici eu nu pot ține pe
repede înainte. Am mai dat-o cotită, am mai dat-o lungită, dorind să mă adaptez
la cerințele economiei de p(a)iață, poate voi deveni chiar simpatic! N-a mers! Mi se reproșează că mă joc cu-cuvintele! Bine
că nu mă joc ca-căscatul, cu sufletele! cum s-a ajuns să se practice-n țara brebenelului!
Vulgaritatea a pătruns,
insinuantă, și în cuibul minții mele - adică, dacă majoritatea te spurcă, eu de
ce aș fi pur precum mătasea - broaștei?!?
Așa am ajuns să practic
cea mai veche meserie din lume, înafară de politică! Dar să ne înțelegem - eu tot
mai sper că veți rămâne alături de ariciul zgubi-bau, de unul singur, viața e
pustiu! vorba cântecului!
Nu am pretenția că sunt un
mare mânuitor de sfori, cuvinte și alte onomatopee! Conjuncțiile și
interjecțiile mi-au pus piedică mereu, iar happy-end-ul, povară de dus cu
măgarul propriu, obișnuit cu samarul, îmi provoacă trepidații la lingurică!!
Și, totuși! cred că nu pot renunța acum, când mai am puțin și dau colțul!
Să vă spun pe șleau –
chiar vreți să fac atac de coarde vocale? Să fac bătături la limbă? Să mă
îmbolnăvesc de scolioză dentară? Frați arici, mai dați și voi cu like-ul în
mir, sau cu expresii provocatoare de mușcatul limbii, zâse comentarii! Mai
zâceți, și voi, ceva lui nea Ariciul! că stă ca prostu’,
pe oliță, întrebându-se de ce nu-i
spune cineva, ceva, de dulce! Haideți, nu fiți chitre! dați un semn de
viețulică, că moare bietul arici, neîmpărtășit! Dacă curiozitatea a ucis
pisica, Ariciul a crăpat înaintea mâței!
Nu uitați - nu urăsc pe nimeni, nu condamn pe
nimeni, n-am nimic de împărțit cu cineva! Dar cei care mă cunosc, știu că, pe
cei care-i iubesc, îi iau la șuturi, tocmai pentru că îmi pasă de soarta lor!
Trageți, de aici, concluzia - de ce sunt așa ciufut cu unii! Nu cu toți, am o
listă lungă cu cei pe care îi vreau cu limba cusută de buze, la Vocea României!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu