sâmbătă, 29 septembrie 2018

FAIMA PORCULUI!

S-a dus cu faima porcului tăiat -
Pesta porcină, de pe listă,... l-a „scuipat”!
După găina aviatoare și gripa aviară,
Vaca nebună și lumina chioară,
Ne bate Dumnezeu, încet, cu parul,
C-avem pe cap și pe West Nile - țânțarul!
Nu ne ajunge câte patimi ducem zilnic,
Mai vine și câte-un creier, zis “olimpic,”
Să ne răstoarne-n troaca lui Godac!
Așa că tot cădem confuz, din puț, în lac!
După ciupercile nebune și oaia căpiată,
De ce vă luați de mine? Eu am gura capsată!
Să cred că nu-i departe și secera, și briciul,
De pus, pe lista neagră, gâtlejul lui Ariciul?
Eu cred că e-o greșeală - în cel mai crud raport
S-apară, spre vânzare, aricii, la export?
Atunci, e explicabil de ce m-am năruit-
În loc să capăt faima, ei, na! că m-am pârlit”!
Și eu mă pregăteam pentru un Pulitzer”!
Așa ajungem, nene, să fim Nobel” șomer!
Vroiam doar un „Grand Prix” pentru literatură!
Să-l iau și pe „Cervantes”, cu mici și udătură!           
Premiul „Hugo”, să îl împușc din zbor!
La Constantin Tănase”, să ajung, că am homor!
La American Book Awards”, să strălucesc!
Ca să am „Bafta”, și -  acum mă milogesc!
La Uniunea Scriitorilor, am pus chiar un roman!
Să vadă lumea ce concepe un arici sărman!
Când colo! nu s-a-ntâmplat așa cum am dorit!
În loc de renumit, rămas-am tot un arici tâmpit!
M-ați înșelat, făcându-mă să cred că-s genial!
Și eu eram - biet arici - erou de carnaval!
Vă jur că răzbunarea mea va fi atât de crudă!
La mic dejun, vă voi servi doar poezie nudă,
Narațiuni cu tâlc, dar fără leac, cam seci!
Și-o gâlgâială de prozator vestit, trăit în beci!
V-așteaptă răzbunarea unui geniu, nu oricui!

Sau poate a unui arici, cu faima porcului!

Niciun comentariu: