-De la Adam și Eva, mai încoace
Nimic nu-i bun, nimic nu vă mai place!
Privește o femeie și vezi doar o mămică!
Cu fruntea-transpirată, de palidă furnică,
De greiere ce cântă! La nuntă!Sau botez!
Păcat că iarăși lesne m-apuc eu să visez,
E crudă realitatea, e neagră ca ceaunul
S-or mai găsi pe drumuri, barem, câte unul
Din basmele cu zâne, cu fete minunate?
De unde atâtea fețe cu suflete machiate?
Poeții au închinat sublimele poeme
În timp ce e-încheiau, agale, la izmene!
Eroica poveste a damei curajoase
Avea, ca țel final, mai multe țoale scoase!
Cum preamăreau, nebunii, în rimă, odiseea
În care câștiga, final, enorm! ...FEMEIA!
Mofluzii, crăcănații, urâții și gușații
S-au întrecut cu vorbe, în ample perorații,
Un loc să își cîștige la masa de plăceri!
Nu dragoste doreau, ci doar simple muieri!
Bărbații sunt setoși, dar sunt ca acadeaua
De-mpăunați ce sunt, abia de ling podeaua!
Sub unduierea crupei și freamătul din ie
Bărbații văd ce vor și nu ce-ar fi să fie!
Se tot mândresc că ei, atât de constipați,
Sunt capii lumii și frunte de-mpărați!
De fapt,particular, ei nu-și găsesc avântul,
Puful, penele, un gând amar, cuvântul!
Mă rog , ceva! Cam asta e ideea-
Or fi ei cap, dar gâtul e... FEMEIA!
Cum se înclină gâtul, și capul după el!
Dar, din păcate, nu toți gândim la fel!
-Femeia mea , drăcoasă cum e ea
Doar în genunchi în fața mea să stea!
Se mai găsește unul să se-nfoaie-n pene
Ce tare e flăcăul! E curajos, măi, nene!
-Și-mi poruncește mie, cel curat
Să ies, în mama naibii, de sub pat!
Așa gândea Catina , cea mândră și vivace
O ronțăie la gânduri, ceva n-o lasă-n pace!
Se miră câte-o dată, mai rău ca un bărbat
Cum se schimbară toate! Și toate au uitat-
Femeia e în toate ! Și viața! Cuvintele-s femei!
Calități, defecte, sentimente! Aproape tot ce vrei!
Cerințe, jurăminte, credință, mișelii!
Lacrimi, suferință!... Și multe nebunii!
Dar s-a sucit cea lume! Și a ajuns temei
Misoginismul-tată, mai tare la... FEMEI!
RAMOLISMENTE ȘI MORALISMENTE:
-Stau și mă întreb eu –oare
Sunt misogin sau mi se pare?
Nu am cuvinte să vă povestesc
Cum mă privesc și vă privesc
Femei ce ați sărit pârleazul!
Vă las pe voi să vă-ntregiți obrazul
Eu n-am cuvinte să aduc ofrandă
La femeiască vorbă, o clică și o bandă
De ne-nțelese și amare stihuri!
Ce mult vă pasă vouă, adesea, de... NIMICURI!!!
Copilăria mea s-a-ntreținut cu gânduri
Și-acum, printre-ale mele triste rânduri
Mai cred și azi, că-n orișice femeie
Un obelisc al lumii ar trebui să steie!
Un sanctuar al dragostei, din care vise sar
Și-n centrul veșniciei, să fie-al- lor altar!
Mai strâmb, mai drept, îmi cer adânc iertare!
Și iar mă-ntreb - sunt misogin, eu, oare?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu