Ariciul își frecă lăbuțele, singurul lui semn de
dezaprobare învățat în cei 5 ani de-acasă! Sătul de orăcătoria, pardon!
oratoria de la TV, simți nevoi masive, printre care și aceea de a ieși la aer,
se sufoca deja! Îl apucă meditația, care-l prinse ca o crustă, nu trecea
nimic dincolo.
Așa își dădu seama că toți aricii
din lumea asta au în spate, pe lângă gama completă de țepișori, și ceva care-i
definește și-i individualizează, ca arici nativi sau migranți! Par(ul pe)
example, aricii americani au întotdeauna armata americană suferind de
persecuție, dar mare amatoare de sacrificii umane pentru apărarea unui singur
americănuț civil! Francezii cară turnul ăla după ei, dar și franțuzismele care
le folosesc și alte nații! nemții, poza lui madam Merchel, ungurii, poza lui
Avram Iancu, iar rușii, niște rachete aer-sol cu inscripții în slava lui
Putin! Aricii români o dau cu frunzele, măcar dacă ar fi fost de viță-de-vie!
Și cum tropăia Ariciul prin pădurea de
scaieți, numai ce aude niște aricioaice desprinse de pe zmeul care le debarcase
în tufa natală: -LA NOI, ÎN...! "Restul e tăcere"! Ariciului i se
zbârliră țepii și puse mâna pe condei! Iată ce-a ieșit:
Indiferent ce
spun alții, românu-i tot român! Trântește, bușește, înjură,... și rămâne
român! Și iar înjură, blestemă, trântește, bușește... tot român rămâne! Cei
care nu mai cred că sunt români, n-au fost niciodată români, n-au suferit
pentru România și, în consecință, nu simt deloc românește!
Să fii român nu înseamnă Miorița, Carpații, pădurile de brad-stejar-frasin-carpen
și ciulinii Bărăganului, nu doar roșu, galben și nițel albastru, nici măcar
Mircea, Mihai, Ștefan, Cuza și-un întreg pomelnic de domnitori și domni, în
adevăratul sens al domniei. Mai înseamnă și supraviețuire în calea tuturor
sălbaticilor și năvălitorilor, a prietenilor și neamurilor care ne-au dorit
binele, de ne-a ieșit pe nas. Mai înseamnă și așteptare, și dezamăgire, și
lacrimi, multe de obidă, dar și mai multe de ciudă.De ciudă că nu suntem
săraci, să se bucure tot străinul când ne pupă pe năsuc, na la mama de sărac,
dar nu numai! când ne privește de sus, de unde l-a cocoțat mă-sa, când i-a
tăiat buricul, când se arată scârbit de chip
de român pe targă, cu zurgălăi!
Ne-am născut
mereu, de fiecare dată mai blânzi, dar și mai întăriți, numai că ultimii 30 de ani
ne-au damblagit sufletele. Acum ne stuchim în sân, nu mai vrem să fim
strigați Bă, românie!
Ne-am născut că să murim din nou, de fiecare dată s-a găsit cineva din Neam să
ne facă de Cacao cu lapte, culmea, tocmai dintre cei chemați să ne reprezinte!
Sunt puțintel revoltat, îmi vine să-mi iau falca la pumni, dar mi-e teamă să nu
ratez, să dau în cineva! Cum să nu fiarbă revolta în mine, precum ciorba de
cartofi noi, când văd cum nestruniții neamului joacă țonțoroiul pe pelteaua mea
sufletească, și nu oricum, ci folosind cuvinte decupate din DEX, de o elevație
demnă de o trepanație, nu mai știu cum să mă exprimez, la atâta latifundiune
plină de profunziune, strâns unită cu statutul de Român Supradotat, cel puțin
așa cred unii dintre noi, despre ei înșiși!
Știe cineva
cum ne-am prostit?!? Mi-e teamă că se bănuiește ceva, de-am uitat să vorbim
proasta limbă românească, uitând că am orăcăit, prima oară după Marea Ieșire, tot
în românește! Am devenit poligloți, poliglonți și polihoți, sinonimi cu Moțata
Românească, Pelicanul de Delta-Planul Dunării, Bălțata de Dăbuleni și Trascăul
de Odobești. Ne reprezintă o frunză, căzută dintr-un pom tropical, o fi frunza
la care apelăm când facem pelerinaj la WC-ul din fundul curții, unde ne-a
dus civilizația!
Cert e un
lucru - nu noi ne-am aruncat încolo, ci am fost duși de valul și valurile
vieții, nu noi am cerut să ajungem aici, ne-au împins niște tovarăși de-ai
noștri, cu ceva mai multă glagorie sub fesul lui bunicu’, dar cu multă
ne-simțire! Da’ de ce nu ne mai place Românica?
Eram proști și ne-am făcut, subit, super-deștepți? Sau aici trebuia să ajungem,
să întoarcem capul, ne deranjează mirosul de baligă, de oaie bătrână, de lup
ud, de urs flămând? Asta până n-or dispărea, odată cu specia Român cu Bule-n
Gură!
Până-n ‘89, ce prostii se învăța la scoală! Auzi, se pleca la
atac cu strigate de URA! Ura împotriva cui? Nu era mai potrivit
străvechiul strigăt de luptă românesc Tu-ți
p...? Nu aveam ce face într-o
zi și (mă) gândeam cum ar fi un război modern astăzi, peticit peste unul,din
1877! Mi-am dat una peste ureche, cine pupăza lui Creangă din teiul lui Eminescu
mai cunoaște cuvântul ăla tâmpit -PATRIOTISM? Mai bine o negociere la
contractul colectiv și individual de război, nu așa făceau soldații români în
cam toate războaiele, mai ales cele agricole? Întâi asigurare de bunuri și
bagaje apoi testament trecut pe la notar, să nu care cumva să se caftească
urmașii pentru sfoara de bătătura, cel mai adesea, doar bătătura din palme!
Cuvântul EROI a căpătat altă semnificație, e un erou și cel care a dus țara asta
de râpă! Și ca să devii erou, mai întâi trebuie să fii credibil, adică să mori
cu zile! Noi, cei rămași în țara asta demodată, om fi și noi eroi? Că murim pe
capete! Sau suntem niște eroi care se încăpățânează să rămână doar Români până
la capăt?
Doare să auzi
cum foști români, dacă or fi fost vreodată, te privesc de parcă calci în
străchini, cât de laș ai putut să fii să rămâi pe meleaguri românești! Atunci,
de ce mai vii, străine, să vezi țara din care ai plecat, unde ți-s rudele și
foștii prieteni, cimitirele și crucile sub care se odihnesc cei care au fost,
spre ghinionul lor, doar Români? Puțin respect! pentru că a cere respect
presupune să dovedești că știi ce-i ăla, și pentru asta, îl și dai altora, se
câștigă atât de greu! nu poate fi evaluat în euro! În plus, eu unul, te respect
că ai rămas român, că ți-e dor de casa părintească, că, orice ai face, gândul
ți-e tot aici, la nebunia asta, pentru că ești parte din această nebunie! Te
respect pentru curajul de a o lua de la un alt capăt, dar nu uita că nu toată
lumea este în stare să plece din țara asta urgisită, blestemată, parcă, să nu
mai vadă limanul dezamăgirilor ăstui neam! Nu-mi doresc decât să ajung ziua
când Românii se vor bate să se întoarcă acasă, vreau ca nepoții și copiii mei
să rămână tot așa, Români din România!
Puteam să fiu
cetățean suedez, încă de mai multe decenii, dar am preferat să mor de foame în
țara mea, să fiu umilit zilnic de frații mei români, să pot ruga pe Dumnezeu
să-i ierte, că de cele mai multe ori nu-i vina lor că au uitat de Omenia
Românului! Și să sper că lucrurile nu vor rămâne așa, noi nu am fost așa! putem
fi iar mândri cum am fost odată!
Cum am trăit
așa în țara asta, așa vreau să și mor - ROMÂN!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu