CICLUL POVESTIRI ADEVĂRATE- VECINUL MEU! (Partea a II-a!)

   (NEW) După cum povesteam în prima parte, vecinul meu rămâne o sursă  de inspirație, și nu numai pentru mine!

Să reluăm: domnia sa lucra la un patron! Chiar și pe bani! Când nu se lucrează pe bani buni, se împrumută de la locul de muncă! Dacă bicicleta lui ar avea gură, ar auzi-o tot orașul- M-ai deșelat tot cărând acasă! nici nu mai țin minte ce-am dus în spate! Mai bine îți lua-i un măgar, ducea mai mult ca mine! 

Așa se fac averile, bob cu bob, scândură cu scândură, cui pe cui se scoate... Asta nu era de-aici, n-are nicio legătură! Sau, poate, are! Oricum, îmi amintește de două povestiri, nu garantez că sunt 100% adevărate, dar 60%, bag mâna-n foc!

Prima are legătură cu un cerșetor din zona unde am copilărit. Mi-l amintesc umblând din poartă-n poartă, nu cerea decât un colț de pâine! Oamenii, văzându-l jerpelit, cu o pufoaică pline de petice slinoase, vară-iarnă, mereu aceeași, îi dădeau ce le prisoseau -sticle, pâine, afumături, haine, încălțăminte -uzate, bineînțeles! când aveau de unde! Nici noi nu transpiram de prea-mult, dar mamei i se făcea milă și-l omenea cu ce putea! Unii îi dădeau chiar și bani și nu cred că e cineva care să nu-și amintească de faptul că se purta umil, mulțumea cu un Bodaproste! fără să ridice ochii din pământ. Rămâne imaginea lui târând sacii murdari, plini cu pomeni, pentru că avea și o tehnică a lui -lăsa sacii la cineva în curte, nu-i târa după el, cu sacii plini nu mai era el miluit! 

Spre seară se ducea acasă, un soi de coșmelie povârnită, cu un acoperiș ce semăna cu cele două cocoașe ale unei cămile! Noi, copii, nu îndrăzneam  să-i intrăm în curte, era ca un soi de Bau-Bau, dar nici cei mari nu fuseseră văzuți, barem, prin curte! Pot să zic -era un fel de legendă a cartierului, iar părinții îl foloseau drept exemplu negativ - Așa ai să ajungi dacă nu înveți!/nu muncești!/ești leneș!/nu-ți asculți părinții! etc.

Moare omul, într-o zi, și aflăm că mașinile șmechere, nou sosite, sunt ale fetelor cerșetorului nostru! Cum? avea și fete? și noi de ce nu știam? Nevastă, sigur nu avea!  Să moară mama lui nea Gutuie Olimpianul, știți ce-a văzut lumea în bordeiul ăla? Să nu-ți crezi balelor și obloanelor, avea moșul numai covoare persane, de ți se scufundau picioarele în ele! Avea TV color, ultima strigare! în fiecare cameră! și coliba avea cinci camere! Avea cosmetice fine, am aflat că avea relații la un Shop, de unde, lunar, lua marfă! Iar fetele au scăpat câte-o vorbă, că tot scurma el prin gunoiul orașului, le făcuse și lor case! Ce nu știa prostimea era că personajul strângător creștea ciurdă de porci, în spatele casei, cu mâncarea de la fraieri! și vindea carnea pe sub mână! Asta pe vremea lui Ceaușescu ! După înmormântare, tot au mai rămas 8 porci peste suta de kile!

Fetele au lichidat tot ce se putea lichida, au donat bordeiul unui vecin și duse-au fost! N-am auzit să le mai fi văzut cineva!

Un alt personaj, erou de legendă, lucra ca muncitor la una dintre cele mai mari unități industriale din oraș, actualmente așezată,  gospodărește, pe chituci fundamentali! Și nenică se ocupa cu două treburi interesante: de căratul gunoiului și de un hobby! Concret, zilnic ieșea pe poarta unității, cocoșat de roaba încărcată cu gunoiul care se depozita în exterior!  Și făcea multe călătorii din astea, pe zi! Portarilor le era milă de bietul om, cam pișpiriu și amărât la înfățișare, de aia, când ieșea, la sfârșitul programului, se făceau că nu văd cărămida învelită atent în hârtie de ziar! Pe atunci, se găseau materiale aruncate și pe stradă, ce mai conta o cărămidă!

După ‘ 89, și-a invitat foștii colegi de muncă la el, sub vie, la un șpriț prelungit!  Și atunci le-a povestit cum a ridicat casă cu 4 camere, două băi și beci armat, din truda lui de zi cu zi! Pensionar, le-a amintit de căratul gunoiului, dar le-a explicat că DE IEȘIT, IEȘEA CU ROABA, DAR NU VENEA CU EA ÎNAPOI, CI O VINDEA!  Mai cumpăra scândură, ciment, ce-o fi! ȘI ZIDEA CASA DIN CĂRĂMIZILE PE CARE, ZILNIC! LE ADUCEA ACASĂ, ȘI ASTA TIMP DE 31  DE ANI x cca 220 ZILE! Cam 17-18 m cubi! E adevărat, a trebuit să mai cumpere câteva, dar se găseau pe la demolări!

Dacă mai punem și povestea celor două fete de pe Centură, care se prostituau barem de-o cărămidă/zi, se dovedește că românul o fi el muncitor, dar e și inventiv!

Ce legătură are vecinul meu cu asta? Păi, funcționează pe același principiu -nici o zi cu mâna goală! Astfel, a reușit să-și acopere casa cu tablă, toată luată din MÂNA PLINĂ! El, bravo lui! a pus manopera! Numai că, după câteva luni de FĂRĂ LEAFĂ, IA CE POȚI! a trebuit să-și vândă tabla de pe casă! Nici acum nu are decât vreo 3 m pătrați, cât se vede din stradă! Restul, trăiască folia de răsad/seră, ieftină și la îndemână! Ce spuneam de inventivitatea românului?