CE BINE E SĂ TE CUNOASCĂ LUMEA!

Un banc vechi suna cam așa: 

Pe vremea locomotivelor cu aburi, mecanicul de locomotivă tocmai băga de zor cărbuni în măgăoaia de oțel, când un nenișor, cu o față umilă, dar care exprima profunda admirație, mai mult cu ochii băgați în terasament, se apropie și-l întrebă:

- Șefu! Ei, Șefu! Mata conduci hardughia asta?

- Eu, bineînțeles! recunoscu, mândru, meseriașul.

- Ești tare, Șefu! Păi nu oricine poate să miște dihania asta! Pe bune, chiar mata o miști?

- N-am zis că da! Ce, eu mint?

- Ești tare, Șefu, tare de tot! Da’ o țigare n-ai?

Mecanicul întinde pachetul de țigări, iar nenică se servește cu trei odată, după care înalță capul, se uită cu  un ochi la meșter, întrebându-l cu ironie și dispreț:

- Băi Bulă, dar tot tu ești prostu’ care bagă și cărbuni, să moară măta?

Dar dacă nu e banc?!?

Ciurel era mândru de el, mai ales că era cunoscut și răs-cunoscut, nu exista suflet de om și picior de iepure să nu vorbească de Măreția Sa! Rudele nu-l scoteau din Mândria Noastră și Mândria Neamului Românesc! Prietenii, unul intra, altul ieșea! Colegii au propus să-i ridice o statuie  în parcare, iar Șefii îi caută Compania,  să zici că și Soarele se învârte în jurul lui Ciurel, iar Calea Lactee e doar o simplă potecuță creată pentru ascendența respectivului. De exemplu, acum două luni, la celebrul restaurant “Câinele Berc și Mâța Cheală” a fost iar rândul lui să facă cinste atât auditoriului, cât și auditorului venit în control.  Era știut că, fiind un tip descurcăreț, toate controalele erau în sarcina lui, ce făcea, ce nu făcea, el pe toate le știa și le scotea. Cel mai important era că nu interesa pe nimeni cine plătea consumația, damele și muzica, Ciurel fiind omul de barză! pardon! de bază, dacă nu de găină! Lui chiar îi plăcea acest rol, deși copiii, acasă, după aia mâncau doar surcele, și alea cu porția! Așadar, ultima ispravă se lăsă și cu o amendă, pentru încălcarea ordinii publice, Ciurel urinând pe portretul noului primar, rămas bine lipit la ultimele alegeri din urmă cu doi ani. Și cum amenda îl găsi la serviciu, Tonți, șeful lui direct, convocă personalul și făcu ședință, Ciurel primind un perdaf de toată frumusețea, din care reieșea că face colectivul de rușine. El râse din toată inima lui bună, bănuia că nu vorbește serios, cum ar fi putut, doar pentru colectiv își consumase rezervele financiare.

- Vedeți ce băiat bun e amicul nostru? se manifestă Tonți, adăugând- O bomboană de om! 

 - Da, da! Dacă n-ar fi el! aprobară ceilalți, consemnând în caietul de procese verbale de ședință că Murdarul Ciurel nu a ridicat  obiecții la oprirea a 25% din salariu, pe trei luni. 

Omul nostru de turtă dulce era bine văzut și în parc, unde hrănea atât porumbeii, cât și ciorile, se băteau cele două neamuri care să sară mai în fața lui Ciurel, în așteptarea unor fărâmituri mai grase, nu era el omul să alunge pe cineva, cum nu era animalul care să arunce cu bâta-n baltă și să sperie peștele cel gras, unicul din iazul aferent parcului!

Și în cartier era așteptat cu bucurie, așa puteau goli olițele, descărca nervii întinși  pe sfoară, la uscat! arunca cu lături și din lături, înjura ca la ușa cortului în fața căruia se născuse, ce mai, era omul care le trebuia. Mai mustăcea el câteodată, dar când auzea pe cineva spunând: - Îl cunosc eu, e de-al nostru! sau: - Merg pe mâna lui Ciurel, c-așa e el, are gros la portofel! se îmblânzea deodată, uita de supărările anterioare și zâmbea cu toți dinții și toată fața îi era o lumină!

Numai acasă lucrurile nu stăteau la fel, nimeni nu sufla o vorbă la străini, TOP SECRET scria pe ușă! Orice încercare de stoarce o informație de la familia lui, individual și compus, se lăsa cu o muțenie demnă de Gânditorul Cucuteni! Ziceai că dacă lumea s-ar sfârși în ograda lui Ciurel, nu s-ar auzi nici musca, una bucată oftat și-un kil de lacrimi! Suspect de guralivi în rest, îngrozitor de ermetici la chestionare sociologice, membrii ciurelieni nu scăpau o vorbă despre capul sec al familiei, care nici el nu dădea semne că subiectul l-ar interesa. Cunoscuții bănuiau că îl respectau atât de mult, pe el și faptele sale inimoase, încât nu doreau să-l supere cu ceva!

Într-o zi, însă, cineva greși și stârni iureșul care a rămas în analele omeniri cu titlul ZIUA CEA TRISTĂ A LUI CIUREL! Totul a început cu obișnuitele glume proste pe seama lui, gen pus tuș pe scaun, răpit pix, mâzgălit lucrare la care s-a chinuit 2 ore, strecurat gumă mestecat în  sandvișul cu ceapă etc. La 13.35, răgetul lui Ciurel sparse liniștea și geamurile instituției, brodând lacrimi datorate palmelor usturătoare aplicate la întâmplare, dar de care n-a scăpat nimeni, inclusiv capul răutăților, Tonți-Șefuțu! După care, profitând de uluirea celor prezenți, Ciurel aruncă o rafală de înjurături, care ar fi făcut de rușine un cioban rău de muscă, aparent fără țintă, dar nu scăpă unul singur de sfânta pomenire! Ieși, trântind ușa și crăpând tocul!

În parcare când vru să-și ia bicicleta parcată printre limuzine, îl găsi pe paznicul veșnic pus pe glume, care îi ungea zilnic șeaua cu ulei, pe care, de astă dată, îl puse el pe fugă cu șuturi în posteriorul săltăreț, de credeai că s-a  deschis Campionatul Mondial de Tăbăcit Piei de Curcă!

Îngreunat serios de pietrele luate din pavaj, alesese pe alea mici și denivelate, cât să încapă în pumn, Ciurel poposi pe strada lui, unde începu un concert de sudalme împestrițate cu expresii împrumutate din mai multe limbi, toate negre de supărare, în timp ce exersa Tirul cu Cataroiul Urban, atent să nu rateze vreun geam! Curioșii, deveniți victime colaterale, nu îndrăzniră să comenteze, chiar și după epuizarea stocului de pietre, era, de altfel, și inutil, Ciurel ajunsese acasă! Dintre oftaturile unanim dezlănțuite, se auzi și-un comun - De aia tac ăia la el în casă, că-i nebun!  țicnitul dracului!

Ce legătură are povestea lui Ciurel, cu bancul inițial? Are! Pentru că lui Ciurel, veșnicul mecanic de locomotivă al tuturor nemernicilor, i s-a acrit să i se spună că-i doar unul din mulțimea de fraieri care bagă cărbuni la locomotiva celor care-i fumează țigările și-l mai fac și SCÂRBĂ! deși scârba nu e el!