„Ah! ce greu trece timpul când ai vrea să
sară peste minute, peste ore, să ajungi la capătul așteptării! Să nu mai numeri
pașii făcuți înainte și înapoi, fără nici o noimă, în timp ce gândurile
fugăresc orice încercare de a te așeza în matcă, să te limpezești și să începi
altă cale!
Dar ce te
faci cu dorința care-ți face inima să bată mai tare, cu sângele care aleargă
năvalnic, nu se știe în ce direcție, nu mai poți controla mintea, să nu fugă la
ceas! Mai trec 10 minute, care-ți par o veșnicie, dar câte veșnicii din astea
nu au mai trecut prin și pe lângă sufletul tău! De câte ori nu ai spus - N-o să mai iubesc niciodată! ca, în clipa următoare, să te
răzgândești, nici tu nu știi de ce, poate așa cere viața de la fiecare, să se
ferească de o greșeală, că să dea de una mai mare! Parcă, dacă cineva ar sta în
spatele tău, ca să te corecteze, ai asculta glasul rațiunii, n-ai mai asculta
șoapta dulce-amăruie a iubirii, n-ai mai greși? Fiecare părere de rău e urmată
de o nouă ispită, treci de la o etapă, la alta, fără să-ți pese ce-ai
lăsat înapoi, fără să vrei să conștientizezi că următoarea greșeală poate fi și
ultima! Ah! prea multe gânduri nestrunite îmi plesnesc capul, tocmai acum, când
se apropie CLIPA! Timp dușmănos, nu vrei să te grăbești măcar o dată?”
Astfel de
gânduri o chinuiau pe biata Nina, tolănită în patul mare și pufos, cu dublă
saltea, pe care își etala, fără să gândească, goliciunea! Corpul încă foarte
suplu, ce o costase multe abțineri de multe pofte și multe opreliști de la
normalitatea, cu greu acceptată, care deja guverna viețile femeilor de vârsta
ei! Diete reușite și nereușite, mersul la sală, kilometri parcurși pe jos, mult
efort fizic, toate astea o păstraseră atât de bine, că propria fiică era
geloasă pe privirile bărbaților pe lângă care treceau, ținându-se de braț, doar
vârsta distanțându-le! Știa că era o prostie, nu era un motiv ca Ela să o
invidieze, dar orgoliul îi era mai mult decât satisfăcut, deși nu recunoștea
față de nimeni! Burta elastică, nedeformată, o făcea să pară de cel mult 18
ani, multe tinere ar fi vrut să fie ca ea, chiar dacă depășise, nu cu mulți
ani, dar depășise, dublul acestei vârste! Paradoxal, la 18-20 de ani fusese mai
lălăie și mai trupeșă decât acum, fundul ei mare și sânii grei îi păreau o
povară, parcă o trăgeau în jos, mergea mai mult cocoșată, i se părea tot timpul
că este privită că o monstruozitate, acolo unde nu erau decât forme frumoase,
așezate de o mână divină. Anii au făcut-o să dea mai multă atenție dezvoltării
sale fizice, văzuse cum celelalte femei deveniseră indiferente la proporții,
odată cu așezarea familiei, creșterea copiilor, monotonia casnică, dar și mai
preocupate de satisfacerea plăcerilor proprii, mai mult sau mai puțin,
nevinovate, dar ale căror urme se puteau vedea din plin! Ninei, însă, i se
părea și-acum că arată groaznic, mai avea tendința de a merge cu bustul aplecat
în față, ceea ce o făcea să pară mai scundă, dar nu era deloc! Multă vreme
luase complimentele bărbaților drept luare peste picior, Las’ că știu eu ce gândiți! Nu vă mai prefaceți că sunt unică, la
voi, toate femeile sunt la fel!
Acum Nina era
îndrăgostită, nici ea nu știa cum și de ce, știa doar de cine! Nu era sigură,
însă, dacă persoana merită un dram de atenție, mai ales din partea ei. Ceva din
interiorul ascuns al sufletului său îi spunea că totul e doar o joacă, o
joacă stupidă, dar neîndurătoare, și plăcută, în același timp! Nici dacă
ce simțea nu credea că e dragoste, era mai mult căldură subțire, uneori
vâlvătaie, alteori susur de izvor cu apă limpede! Dar, mult mai sigur, ce
simțea nu era nimic bun, poate doar o amăgire dintr-o tinerețe trecută!
Sau poate un vis neîmplinit, o dorință aprigă nedomolită, o așteptare peste
care trecut uitarea, dar revenită după o vreme, la aceeași intensitate.
Practic, aproape că se auto-înșela, confundând dorința de a fi în siguranță, în
brațele tandre ale cuiva, un necunoscut, cu dorința de a fi tot una cu acel
cineva, de a fuziona la toate nivelele cu o umbră a iubirii încă netrecute!
Carnea țipa
după podul cald al unui palme care nu smulgea durere, ci picura rouă și
răcoare, alina, și nu trezea sângele clocotit, mângâia, odată cu pielea ușor
umezită, mai mult suflet, decât trup fierbinte! Și, odată cu șirul lung de
dorințe, de care credea că scăpase pentru întotdeauna, mai aprig simțea nevoia
să rupă timpul în bucăți, să se lase în voia unei patimi venite de nu se știe
unde! Și timpul care nu vroia să treacă mai repede!
Totul
începuse de la floare, o banală, o amărâtă de floare, un crin palid, nici măcar
o floare frumoasă! Nu asta a contat, ci felul în care el a întins mâna,
oferind-o! Ce, nu mai primise flori, mormane de flori îi fuseseră oferite, dar
toate păreau desprinse dintr-o suită de obligații, fără fărâma de suflet de
care are nevoie și floarea din inima ta! Plecăciunea voit lipsită de ironie, pe
care o simțise de atâtea ori, în tot atâtea ocazii, acum era o odă închinată
unei femei, și nu gestul ceremonios, lipsit de valoare, al politeții reci!
Zâmbetul, un pic strâmb pe o față diformă, era unul vesel, plin de viață, ușor
atenuat de o umbră de tristețe! Pentru că era URÂT, pe un corp destul de
puternic, dar cu urme certe ale decăderii fizice, accidentul de mașină
distrusese jumătatea din fața posibil, cândva, frumoasă, dezgolind un obraz
acum marcat de o dungă adâncă! Dinții din partea stângă se ițeau de sub
jumătatea de buză arsă, și, totuși, nu arăta îngrozitor, mai degrabă ciudat!
Numai ochii sclipeau a energie, deși nici ei nu păreau prea veseli, ci mai
degrabă, consolați!
Petrecerea
era pe terminate, când l-a găsit retras pe balconul lung, undeva, în întuneric,
toată seara nu-l zărise printre convivi, se pare că și el fugea de lume, cum
fugea și ea, locul ei nu părea printre oameni, deși iubea toți oamenii,
indiferent de defectele lor! S-a așezat lângă el, fără să-și spună un singur
cuvânt, apoi el i-a luat mâna și a început s-o țină în mâna lui mare, mai mult
mângâind-o, decât strângând-o! Și între ei, nespusă, s-a statornicit un soi de
mulțumire -Nu mai sunt singur!
De unde i-a
aflat numărul de telefon, a rămas un mister, dar a sunat-o peste două zile,
doar că să-i mulțumească că a fost alături de el, și, de data asta, tonul moale
trăda ironie, o ironie însă doar la adresa propriei lui persoane -Mulțumesc
că ți-e milă de mine!
Și,
dintr-odată ea s-a trezit că întrebă dacă seara, n-ar vrea să-i facă o vizită!
Surprinsă de propriul curaj, a răsuflat ușurată când el a spus a spus că,
în seara aceea nu putea, dar ușurarea n-a durat decât o clipă, pentru că el a
revenit, propunând următoarea seară!
Iat-o, acum,
așteptându-l, fără să înțeleagă, barem în al 12-lea ceas, ce diavol a făcut-o
să accepte asta! Pentru el a îmbrăcat o rochie verde-smarald, și-a pus cerceii
din perle, iar brățara în formă de inimă spune mai mult decât ar putea spune
chiar ea. Cum? a trecut deja jumătate de oră peste ora fixată și nu a venit? De
ce oare s-a înșelat, se părea ca el este un alt om decât cei pe care îi
întâlnise până atunci și iată! a păcălit-o atât de urât!
A trecut o
oră, nu mai vine, se simte lovită, dezmembrată, murdară! Trupul îi arde,
dar acum nu e aceeași căldură, e ca un frison, ca o durere nemaiîntâlnită, ca o
boală! Sentimentul cel mai acut este dezamăgirea, nu visa la o noapte
vijelioasă, în care trupurile lor să se înlănțuie, să se întrepătrundă, la fel
cu sufletele lor! Era deajuns doar o noapte în care, lipiți unul de celălalt,
să uite de lumea înconjurătoare, să mai trăiască un fior de dragoste! Se simte
trădată, umilită, plânge! A mai trecut încă o oră! Mai bine nu s-ar fi
gândit vreodată la așa ceva, era mai bine să trăiască ca până atunci! Iar
mâine, mâine e o nouă zi, semănând cu celelalte zile de ieri, de anul trecut,
de alți ani trecuți! Și tot mâine se întoarce și soțul ei de la sanatoriu,
și iar zile plictisitoare, goale de conținut, lipsite de substanță, alături de
un om cu care ai trăit zeci de ani, nici acum nu te cunoaște, te tratează ca pe
un obiect, obiectul lui, să nu se atingă nimeni de obiectul lui, îi aparține!
Zile în care nu știi ce să zici, nu te ascultă nimeni, și iarăși nimeni,
nimeni, nimeni! Păcat, pentru ea și pentru el, nu va mai fi o altă dată!
Nina n-a
știut niciodată că El nu a venit pentru că se ascunsese în colțul cel mai
ascuns al sufletului său rănit, mai singur ca niciodată și mai convins ca
niciodată că nu merită să fie fericit și iubit!
Cât de mult
se înșelau amândoi - ATÂT CÂT EXISTĂ SPERANȚĂ, TOTUL ESTE POSIBIL!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu