- Ce chestie curioasă! mă
întâmpină cel mai bun prieten al meu, în timp ce trag scaunul să mă așez să-mi
beau cafeaua. Nu cred că știu la ce se referă, dar sunt sigur că o să aflu.
- Ai auzit că doi bătrâni au cerut ajutorul autorităților ca să le
taie lemnele? Au cerut ajutor pentru că ei nu au putere să mai facă așa ceva,
nu se mai găsește cineva să facă ceva contra-cost, dară din omenie! A
ajuns primăria să se ocupe și de așa ceva!
Iată
explicația pe care o așteptam! Binecunoscuta lipsă de forță de muncă
disponibilă să completeze serviciile de care ai nevoie. O fi treabă de
primărie? Sau din banii tuturor trebuie subvenționată lipsa de interes sau cea
de omenie?
Am fost
curios să aflu povestea celor doi bătrâni, pentru că, din start, se ridicau
niște semne de întrebare.
Mai aflasem și altădată o altă povestire. Mi-a spus-o
un bătrân nu așa de bătrân, dar care nu avea pe nimeni, copiii îi plecaseră“
afară”! doi fuseseră, amândoi morți din diverse motive -unul, presupus înecat,
altul, răpus de leucemie. Omul abia făcuse 64 de ani, însă puterile îl cam
lăsau, cheful de viață i se diminuase, îmi spunea că ar vrea pe cineva să-l
îngrijească.
- O femeie?
l-am întrebat ironic, sunt atâtea cazuri de bătrâni care vor aventură, încât nu
simt că singurătatea i-a făcut ridicoli.
- Nu asta mă
interesează. Am nevoie de cineva care să-mi facă de mâncare, să facă curățenie,
să am cu cine vorbi! Să fie cineva care să-mi dea un pahar cu apă, când n-oi
mai putea să mă dau jos din pat! Am două case mari, nu pot avea singur grijă de
ele! Le-am făcut pentru copii, acum ei nu mai sunt, nurorile nu vor să audă să
vină să stea cu mine, se simt mai bine acolo unde stau! Cred că au dreptate,
cine e suficient de nebun să-și lase agoniseala, să-și mănânce zilele cu mine?
Nepoții nici nu știu cum arăt, ai mei copii au murit tineri, a trecut timpul!
Nu sunt încă o povară, pot să-mi fac singur de mâncare, pot să-mi fac curat,
dar nu știu până când! Dacă n-o să mai pot să mă mișc, ce-o să se aleagă de
mine?
A dat peste
niște vânători de avere, le-a făcut acte pe case, pe lucrurile lui, a condiționat
cu îngrijirea și cu înmormântarea. Cât a trăit, a fost bine, l-au îngrijit
foarte frumos, dar la groapă l-au dus cu minim de cheltuieli, mai era puțin
și-l cazau pe marginea drumului. Norocul lui a fost că a venit la înmormântare
și o nora a lui, tocmai aia de care se plângea că-i bățoasă rău. A sărit femeia
cu gura pe moștenitori, ăia au sfeclit-o, au făcut treburile ca la carte, nora
a plecat fără să vrea ceva, bine că l-a văzut odihnindu-se în pace!
Cu atât mai
curioasă era povestea celor doi bătrâni, cu lemnele lor, se isca întrebarea -Cum
de s-a ajuns aici?
Să presupunem
că aveau împreună patru copii, toți aranjați, la casele lor, proveniți din
căsătoriile anterioare! Adică 2 ai lui, 2, ai ei! Numai că trei stăteau în alte
colțuri ale țării, unul era în SUA.
Nerecunoștință?
Răutate? Chiar aici s-a ajuns? Din păcate, niciuna dintre ele! Situația nu se
datorează copiilor, ci părinților, după principiul - Culegi ceea ce
semeni! Ori, cei doi, (acum) neputincioși, n-au știut toată viața lor să
dovedească că au și suflet, că pot fi oameni ca toți ceilalți, nu sfinți, dacă
am fi sfinți, ar fi plină lumea de icoane, cu noi, toți sfinții, cocoțați în
ele!
Cât au trăit,
au trăit numai prin procese: pentru mutarea gardului cu 10 cm, pentru că a tras
copilul vecinului cu praștia cu bile???, (au găsit bilele în cocoșul mort!) pentru
că vecina X a înjurat de mamă, (precis era mama lor!), pentru că stau babele pe
marginea șanțului, (sigur discută despre ei!) pentru că vecinul Y a săpat o
groapă și a pus pământul ud peste stâlpul de la gardul lor, era metalic și a
ruginit, e putred din cauza asta! Să vină poliția, s-au suit alții în copacul
care spânzura deasupra curții vecinului Z, era copacul lor, numai ei aveau
dreptul să-l culeagă, chit că spânzura peste răsadurile vecinului. Să-și ia
cutare câinele și să-l ducă unde o vedea cu ochii, latră, nemernicul, noaptea
și ei nu pot dormi! A dispărut grebla, sigur a furat-o Icsulescu, de mic copil
fură!
N-au scăpat
nici rudele: ăla e-un nespălat, pute! Celălalt, clefăie la masă, îți vine rău
când îl vezi! Madam C s-a uitat urât, verișoara face ochi dulci soțului! Mister
Bau-Bau își găsește să vină numai noaptea, iar frate-tău a plecat cu tot cu
scrumieră, chiar dacă am găsit-o după câteva luni în grădină! Nu au
scăpat nici cei din piață, ăia toți fură la cântar și nu muncesc deloc,
ce-i cu prețurile astea umflate?
Au reclamat
sectoristul că le-a întors spatele când i-au cerut să-l aresteze pe cel ce
vindea semințe! Au cerut din nou banii luați de la poștaș, pe motiv că n-au
semnat nicăieri prima dată!
Dar cel mai
urât s-au purtat cu proprii lor copii - viața în cazarmă era joacă de copii,
totul trebuia să fie la linie, la locul lui, chiar dacă nu avea locul lui!
Fiecare greșeală, penalizată cu bătaie! Când aceștia s-au săturat, și-au
luat lumea-n cap de mici și nu s-au mai uitat înapoi! După ce a mai trecut
timpul, nostalgici, s-au reîntors să-i vadă și, în loc de bună primire și
vițelul cel gras, s-au trezit cu reproșuri! Au plecat, jurând să nu mai revină
și s-au trezit că cineva băgase zâzanie între ei, așa, de la distanță, să nu
aibă liniște! Colac peste pupăză, s-au trezit admonestați de cunoscuții lor și
de rude, cum de sunt așa ticăloși, de-au uitat de părinții lor? Și-au înțeles
că cei părinți se plângeau tuturor că au crescut copii și aceștia le-au întors
spatele, scopul văicărimii fiind de a-și face de rușine copii!
Pare
incredibil, dar toate astea chiar se întâmplă! Și atunci, de ce ar fi cineva
obligat să le taie lemnele? Să și le taie singuri, așa cum au făcut o viață
întreagă!
Și totuși, de
ce să fim și noi ca ei? Merită, oare, conștiința noastră să supraviețuiască cu
o asemenea pată otrăvită? Sau, ca să ne dovedim că nu am uitat să fim oameni,
n-ar fi mai bine să mergem la spart lemne, poate va fi învățătura de minte și
pentru alte astfel de... victime? Merită să încercăm! Tot timpul merită să
încercăm!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu