SĂ RECUNOȘTI SAU NU! O GREȘEALĂ?

   Genul FĂRĂ GLUME!

Nerecomandat minorilor! 
Canalul de deversare, în care se scurgeau canalizările a jumătate de oraș, nu mai fusese curățat în porțiunea aceea, de peste 27 de ani! Toate decolmatările executate în acest timp, repetate la 2-3 ani, au permis apei să curgă în bazinul de decantare, fără ca ultima porțiune din canal să fie curățată periodic. Acum venise și rândul ei și nu ar fi fost nimic deosebit de semnalat, dacă utilajul nu ar fi întâlnit rezistență, una mult prea mare decât de obicei. Și cum lucrările trebuiau finalizate, mai erau câteva ore din zi, iar ziua era, și ea! ultima din programul de reabilitare al Primăriei.

Au forțat utilajele să scoată obstacolul, care s-a dovedit a fi un trunchi de copac aproape în întregime, putrezit! Mare lucru, un copac! ar fi zis cineva, dar lucrurile s-au complicat - trunchiul nu numai că era învelit strâns în mai multe rânduri de folie de plastic, dar, strâns bine în jurul lui, se afla un schelet uman nu tocmai întreg!

Criminaliștii, ulterior, au constatat că rămășițele umane zăceau de ani buni în mocirla din canal, deși, inițial, cercetările s-au axat pe disparițiile din ultima perioadă. Cert este că nu se putea stabili nici identitatea mortului, dar nici cauza morții, mai ales că lipseau organele interne și jumătate de bazin, cu tot cu piciorul drept, la care se mai adăugau alte câteva oase disparate.

Ipoteza Poliției, că ar fi un caz de peste 20 de ani, părea ridicolă. Cum a rezistat cadavrul în mediul acela umed, supus permanent tuturor substanțelor chimice și a dejecțiilor?!? Explicații s-au găsit: ‘ambalarea’ foarte strânsă, în mai multe straturi, protecția copacului, faptul că s-a aflat tot timpul sub nivelul apei, mai ales că sedimentele, în zona de vărsare în bazin, se compactaseră!

Singurul lucru care interesa pe toată lumea era identitatea persoanei. Luni în șir nimeni nu s-a prezentat ca să reclame vreun dispărut din alte vremuri! Cazul a fost clasat, disparițiile nu erau ceva frecvent în ultimii ani, alte fapte primau.

Abia după aproape 15 luni, la poliție s-a prezentat o femeie, care a cerut insistent să vină un polițist la ea acasă, motivul fiind dorința soțului ei de a face o declarație privind macabra descoperire prezentată mai sus. Nu a fost luată, prima dată, în serios, mai ales că arăta neliniștită, cu o față descompusă, mai degrabă dezechilibrată psihic. Mai târziu s-a aflat care era motivul tristeții sale, dar mai bine să citim declarația soțului ei, înregistrată de poliție:

-Mortul e V.I, cel mai bun prieten al meu! Sau, mai degrabă, a fost prietenul meu, până când s-a înecat! 

Să povestesc cum s-a întâmplat: el voia să plece la București, era în timpul Revoluției , și unii chiar se simțeau nimicuri, vroiau să arate că sunt bărbați adevărați! Tocmai aflase că prietena lui rămăsese însărcinată și dorea că urmașul său, fată sau băiat, să fie mândru de tatăl său. Nu vorbea de căsătorie, din cauza asta tocmai se certase cu fata, de ciudă mă luase cu el, fără să-mi spună motivul, ca să bem ceva. Eu deja băusem niște vodcă, dar eram prea euforic, toată ziua mă uitasem la televizor și urmăream fuga Ceaușeștilor! sau ce-o fi fost acolo! După ce am băut  nu știu  cât vin…, să nu mă întrebați dacă sunt sigur că așa s-au petrecut lucrurile, le-am pus cap la cap în zilele următoare, așa cum îmi mai amintesc frânturi din seara aia…

După  ce ne-am amețit urât, lui i-a venit să o vadă pe iubita lui! care locuia, pe-atunci, pe o străduță îngustă, iar curte casei părinților ei dădea, în spate, în râpa prin care trece canalul! Dar nu acolo unde l-au găsit acum, ci undeva, în cartierul din deal, o să vă spun adresa, dar mai sigur că știți unde e puntea aia îngustă, pe care nu o pot trece decât oameni și biciclete, mașini nu! Acum e îngrădit, dar atunci te puteai strecura sub punte și chiar sări pe malul celălalt! Dacă nu venea apă multă din sus, atunci apa măsura și un metru jumătate, cum a fost și-n noaptea aia! 

Mie nu mi-a plăcut niciodată locul acela, toți din împrejurimi își aruncau gunoaiele în canal, care era tot timpul plin cu resturi. Când venea apa mare din deal, făcea curățenie, dar asta nu ținea mult, urmau alte gunoaie! și mai erau și copacii, multe sălcii, mai ales, dar nu numai! Mai venea unul, mai tăia un lemn pentru sobă, așa era pe-atunci! Era iarnă, dar acolo apa curgea repede și îngheța greu, abia în vale era mai înghețată!  Și n-am să înțeleg niciodată de ce a trebuit el să se urce în copac, chiar trebuia să sară-n curtea ei?! Mai ales că aluneca, a alunecat de vreo patru ori, dar nu s-a lăsat, tot a urcat! 

Numai că atunci s-a petrecut nenorocirea - copacul s-a rupt și au căzut împreună în apă! Am rămas mut de uimire, nu-mi credeam ochilor, el dispăruse în apă și nu l-am mai văzut de-atunci! După o clipă de încremenire, am vrut să sar de pe punte, pe malul înalt, unde nu ajunsese apa, dar, amețit cum eram, n-am aterizat cum trebuie și m-am lovit cu capul de un alt copac! Mi-am pierdut cunoștința, n-am idee cât timp, puteam avea aceeași soartă, dar Dumnezeu a vrut altfel! Dar nici nu l-am putut salva, cum nu am știut atâția ani unde i-a ajuns trupul! 

Am revenit pe lumină, a doua zi, dar nu l-am găsit, deși am petrecut aproape o zi scormonind prin canal cu un fier beton, poate am să-i găsesc trupul! Nu l-am găsit, dar am văzut din ce cauză se rupsese copacul -fusese tăiat pe trei sferturi, de cineva care, a doua zi, cred că a revenit să-l taie de tot, dar nu l-a mai găsit! Normal, îmi răpise un prieten! 

M-am simțit vinovat din multe motive: nu trebuia să-l ascult și să mergem la băut, nu trebuia să-l las să se urce în copac, trebuia să sar în ajutorul său! Nu trebuia să râd de el, înfuriindu-l, că va deveni tătic, el, care nici de sufletul lui nu prea avea grijă! La astea s-a adăugat frica, frica că voi fi suspectat că eu l-am omorât! Și atunci am tăcut, n-am povestit la nimeni ce s-a întâmplat, lăsând să se creadă că a fugit de frica copilului, să se creadă c-a murit la București, ce? nu au mai fost cazuri de dispăruți! mai ales că fusese crescut la căminul de orfani! Pe câți îi interesau pe-atunci soarta unuia fără rude? 

Și ca să fiu ticălos până la capăt, m-am căsătorit cu iubita lui și i-am crescut copilul, eu nu am avut parte să-i am pe-ai mei! Degeaba mi-am spus tot timpul că, poate așa repar ce-am greșit, dar nu ăsta era motivul. Am avut o căsnicie nemaipomenită, nu-mi pare rău! Îmi pare rău că am mințit-o pe ea, până zilele trecute nu i-am spus adevărul, am susținut întotdeauna c-a plecat din oraș, la București și că a rămas acolo, sau a murit, sau nu a vrut să știe de ce-a lăsat în urmă! 

De ani buni trăiesc în minciună, n-am avut curajul nici să-l ajut, nici să-i păstrez curată imaginea, asta e! n-am avut curaj, am vrut să păstrez ce nu era al meu! Acum nu mai are niciun rost, mai am câteva luni de trăit, am cancer la plămâni, s-au dus și altele din mine! E prea târziu, e târziu, mai ales, pentru mine, dar trebuie să se cunoască cum au fost lucrurile atunci!

Ancheta a mai stabilit că, într-adevăr, soția sa își amintea de povestea cu copacul tăiat, chiar tatăl său începuse să-l taie, făcuse mult scandal când nu-l mai găsise, credea că vreun nenorocit i-a luat munca! Și dintr-un dosar legat de un furt vechi, s-a mai aflat că întâmplarea avusese un alt martor, care nu putuse identifica personajele dramei, dar nici nu fusese luat în serios, mai ales că povestea dezlânat, sărind de la una, la alta.