CICLUL POVESTIRI ADEVĂRATE -VECINUL MEU! (Ultima parte!)

 MOI ȚI-S POSMAGII...?VERICULE!

Muza mea mustăcioasă îmi șoptește că vecinul se gândește serios să devină specie protejată! De când l-am luat în colimator, nici nu visează ce celebritate este, neam de neamul lui n-a visat să treacă Atlanticul, Pacificul și două bălți cu broaște, iar numele lui...! De asta nici nu-i rostesc numele, să nu facă pui! Da’ mie mi-e drag, să dea cutremuru-n mine, 8 pe Richter și 16, pe Mercalli, dacă nu țin la el ca la fesu’ lu’  bunicu’! E însă vremea să-l las în plata Domnului, că-i dau idei!

Cum să nu iubești un omuleț care, rugat să te sprijine contra-cost, promite că va reveni, dar nu-i iese revenirea! Cum să nu ții la el, când îl vezi cât de săritor este, mai ales la săritura cu prăjina pe la nas! De exemplu, fac curat în curte și se strâng câțiva saci cu lemne de foc, care nu-mi trebuie, nu fac grătare în curte, că n-am curte de grătare. Fraierul moțat de mine se gândește că vecinul, la iarnă, tot cu lemne se va încălzi,așa cu practică în fiecare an! Eroare, se încălzește, dar i se fâlfâie până atunci, așa că propunerea mea de a-i arunca resturile de lemn trece aparent neobservată, la 39*C la umbră, de ce ți-ar păsa! Mie îmi pasă, ar trebui să scap de deșeuri, îmi convine mai mult să i le arunc peste gard, în spatele casei, cam prin zona unde are fereastra de la bucătărie, mă conformez indicațiilor lui! După trei săptămâni constat că movila e tot acolo, neclintită ca munții Carpați, neatinsă de mână de om, practic virgină! Nu e problema mea, poate dorește să aibă umbră în bucătărie și nu a găsit altă metodă! Peste o lună, situația e la fel, nu-i treaba mea, sunt depășit de evenimente, vezi-ți de treburile tale, nu te vârâ ca musca...!

Am ghinionul să fac cunoștință cu spitalul de urgență, din postura de lat cu acces la Doamne-Doamne, revin la domiciliu destul de paradit că să prestez efort fizic, mic, mare, mijlociu, de orice natură, trec lunile și dă prima zăpadă! Nu mare lucru, max 15 cm, dar, conform unui obicei mai vechi, nu aștept să crească, mă apuc să curăț locul pe și în jurul mașinii, parcată-n în fața porții. Cu inima călcată de camion și cu plămânii striviți la teasc, dau cel mult 3 lopeți –zăpadă, apoi poposesc 5 minute, recuperând limba căzută spre genunchi, într-un elan (și-un cerb!) plin de admirație pentru respirația concurând primele locomotive cu aburi. Și iar mai dau 3 lopeți, repet faza, până când vecinul revine de la magazin, călare pe bicicleta lui de vară-iarnă, vară-mătușă și unchi-vară! Își vâră biciclul în curte și proptește tocul porții, trecând la admirația fățișă a limbii mele atârnânde peste buzele date-n pârg, de culoare mov închis! Nu rezistă mult și mă întrebă:

-Nu cumva ai vreun reșou stricat sau o aerotermă care nu-ți trebuie, că nu mai am cu ce să încălzesc?

Stopez munca voluntar-obligatorie-de sezon, și răspund gâfâind:

-Am aruncat tot ce prisosea din magazie acum vreo lună, dacă-mi spuneai!

Face buzele pungă-nereciclabilă, e nemulțumit de răspuns, totuși răspunde cu ciudă:

- Da de unde să știu eu, s-a ars aseară!

Nici eu nu știu, nu cer detalii, cum ar fi de ce nu mai practică focul cu lemne, îmi trece prin cap prin cap o idee de profitor nesimțit, gândindu-mă să împac capra cu varza, varza cu vecinul, eu să scap de efort, el, să ciupească un bănuț, nu pare câștigător la loto și nici frate cu Trump! Și erup pe gură cu propunerea:

-Știi ceva? nu vrei să cureți tu zăpada asta, te plătesc pentru asta?! (cât mi-o lua, 20, 30  de lei, decât cu limba ornament, mai bine...!)

Nu simt bine că am făcut o greșeală, că vine și replica:

-Băi J., asta-i zăpadă? Nu trebuie s-o cureți, bagi cheia în contact și trece mașina cu ușurință, fără să muncești!

Zău că nu mi-a trecut prin minte! și eu care credeam că-i prost! Numai că remarca lui inteligentă m-a stupefiat și enervat în aceeași clipă, i-am arătat cât de lat în ... spate sunt, am început să arunc cu viteză lopată după lopată, nu mai simțeam efortul, era mai mic decât drăcușorii ce-mi stăteau pe limbă. Ca să pună capac la oala sub presiune, când mai rămăsese maximum 5 lopeți, se desprinde de gard, unde admira peisajul cu proști, și-mi spune:

-Nu vrei să te ajut? Atunci mă duc în casă!

Cum mama lui nu era acolo, deși nu sunt chiar genul, am pomenit-o bărbătește, alături de alte rude necunoscute  de-ale sale, nici nu știu dacă le-am nimerit pe toate!

Credeți că el e vinovat? Adevărul e că vinovat e ăla care nu se învață minte, pentru că, în toamnă asta, a trebuit să tai niște crengi din unicul copac domestic pe care îl am în curte, risca, sub zăpadă multă, să rupă firele de la consolă. Conform teoriei darwiniste, m-am cățărat la locul  de unde mulți încă nu au coborât, adică în pom! Exagerând înclinația umană spre maimuțăreală, cu o mână mă țineam de copac,cu una tăiam și cu ultima, încercam să țin Creangă, să nu rupă firele! Vecinul studia problema dintr-un unghi total diferit, adică ascuns după un perete, unde se credea la fără vedere, în timp ce nevastă-sa își etala clonțofilii, distrându-se pe seama alpinistului de ocazie! Uitând de fazele precedente, iar m-a apucat creația, strigând: -V., te mai încălzești cu lemne? Pasă-mi-te, prin creierul meu oligofrenic trecea gândul nemărturisit că, de nevoie, va veni să mă ajute, era și interesul lui! A uitat că era ascuns și, fără să se ridice de pe scaunul înfipt în ...esența psihicului său, mi-a răspuns: Tu ce crezi? Aruncă-le peste gard, le-oi lua eu!

M-am prins - trebuia să le și tai!

Nu le-am aruncat, pentru că eram prea obosit, am preferat să râdă lumea de mine, le-am lăsat pe casă, la vedere, le-am dat jos când m-am refăcut moral! De atunci, se uită încruntat la musiu, cred că l-am atins în amorul său  ghebos-grețos!

De ce oare ne este milă de cine nu trebuie?!? Pun la socoteală o altă întâmplare, cu unul cu care am copilărit, când mă vede, îmi spune- Dom’ J., nu dai și tu un pahar de vin? Îi dai, în amintirea unor vremuri ascunse-n pijama! Numai că te blochezi cu mașina în zăpadă, te apuci de deszăpezire, vine personajul, se uită în toate direcțiile, numai la tine, nu! și trece, tacticos, mai departe! pe partea cealaltă! Ca a doua zi să-ți răsară-n cale și să te întrebe dacă ai inimă să-i dai un pahar cu vin! Sau cu dama care ce plângea că e săracă, nu are nici butelie să facă de mâncare,cu o fiică care fuge de-acasă, cu tendințe de suicid, dacă nu e lăsată la bărbați! la femei e ocupat! Cu un fiu pușcăriaș, care a dorit să se arunce de pe bloc, dar ticăloșii de guvernanți, polițiști și mameluci – selgi-ucizi nu l-au lăsat să-și finalizeze investiția! Ți-e milă și-i spui că ai tu o butelie care nu-ți trebuie, iar ea te întreabă dacă nu poți s-o umpli și să i-o aduci acasă, că nu are cu ce s-o care! Sau...!

Așa ajungem să nu mai credem nimic, nici măcar cerșetorii din cimitir, care nu vor decât bani! Nici măcar fumătorul, care îți cere o țigară, apoi pleacă cu juma de pachet, privindu-te în ochi! Nici măcar un coleg care se plânge că-i bolnav, după ce l-ai prins că a mințit de fiecare dată, victimizându-se și lamentându-se că a fost prins! Nu mai crezi nici pe cel care se prăbușește pe stradă, ai văzut prea mulți alcoolici făcând nani pe bordură, nu mai crezi în atac de cord sau atac cerebral, te-au atacat cerebral prea mulți impostori! DIN PĂCATE, VOM TRECE NEPĂSĂTORI PE LÂNGĂ OAMENI, DA! OAMENI! CARE CHIAR AU NEVOIE SĂ FIE AJUTAȚI!