APARENȚE ÎNȘELĂTOARE

   Un prieten mi-a povestit mai multe întâmplări, toate având același miez.

Luase bilet la cinema, nu mai găsise vreun doritor să-l însoțească, așa că se antrena la o bere, de unul singur, la terasa de peste drum de sală. Stația de autobuz era chiar în dreptul terasei, la vreo 10 metri, iar trecerea de pietoni, foarte aproape de stație. Și, pe când dormita cu berea în mână, iată că opri autobuzul, încărcat peste măsură cu omenire înghesuită, era oră de vârf, tocmai ieșeau de la lucru, pe deasupra era și linie dinspre gară. A doua persoană care coborî era o tipă destul de înaltă, modelul-numai picioare lungi, suplă, ce se strecura ca o felină printre trecătorii impasibili. Căra două geamantane uriașe, așa că trebuia să oprească la câțiva pași, un mâner se încăpățâna să-i alunece din mână.

În timp ce tocmai se oprise și strânsese bagajele în jurul ei, cei 5 tineri ce scuipau semințe la o masă de pe terasă, părură,brusc, interesați de tânăra femeie! După ce se învârtiseră prin zonă, îmbrâncind un puști de liceu, înjurând doi bătrânei și răstindu-se la toată lumea, se așezaseră la o masă, ceva mai în spate, comandând doar o singură bere pentru toți cinci! Toți, numai ceafă și mușchi făcuți la sala de forță, arătau că se plictisesc de moarte, așa că tânăra părea o posibilă victimă ușoară, barem s-o sperie! Astfel, ea se trezi într-un cerc pe care aceștia îl formaseră în jurul ei, în timp ce trecătorii ieșeau din starea de amorțeală și se pregăteau să asiste la spectacolul gratuit, bineînțeles! fără să intervină!

Femeia nu a intrat deloc în panică, fapt care i-a stârnit și mai rău pe mușchiuloșii de ocazie, care afișau un aer de mare siguranță, se vedea, în mod evident că nu era pentru prima dată când se “jucau” cu cineva, inferior ca număr și putere. Ea se uită la ei, ei se uitară rânjind la ea, apoi se treziră în plin coșmar-tipa își roti prin aer picioarele, răsuci două încheieturi și cei 5 mângâiau asfaltul, urlând, unii de durere!

Totul s-a petrecut atât de repede, încât unora dintre spectatori le-a rămas aceeași impresie pe față, pe care o aveau la început -amuzament, ură, revoltă, dispreț, indiferență! Și pentru că unul dintre intruși dădea să se ridice, tânăra mai roti o dată piciorul, lungindu-l, din nou, pe jos! Apoi, cu cel mai liniștit aer din lume, de parcă nimic nu s-ar fi petrecut, își roti și ochii în jur! În acel moment, cei de față băgară de seamă că, având mâinile încrucișate la piept, puțin mai în spate, cu alte trei bagaje uriașe, aștepta un tânăr bine făcut, dar nu gras, ci suplu, a cărei față nu trăda pic de teamă! Cei doi s-au privit, și-au luat, tacticos, geamantanele, iar ea a întrebat:

-Ai coborât mai greu, nu te-am văzut!

-Am  coborât și am așteptat să termini, n-am vrut să-ți stric distracția! Dacă era nevoie...!

După care și-au văzut de drum, fără să mai audă comentariul doamnei rujate și machiate excesiv - Dar ăștia nu așteaptă poliția, ia uite ce le-au făcut bieților băieți! Doamne! Dar dacă mai intervenea și el?

Următoarea scenă, povestită de amicul meu, s-a petrecut în sala unde se antrena la judo. Pe când se aflau la încălzire, ușa s-a deschis nu prea tare și înăuntru s-a strecurat, timid, un puști de vreo 16 ani, slab ca o scândură, aproape filiform, cu mâini mici și picioare de cocostârc! Sensei l-a văzut, l-a lăsat în pace, avea de lucru cu discipolii lui, nu era timp pentru străini. Și apoi, se mai întâmpla să mai vină și câte-un curios, dar rar rămânea până la capăt, unul singur a revenit și a intregit echipa.

Puștiul nu se dădea dus și doar ochii îi scânteiau, restul păstra aspectul de băț cocoșat! Antrenorul și-a dus aminte de el și nu a rezistat, i-a făcut semn să vină mai aproape. Cei din sală s-au oprit, erau și ei curioși ce-i cu individul și, cu ocazia asta, ei își mai trăgeau și sufletul, antrenorul era nemilos, nu-i plăceau timpii morți.

-Dumneata ce cauți aici? l-a întrebat pe puști.

Acesta a replicat, surprinzător! destul de ferm, că a venit să se antreneze, și s-a aflat că ceva-ceva! mai făcuse și înainte, cel puțin așa zicea!

Antrenorul nu l-a crezut și i-a cerut să-i demonstreze ce poate, pentru asta alegându-l pe cel mai bun din echipă, singura centură neagră! Alesul nu era cel mai puternic dintre ei, dar stăpânea tehnica cel mai bine, anul următor devenind vicecampion național la juniori. Și toți înțeleseră semnul discret al sensei-ului - Lasă-l, nu–l omorâ! Numai că avură o surpriză -puștiul execută cu rapiditate două proceduri, aruncându-l pe coechipier, de parcă acesta era un sac de cartofi pe jumătate gol! Iar ultima fază fu o fixare spectaculoasă, cu intenția de a-și sufoca adversarul, care aproape c-a reușit! Era bun, bun de tot, a recunoscut după aia că avea deja o centură verde, dar nu se mai antrenase demult! Bun venit în echipă, dar băieții au trebuit să tragă tare ca să-l ajungă din urmă!

Prietenul meu mi-a povestit multe, dar ultima merită atenție: povestea că, în anul III de facultate, într-o dimineață, când mai toată lumea are o mulțime de treabă, el ieșise printre blocuri, în cartierul unde locuia. Ca să se înțeleagă mai bine, personajul nu a suferit niciodată vreo angoasă, vreun tremur sau o singură clipă de ezitare, mama Natură l-a înzestrat cu rarul har de a fi tot timpul sigur pe el, chiar când dădea cu bățul în baltă, adică o făcea de oaie etc! L-am invidiat pentru dezinvoltura cu care trăia, nu eram de acord cu el când depășea măsura, dar asta nu-l împiedeca să facă ce vroia. Mai uimitor a fost cum povestea întâmplarea:

-Cum mă foiam eu printre copaci, zăresc o tipă nouă, eu cunosc toate puștoaicele și "maimuțele" din cartier, asta era NOUĂ! Mă fac că n-o observ, dar mă plasez în spatele ei, mergeam așa, fără zgomot, fără să-mi trădez prezența! Toate bune, dar n-am ce face! și o apuc de umăr, nici nu știu ce mi-a venit! Noroc că știam să cad, să-l pup pe sensei și-n...! Tipa s-a lansat în cel mai rapid tomoenage văzut vreodată, iar eu am zburat, bine merci! cu fundul în boscheți, și stăteam așa, de-o vreme, cu gust de prost în gură, când ea, după ce i-a trecut supărarea, m-a ajutat, tot ea pe mine! să mă ridic! Mamă, mamă! avea maro la judo, pe când eu încercam să dau de galbenă! Mi-a povestit că se mutase de vreo săptămână, venea de undeva, din Moldova, urma să stea definitiv în cartier! Și, la final, mi-a spus că nu știu să cad, noroc că m-a protejat ea, cu toată surpriza! Faină tipă, vreau s-o mai văd, dar, pentru prima oară-n viață, mi-e un pic de jenă, am căzut de elefant în fața ei!

Anii au trecut, noi am trecut cu ei, iar prietenul meu face 23 de ani de când este căsătorit cu tipa ce l-a bușit, aducându-l cu picioarele, mai întâi, în boscheți, apoi pe pământ! și au și doi copii minunați, care merg la sală! Părinții au uitat sala, au alte probleme!

Iar eu stau și mă întreb -de ce ne luăm după aparențe, poate doar CA SĂ VEDEM CARE-I DIFERENȚA DINTRE BINE ȘI RĂU, ÎNTRE CE VREM ȘI REALITATE, CA SĂ NU GREȘIM?!? CINE ȘTIE, POATE NU NE VOM ÎNVĂȚA MINTE NICIODATĂ, CĂ LUCRURILE NU SE TRATEAZĂ SUPERFICIAL!