Ce ne-am face, dacă n-ar mai fi și câte-o fază, din astea:
Șeful convoacă toți subordonații și le comunică:
-Mâine seară, vă pregătiți, vă spălați, vă călcați, mergem, cu toții la “Nunta lui
Figaro!”
A doua zi,
seara, toți polițiștii, împreună cu nevestele și copiii, înțoliți
la patru ace, stau adunați în fața sediului. Șeful, când îi vede, se apucă cu
mâinile de chelie și-i admonestează:
-Bine, mă gărgăunilor, mergem la spectacol, nu la o nuntă adevărată!
-Lasă, șefu’!
că nici noi n-am zis nimic, când ai venit cu sculele de
pescuit, la “Lacul
Lebedelor”!
________________________________
Nu trebuie să fii pescar,
ca să mai mărești coada la biban, de ajunge ditamai rechinul! Sâmbăta asta, la
o adunare adunătoare, de familion, mucalitul găștii povestește ce i s-a întâmplat, cu vreo 10 ani, în urmă,
cu un vecin:
-Vine Ilie și începe să bage-n el friptură și vinuț, fără
să-l invite cineva! Prinde, omu’, curaj, și începe să
povestească o mulțime de întâmplări. Strâng din dinți, până își aduce aminte de
mielul lui vestit, despre care vorbește de parcă ar fi Rambo corcit cu agentul 007- James Bond!
Când
ajunge la faza în care mielul este prins în combină și răsucit, dar iese pe
partea cealaltă, țipând “mama-mama”!, total nevătămat și zglobiu, mi se pune pe suflet un cârcel și
mi se răsucesc neuronii, dar tac, n-are rost să-i stric plăcerea!
Numai că nu tace! Mă răsucesc și mă apuc să
povestesc, și eu, despre faimosul meu câine, care, ce-i drept, există, era rău
și chiar îmi pare, și mie, rău, că a murit:
-Și era nenorocitul așa rău, că rupea orice lanț! Când
punea labele pe gard, se vedea din stradă, unul nu mai trecea prin fața porții!
Dacă intra un străin în curte și nu-l știa, numai ce apărea în spatele acestuia
și-i rupea fundul, dar nu înainte de a lătra așa tare, că se scăpa ăla, pe
dumnealui! Abia puteam să-l leg, dacă se supăra, mă târa, cu tot cu lanț, după
el, până ori îi dădeam drumul, ori se sătura să mă târăie.
Dihania, un pumn de câine cu păr lățos, crescuse la noi
în curte, fără să știm ce namilă o să ajungă. De mâncat, mânca cât un leu, și
umplea curtea...! Da’ era rău! ne păzea strașnic! Până când l-am găsit pe tata, sub
el, pe când încerca să-l lege! N-a reușit, dar nici nu mișca, tata era viu, dar nu
putea mișca nici din degete, cu animalul, pe el! Câinele nu i-a făcut niciun
rău, dădea din coadă, vesel, fără să înțeleagă
de ce suntem supărați!
Așa că m-am gîndit să scap de el, mai ales că se uita cu
ochi pofticioși, la păsări. L-am dat la o stână, la vreo 20 de km! N-au trecut
două zile, și ne trezim cu el, la poartă, dând din coadă. L-am dus la vreo 30
de km, la altă stână! Trec aproape patru zile, și , hop! cu el la poartă, plin
de scaieți! M-am enervat și l-am dus la 45 de km, dar a venit și de-acolo!
N-am mai rezistat - l-am dus în gară, la Bârlad, și l-am
legat de o șină de cale ferată! Și, să vezi dracie, a doua zi era la poartă, cu șina după el!
Ilie nu mai rezistă, nici el, și-mi spune:- Bă! da' mai
dă-o dracului, că nu putea să tragă șina după el!
- Da’ tu, ce mama mă-tii! n-ai scurtat limba la mielul tău vorbitor?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu