MAI PROST CA MINE, NU E NIMENI!

      Demult, când eram cu toată mintea acasă, aveam un coleg, căruia îi plăcea să spună despre propria persoană – MAI PROST CA MINE, NU E NIMENI! Motiva asta cu faptul că, dacă tot nu excela pe vreun domeniu, tot mai bine era să știe lumea, că el e bun, de prost ce era! Așa cum un cunoscut de-al meu, politician, spunea că, decât să nu te știe lumea, mai bine e să te cunoască drept porc, nesimțit, măgar, etc! Adică, decât nimic, mai bine rău!

        Din cu toate alte motivuri, am adoptat vorba stimabilului coleg, devenit ulterior, calul de căruț alu hulitorilor profesioniști. Nu că mi-am făcut MEEA HULPA, ci pentru că am descoperitără că nu gândescu cum rasolează majoritatea. Pe atunci, mai speraterăm că vom depănuși stadiul în care ne aflăm, trecând la un rangoon superior. Cum povestita-m mai demultără, ma-m apucat de scris, ca să nu mor prost și îmbuibat! Ca să mă debalonez de angoasa cervicală, că nu mai aveam mult, și explodam! Și, fiind singura persoană care-și poate permite să mă vorbească de rău, fără să fac urât, mai bine o spun eu, decât alții! Sîc!

        Zilele au trecut în goarna calului, iar eu nu mă mai regăsesc pe potecile gândirii mele enfantile. Nu mai îmi vine să scriu, flatulența societății noastre mi-a înnecat geniul procreator. Decepționat de lipsa de interes pe care o patronez, în pofida îndemnului intern, de a nu ține maxilarul, închis, îmi vine să-mi rup degetele, începînd cu tibia, ca să nu mai pot folosi tastatura. La ce folos, să scrii, când debusoleul din mine îmi spune că mestec Carmol, în gol?

            Dar nu pot sta departe de ginecologia mea - geniul meu mă îndeamnă să nu renunț la am-i mai băga ...sub unghii! Acum, după ce am gustat din paharul homnipotenței intelectuale, ar fi un adevărat sarcofelegiu, să renunț la singura metodă intuitivă, care m-a făcut, din nou, omu! Singura cale de a mă face plăcut, este întoarcerea la natură ! pardon! întoarcerea la limabjul primitiv, care ne-a făcut oameni! Dacă nu vine Mahomed la Munte, vine Muntele la Mahomed, nu-i așa? Foarte profund, nu credeți?

            Ca să nu mai deranjez, hotărâtăra-m să nu mai râd de semenii mei, ci doar de mine! Sunt la îndemână, penibil de disponibil, am cheff să mă înjur singur! Mai alex că sunt împăcat cu mine și cu destinul nostru! Imbatabilul destin, care ne poartă către adevăruri excențiale! De la care am deprins vorbirea fluidă, fluentă și funestă!

            La urma - urmei, cei cu perfecțiunea asta? Dacă tot suntem  pe budă, cei cu atâtea pretenții? Merge și cu mărunt, nu doar cu monedă mare! Îmi făce-am probleme, că nu mă va citi nimeni, dacă vo-i scrie cu copitele! Publicul citadin și cititor e foarte subsceptibil, e mai ușor de găsit paiul din retina altuia, decât traversa de cale feroasă, din nasul tău!

           Nu! nu am luat pe brazde, sunt destui care robotesc pe-acolo! Sunt doar extrem de supărat pe mine, că m-ă supăr ca ciobanul, pe sat, când nu-i sunt boii acasă! Serios! mă gândesc că nu trebuie să fiu plăcut, ci să mă bucur că sunt! Că pot să mă exprimez prin stiluri diferente, că pot muscă, de gât, pe cine vriau! Damblaua asta, cu scrisul, când te pălește, nu iese nici cu Perwoll, nici cu Vanish! Pentru că de-vin-e un modus de atrăi!

            De aceea zic că mai prost ca mine, nu e nimeni – astăzi nu e totul să fii corect, cât să fii vocativ! Măgar, de-albine-lea! Ai păreri, n-ai păreri, scoate limba la trecători și scuipăi! Dacă tot am răsticnit gramatica și limbajul coherent, mai puțină importanță are ce subiect tratezi, ca dentistul! Mă întreb dacă nu sunt prea laș și prea influențat de ce zice lumea, de mă apucă, periodic, poticneala! N-ar trebui să renunț, la cemi place, că destul sunt nevoit să renunț, la ce sunt obligat să renunț! Adică, la mine insumi!
            De fiecare dată când mă văd trimis în colțul întunecat, mă gândesc să mă opresc – nu se merită să lupți cu genunea! Dar nu trece mult și mie dor de prietenii mei, care n-or muri ei, de dorul meu, dar sigur mor eu, de dorul lor!

Mă apucă dorul de scris și-mi zic – MAI PROST CA MINE, NU NIMENI! Și atunci, revin!

Și acum, după ce ați citit cele de mai sus, vouă ce vă vine să faceți???

       PS Știu! astăzi e chestia aia, cu mărțișoarele! Cu LA MULȚI ANI! la dame! Merge și la bărbați!
         Eu mă bucur să privesc încă un desen al fiicei mele! Asta e primăvara mea - să-mi privesc florile, devenite mărțișoare! Pentru că cele mai frumoase mărțișoare ne rămân tot copiii noștri! Să ne trăiască!