Cum era parabola aia, cu părintele care îl întreabă pe copil - ce
vrea să fie, când va ajunge mare?
– FERICIT!
răspunse copilul!
- N-ai înțeles, copile, întrebarea!
- Nu, TU n-ai înțeles răspunsul!
Ciudat! nu m-am gândit niciodată, la ce-am vrut de la viață, cu adevărat!
_________________________________
Tancu stătea cu brațele
sub cap și se prefăcea că înțelege – viața nu-i de trăit! Ce rost avea
monotonia fiecărei zile, dacă nu aducea nimic nou în existența sa? Ce rost are să muncești, ca un rob, doar că să-ți
plătești datoriile? Așa că - trăia degeaba!
Altădată, ziua de
salariu îl făcea euforic, dar acum era doar stresantă – după ce făcea plățile,
ajungea iar la sume infime de subzistență. Cât despre planuri de viitor, nici vorbă,
după cum mergeau lucrurile, nu exista nici viitor, ca să nu mai vorbim de
planuri!
Poate că n-ar fi fost
chiar așa de rău, dar, de la o vreme, nici cu serviciul nu stătea prea bine –
sabia lui Damocles, mai precis – sabia lui Deamoaca, cum era poreclit șeful
său, stătea suspendată de-un fir de pânză de păianjen, nu de păr, deasupra
tuturor angajaților, nu numai deasupra lui. Și asta nu din cauză că nu-i mergeau patronului, afacerile, ba dimpotrivă, mergeau prea bine, dar exista
riscul să fie luat la ochi și desființat!
Locuri de muncă, slavă
Domnului! se găseau! dar la 55 de ani, cine se mai uită la un damblagit ce nu-și găsește picioarele? Ultima găselniță, a
unuia care nu o să fie niciodată în situația reconversiei profesionale, bătea
monedă pe calificarea în alt domeniu, dar ideea era stupidă – când îți curg
ciolanele în praf, cum să te duci la turnat betoane? Bătu-i-ar Dumnezeu, de
tâmpi, de ce nu se duc ei, să dea la lopată?
Își luă pastilele și se
resemnă – dacă o să rămână fără serviciu, o să moară! Uite-așa! o să moară, că
altă soluție, n-are! Dacă n-ar fi bolnav, ar pleca din țară, dar nu ține, că
reazemă gardurile! Și când te gândești că sunt o mulțime de trântori buni de
muncă, dar care n-au niciun gând, în timp ce alții mor în picioare, că
altă soluție, n-au!
Dintro dată, slăbiciunea îl părăsi, curajul, crescu, iar
prin trupul nădușit de griji, trecu un fulger plin de energie – găsise soluția
salvatoare, pentru a reuși să supraviețuiască, în caz de rămânere pe drumuri! Îl obsedase mereu spusele unui călugăr, care povestea că medicii îi mai
dăduseră doar trei luni, de trăit! Călugărul, cu o mină veselă, plină de lumină, mai povestea că singura soluție găsită fusese să se călugărească, să fie mai
aproape de Domnul, când o veni ceasul! Și, uite că au trecut 8 ani, și e viu, și mai sănătos ca niciodată!
Tancu se gândise îndelung la asta - la început, nu
crezuse o iotă, dar apoi se lămuri că omul nu minte: la mânăstire trebuie doar
să muncești și să te rogi! Nu tu, taxe! nu tu, facturi de plătit! Fără vecini
și prieteni invidioși, fără șefi sadici și proști, fără oameni de doi bani, în
jurul tău! Plus că, undeva, deasupra ta nu mai stă sabia încertitudinii, ci
fericirea absolută, că nu pleci de aici, de jos, cu nimic la purtător. Că voința divină
nu te prigonește și nu te omoară cu zile, ci te călăuzește spre Rai! Cum să nu
dispară boala și suferința, când ești în slujba Cerului?
Fără să anunțe pe cineva (nici nu avea pe cine!), porni
doar cu hainele de pe el, pe calea pribegiei, hotărât, nu să se călugărească, ci
să devină chiar pustnic, doar așa nu va da socoteală decât Celui de Sus!
Găsi adăpost la poalele muntele, acolo unde deja mai era
un pustnic, atât de bătrân, că nu mai știa nici el de când trăia acolo. Tancu
își făcu adăpostul întro peșteră, atât de mică, că acum i se părea mica lui
garsonieră, lăsată de izbeliște, un palat. Decis să nu renunțe, după
ce îl urmări, câteva zile, pe bătrân, descoperi că nu trebuie să-și facă griji
pentru hrană - pădurea le dădea tot ce le trebuia, iar apă proaspătă, era din
belșug! La urma - urmei, ce-i trebuia mai mult? Singura grijă era să pună
deoparte, și pentru iarnă, necesarul de hrană, ceea ce-l costa destulă trudă,
dar nu era bai! Ba chiar se întări - cinci luni, mai târziu, în pragul
toamnei, constată că nu mai gâfâia și nu mai tremura, slăbise, de plutea prin
aer, și nu mai simțea teama zilei de
mâine – Dumnezeu avea grijă de el! Neavând cui să spună, nu află nimeni că i se
cam făcea poftă, cîteodată, de-o țigară, de-o emisiune la TV, sau de telefonul
pe care îl aruncase, când venise, în râu! Regretă mașina de spălat, aragazul, și și-ar fi dorit să aibă în
peșteră vechea lui centrală, așa
ponosită, cum o știa! Cât despre o ceafă, cu mujdei, aproape că uitase că
aceasta există, tot rozând ciuperci și scoarță de copac. Uitase chiar cum arată
o femeie, nevăzând una de multă vreme!
Și, când tocmai se obișnuise cu traiul respectiv, fericit
că nu are nicio grijă, se trezi că vecinul pustnic își face bagajele, compuse dintro straiță cu merinde, și se pregătește de plecare. Nedumerit, Tancu îi taie
calea:
- Preasfinte, unde pleci așa, în grabă?
- Fiule! mă dus la muntele Athos, că vine iarna și-mi
îngheață fundul prin părțile astea!
- Păi, cum? n-ai trăit toată viața, în sihăstria matale?
- Da’ ce-s tembel, să mă bat cu ursul, când mi-e foame? Cum Doamne, iartă-mă!
să stau aici, că zăpada se face de-un stat de om? Mă duc, bineînțeles, acolo
unde e cald și bine! Și cum la mânăstire trebuie să pun osul, la treabă, mă retrag,
și eu, pe unde pot! Prea multe canoane, la mânăstire! Și mă dor genunchele, de
la stat la rugăciune! Gata cu postul, trebuie să mă fortific pentru anul
viitor, când revin la sihăstrie! Da’, înainte de a pleca, vreau să-ți dau niște
sfaturi: du-te înapoi, de unde ai venit, că nu-i sihăstria de tine! Vorba aia,
ai mai văzut drac, în biserică, și om dornic de viață, ajungând călugăr?
Mătăluță nu ești de călugărie, cum nu
sunt eu, de forjor! Matale îți place viața, banii, femeile, băutura, mâncărica
bună! Nu postul și sărăcia, că astea nu plac la nimeni! Degeaba vrei să spui că
stai departe de oameni, care ți-au făcut rău mereu, că tot printre ei îți cauți
de lucru, tot cu ei, vrei să fii! Sigur nu ești
făcut pentru penitență! Pentru asta, trebuie să fii foarte puternic, iar
matale, ești slab! Dar să știi de la moșu’ – fericirea ți-o faci singur, după cum vrei! Cât
despre necazuri și amărăciuni, nu fugi de ele, că tocmai astea fac viața mai
frumoasă, dar numai după ce trec și cerul se limpezește!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu