Taman când s-a gătat paranghelia,
Din sâmbure, ieșit-a nebunia:
Rahitica omidă face semn,
Rahitica omidă face semn,
Că-i depășită! Și-are un îndemn
Către măreața și sublima adunare!
De sub un braț de fân, privește musca -
N-a mai făcut progrese, învățând etrusca,
Și, ca să zică lumea că s-a primenit,
S-a pus, madam, pe-un aspru bâzâit!
Așa-nțelege, ea, limba străină -
S-o molfăiască, șoptind-o în surdină!
Din beci, se-aude muget languros-
E boul cel bătrân și pofticios!
Cu ochii după tineret bovin,
A-ntinerit! E dulce și e fin!
Nu rumegă prea mult! S-a dus dantura!
Dar trăncăne, deși îi pute gura!
Cu capul plin de paie și șuvițe,
O jagardea de câine, îl trage de momițe!
I-atenționat, s-o lase pe tăcute!
Că sunt și unii, cu gânduri neștiute,
Care trosnesc din degete și-așteaptă
Să-i taie țeasta goală și uscată!
Un ied prostan, cam izmenit, băiatul!
A încetat, pe dată, cu zbieratul:
S-a prins că, din vestita adunare,
Unul, nu-i treaz! Iar viespea, de
pe-o floare
Se-ntreabă- cum de cară, unii, atîtea angarale,
În timp ce fac, oftatici, niște fețe,
De parcă i-a-njunghiat chiar musca țețe!
Dintrun balcon, bombat în piept, și falnic,
Se umflă-n pene leul ăla jalnic,
Care - a râmat prin bursa odioasă!
De a rămas, sărac, cu limba scoasă!
Trei papițoi nu își găsesc culcuș -
Abia, din ou, ieșit-au, și vor duș,
Vor parmezan, vor miere, ciocolată!
Parlesc, spucat! Și au și limba lată!
E-atâta tărăboi! Lumea-i fudulă!
Și fiecare-se crede mare sculă!
Dar nu se știe - de vină-i
primăvara?
Sau nebunia cuprinde toată țara?
Oricum, un sâmbure, tot trebuie să fie,
Din care a ieșit această nebunie -
Mă tem că dezvoltarea în spirală,
Iar a făcut, la noi, puțin, la oală!
Nimic, nu-i nou! ci doar răstălmăcit,
Noi, cu nebunia asta, ne-am cam obișnuit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu