Să vă spun un mic secret - mi-au amorțit țepii, tot așteptând să mă bage cineva în zeamă! M-a cuprins romantismul, tot așteptând că se întâmple ceva! Dar lucrurile sunt bătute în cuie, iar eu îngraș mulțimea de ciripitori despre lucruri de care nu vor foarte mulți, să audă. Și cum nu-mi place să cresc demografic numărul de lătrători, o să-mi văd de treburicile mele - mai răruț, că-i mai drăguț!
Totuși, nu mă pot abține, ca de obicei - cum pixul gornistului regimentului de artilerie! puteți să treceți pe lângă așa subiecte, cum sunt cele zilnice, de pe stradă, fără să nu vă mușcați coada, ca mine? Cum puteți suporta pasivitatea unui sistem pasiv, cum puteți asista la tembelizarea României și la infantilismul ăsta cotidian?
Vedeți! de aia nu mă plac nici măcar eu - până și pe prietenii mei, îi atac! Dar înțelegeți-mă, dacă n-ați făcut-o până acum - dacă ții la cineva, nu-l lasă să moară și nici să se rănească! Mai bine e să-i dai șuturi în dos, decât să treci nepăsător pe lângă cel la care ții, și care vrea să se sinucidă!
Nu vreau nimic, de la nimeni! pentru că eu am primit de la Cine trebuia! Vreau doar să simt oameni în jurul meu, nu maimuțe plângăcioase! Vreau să văd că și-o vorbă, un cuvânt sau chiar o lovitură sub centură, pot determina reacții! Pentru că, decât nimic, mai bine răcnete! Un om fără reacții, este un om deja mort, un om înfrânt, care se mulțumește doar să respire!
Toată viața mea, chiar dacă eu n-am fost chiar un luptător, am iubit luptătorii! Am iubit pe cei care au curaj să se învingă pe sine și care pot fi modele! Mi-am luat modelele de la luptători și luptătoare care nu se lasă învinși nici de prostie, nici de ticăloșie, nici de lingușeală!
Pe ăștia îi numesc, eu, oameni!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu