Toată viața mi-am dorit câte ceva! Ca tot omul! Numai că Cel Mare a pus mâna pe marker și dăi - asta nu! Nu! Da! Nu! Nu! Da! Da....! La sfârșit, a tras linie și gata, a ieșit viața mea! A ta! A ...! Nu înseamnă că am renunțat să visăm, să dorim și să ne mușcăm antricoatele, dacă nu a ieșit cum am vrut! Eu, unul, m-am resemnat - așa trebuia să fie sau nu! Nu trebuie să-ți pară rău niciodată, există o lege a compensației, ceva de genul - Dumnezeu îți închide o poartă și deschide o fereastră! Nemulțumiților le deschide ușa de la baie! Totul e să ai răbdare, poate apuci să-ți vezi un vis cu ochii!
Dorințele pot fi multiple - de bine, pentru tine! și de rău, pentru alții, nu-ți bate tu căpșorul cu asta, că faci bubița la creier! Pot fi realizabile, și atunci dai de băut! sau utopice, de unde e, nici Dumnezeu nu cere! Ne putem întinde cu cele clasificări până face plopul, dreptate socială și vin omuleții verzi să ne dea mălai!
Mai bine să vă povestesc despre dorințele mele, o să vedeți că seamănă cu ale voastre, cu mici corecturi! Prima mea mare dorință, (pentru că sunt și altele mai mici) a fost să cânt! Nu la fluierul piciorului, nici la alt instrument, poate la unul de percuție - un pistol mitralieră, că ăla are percutor! Doream să cânt din gură, gurist mare, să fiu în ton cu mama și tata, care, iarna, la lumina felinarului (până ne-a tras curentul!), trăgeau niște romanțe, să moară Gugiuman, călare pe celofan! Pe lângă plopii fără soț ( erau divorțați!), Floarea Albă din Pireu (cu carne), Te-am așteptat (erai la rând la butelii!) etc, cum mai curgeau melodiile, că televizor n-aveam! Eu, unul, mare cântăreț, fredonam în interiorul cutiei craniene, de frică să nu fete mâța mai devreme, din cauza sperieturii, dacă mă apucam de răgetele mele! Îmi satisfăceam dorința de a cânta ca un apucat, doar când nu era nimeni acasă, pentru că odată am încercat cu public și au venit pompierii să vadă unde arde! Și azi mai cânt, cu capul între umeri, după ce am verificat dacă ferestrele sunt bine închise și vecinii plecați în concediu!
Dorința asta s-a copt de mult în sufletul meu - aș fi vrut , ca la nunta unui /doi copii ai mei, să mă îmbăt de bucurie (altfel nu merge, mi-e atât de rușine de devierile de comportament ale unui eventual cântec, urlat de Moi, echivalentul cu a-mi da pantalonii jos, într-o stație de metrou, la oră de vârf!)! Beat fiind, va fi scuzabil dacă voi modifica total cântecul, torturând urechile suave ale auditoriului! Dar voi putea, astfel, să transmit și alte mesaje , înafară de - casă de piatră, să fie sănătoasă!
Dorința asta e nulă, din mai multe motive: pentru că plămânii mei refuză colaborarea, solicitând acut pastile! Pentru că nu aș avea curajul să cânt, cu plămânii ăștia! Pentru că, motiv final, nu știu dacă ajung până atunci! Și, apoi, cine mă lasă să stric petrecerea?
O altă dorință ar fi fost să dansez, cum îl văzusem pe Fred Astaire, după ce ne-a luat TV! Numai că nu am fost niciodată normal, adică să am două picioare stângi, ci aveam două stângi și patru drepte, dintre care unul drept o lua mereu înainte! După ce am călcat niște piciorușe aparținând unor tipe după care eram în gât, numai cu dansul stăteam foarte prost, am renunțat să mai zdrobesc degete de la copite și am preferat să spun că nu-mi place țopăiala! Țopăiala mea, dar ei nu știau adevărul! De, adevărul are și el picioare scurte, plecate din buric!
A ținut opoziția la dans până când a ajuns fiică-mea pe la un an, noroc că neveste-mii nu-i plăcea să danseze! Fiind sigur că nu mă vede cineva, o luam în brațe, ca să tacă! și rașchetam podelele! Cred că s-a prins, i-a rămas în inconștient, astfel nu-mi explic cum de n-am dansat niciodată cu ea în ultimii 25 de ani! Nu-mi amintesc s-o fi călcat pe degetul mare, după obiceiul meu, cum o țineam în brațe, nu-mi ajungea nici până la curea! Cert este că am făcut progrese, mai împletesc și azi un pulover din propriile mele picioare dansante!
Mi-am mai dorit să mă înțeleg bine cu fiul meu, așa cum m-am înțeles eu cu tatăl meu! Să mă ajute la muncă, pe lângă casă! Cred că am greșit dorința, că a ieșit invers! Nu știu pe unde oi fi pus mâna, nici unde am călcat, dar abia târziu a trecut pe la mine cu ajutorul! Nu că duceam dorul ajutorului, ci duceam dorul fiului meu! M-am trezit cu ajutorul fetei - băiat, cu care turnam beton și strângeam șuruburi! Bună și asta, mare bucurie, dar nu era întreagă, parcă lipsea cineva! Mulțumescu-ți, ție, Doamne, că mi-ai dăruit și fată! Are cine să mă adune cu fărașul, la o nevoie! Mi-a rămas în continuare, o dorință!
Multe am dorit de la viața asta, dar n-a fost să fie: mi-am dorit o casă mare și m-am ales cu un bordei! Acum mă bucur, dacă aveam ditamai hudubaia cu 10 camere, nu mai terminam nici în ziua de apoi cu mobilatul și, mai ales, cu executarea curățeniei, știți, aia de care fuge lumea! Și cât dădeam la încălzire! Preventiv, de rezervă, mi-am luat garsonieră, două rânduri mai sus de mormântul tatei, trei cruci la dreapta ! Mai ieșim și noi seara, ca băieții, la o țigară!
De fapt, astfel de locuință luăm cu noi, să nu-și facă nimeni iluzii!
Dar cel mai mult mi-am dorit să nu fac rău nimănui! Nu am reușit, ursitoarele erau strânse la burtă, am dat greș! La pachet, mi-am dorit să iubesc oamenii, fără să doresc să fie, neapărat, valabilă și reciproca! Jumătate din dorință s-a adeverit, la cealaltă mai lucrez, dar simt că n-o să mai rezist mult! Mi-aș dori să pot înțelege de ce noi, oamenii, ne complicăm în a ne dori prostii, când baza fericirii sunt lucrurile simple, de inimă! Ne dorim atât de multe, de aia nu avem nimic! De aceea trecem pe lângă dorințele celorlalți, pe care nu le băgăm de seamă, pentru că nu sunt ale noastre! Și, de cele mai multe ori, cu dorințele noastre rănim așa ușor, ucigând dorințe! Nu-mi doresc, însă, ca răutatea din sufletul meu să atingă cotele dorinței de a face mult, mult rău! Mai bine visez! Și scrisul poate fi un vis, o dorință!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu