- Sper
să înțelegi, nu e ușor pentru un părinte, dar e necesar! Ai putea pune totul pe
seama egoismului părintesc, dar nu e așa! sau cel puțin, sper că nu e așa! Cea
mai fericită zi din viața unui părinte cred că este ziua în care nu îi mai este
teamă că puiul său mai are nevoie de ajutorul său! Știi! când puiul stă pe picioarele
lui, nu mai are nevoie ca, în spatele
său, să stea un părinte încruntat sau sâcâitor! Pentru că așa credeți voi,
tinerii, că sunt cei mai în vârstă, mari sâcâitori ai neamului! De aceea nici nu
ascultați ce vi se spune! Nici asta nu e ceva nou, și noi am fost la fel la
vârsta voastră! Mai ții minte când te frecam la cap, deși nu te durea, ce mi-ai
spus? Atunci când tot încercam să-ți explic că e albă și nu roz? Mi-am dat și
eu seama că sunt ca o sirenă a salvării, numai că nu salvam pe nimeni, doar
voiam să te învăț din experiența mea! Degeaba ți-am spus că mai bine te lovesc
eu, decât te lovește un străin, ăla n-are mila mea, ăla dă de rupe! Eu, dau mai
moale, mai încet, cu scopul să atenuez ceva ultra - neplăcut! Și ți-am spus - nu e nicio sfârlă să te dai cu capul de pragul de sus,
așa cum am pățit noi, nu ne-a învățat nici Baba Cloanța Cotoroanța ce să facem, și cumplit a durut! Mi-am zis că, dacă vă voi învăța pe voi, puii mei, când vă veți
ciocni cu un lucru deja atenționat că doare, va durea mai puțin! Să cad în
fund, când mi-ai replicat – De ce nu ne lași și pe noi să ne dăm cu capul de
pragul de sus! Dacă ne pregătești pentru asta, există siguranța că vom învăța
ceva? Dacă vom fi pregătiți, vom simți mai puțin și, poate, nu ne va păsa! Voi
nu așa ați învățat, din greutăți, pe pielea voastră?
Nu m-am gândit niciodată că poate fi și altfel
decât credeam! În viață sunt multe surprize, printre ele - una ca asta, să
înveți ceva și de la cineva mai mic ca tine! Poate de aia toată viața trebuie
să înveți, să nu treacă pe lângă tine nimic neprelucrat, cine știe? Poate, mai
târziu, te vei ciocni cu ceva ce seamănă și chiar, răsare! De aceea mă întorc
și spun – nu e părinte să nu se gândească la ziua când va trebui să se
despartă de copilașul său, mai mult din egoism, pentru că știe că va rămâne el singur! Tot de aia vor toți
părinții să-și țină puii pe lângă ei, uneori chiar sacrificându-i! Pentru că, ținându-i lângă tine, nu-i lași să zboare unde
le poate fi mai bine! Dar să ne lămurim – dacă le vrei binele, nu înseamnă să-i
gonești! Le dai doar curajul de a fi ei însăși, mai buni sau mai puțini buni! Că le accepți deciziile și-i lași să-și asume responsabilități, pentru care ei
să știe că pot plăti! Așa că, bâști din cuib! Ia-ți, frumușel, zborul!
Așa
grăi vrăbiuța cu pene moi, către puiul ce - o privea chiorâș! Acesta crescuse
frumos, dar cuibul devenise prea mic, fusese
toamnă, târziu, când sărise din ou, nu apucaseră să-i trântească un cuib cu
patru camere, 2 băi și living! Bine că prinseseră la periferie o casă primitoare,
unde nu plăteau decât o chirie modică, altfel nu s-ar fi descurcat! Vrăbioiul nu supraviețui mult, îl mâncă o
pisică, profitând că, neatent, își mânca puii din ochi! Fuseseră trei pui,
ceilalți căzuseră din cuib de mici, când nici ochi nu aveau să mijească cum trebuie! Singurul
pui rămas crescu singuratic, dar bucuros că nu trebuie să împartă cu alții
spațiul mic și strâmb, urmare a unui pietre aruncate de un copil, care, mai- mai, să dea cuibul jos!
Mama s-a
descurcat greu, singură nu putea fi și acasă, și după hrană. O vreme, un
vrăbioi guraliv dădu târcoale cuibului, crezând că-i gol, dar, când puiul îl
ciupi ușor, se prinse că vrăbiuța nu era singură, ci avea obligații, la care el
nu dorea să se angajeze! Doar e plină lumea de păsări singurele, și, mai ales,
călătoare! Ca și el, numai că el nu pleca nicăieri!
Venise momentul
de care se temuseră amândoi - zburatul din cuib! Puiului nici prin cap nu-i
trecea să treacă pârleazul, se “ citise
” că e nașpa dincolo! Cine-i prostul să dea cu capul în belea, când e
cineva 24 de ore, din 24, de strajă patriei
recunoscătoare?
Mama - vrăbiuță, însă, avea alte scopuri în cioc - să-și
ia un bolovan de pe suflet! Mai zilele
trecute fusese cât pe ce să devină mic dejun unui uliu, iar, două ore mai
târziu, scăpase ca prin urechile acului de o plasă pentru fluturi, mânuită de un nepriceput, care presărase firmituri pe
marginea ferestrei, cu scop precis! Știa foarte bine cât de dură e viața, mai
ales când ești mic și prost! Ba chiar când ești mare și-ncrezut! De multă vreme
clocea gândul despărțirii, știind prea bine că n-o să trăiască cât cioara! Și , dacă moare, ce se va alege, atunci, de puiul ei?
Nu era nici măcar primul pui de care trebuise să se
despartă și, cu toate acestea, durea prea tare! O încălzea gândul că e cea mai
bună soluție la care trebuia să recurgă!
Nici puiul nu era prost, stătuseră amândoi, într-o
zi, și văzuseră ce se întâmplase cu puii de găină! Când venise vulpea, degeaba săriseră
toate găinile, plus cocoșul, să fugărească prădătorul, cineva le tăiase
aripile, ca să nu zboare peste gard! Puii, mici și neajutorați, căzuseră pradă
lesne, pentru că nu puteau să zboare!
- Vezi
cum stau lucrurile? l-a întrebat, atunci, maică-sa.
- Fiecare viețuitoare pe limba
ei piere! Dacă nu știe ce să facă!
Până azi i-a
fost!- vrabia îl înghionti, până ajunse cu un picior deasupra cuibului! Încăpățânat,
puiul se propti cu celălalt pe crenguțele ce constituiau fundul coșului, dar nu era ziua lui norocoasă -
alunecă pe-un găinaț și se trezi în echilibru instabil, în timp ce mumă-sa îi
făcea vânt din aripi!
O pală de vânt,
venită de nicăieri, îl săltă în sus, după care îl aruncă cât colo, unde nu mai
avea nimicuța sub ghiare!
-Oh! Doamne! Nu mă părăsi și Tu! se trezi puiul gândind, dar
frica îi paralizase ciripitul, așa că
nu se auzi decât vâjâitul căderii sale, de MIG în picaj!
Atunci își aminti de spusele mamei- Cunoști pe cineva cu adevărat, doar în momente grele!
Întinse aripile și simți cum aerul îl ține, ba chiar
senzația de plutire era dublată de senzația de libertate! Cât se temuse pentru
clipa în care nu va fi nimeni să-l împingă de la spate, dar era atât de plăcut
să facă ce vroia, nimeni nu-i strunea zborul! - Ce fraier am fost! Să stau lângă
gușa mamei, când viața mi se deschide înainte!
Apoi se avântă atât de departe, unde mama sa nu se
avântase niciodată! simțindu-se fericit că era el însuși!
Vrabia îl urmări cu privirea ei drăgăstoasă - puiul ei învățase să zboare, își luase, în sfârșit! zborul către același necunoscut spre care zburase și ea
odată, când plecase din cuibul natal! Răsuflă ușurată, hotărâtă să nu-i spună
niciodată puiului ei cât de mândră e de el și să-l lase să zboare cât mai sus, acolo unde
ea doar visase să ajungă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu