INVENTATORUL!

   Când au pătruns în sala cu tavanul ponosit, care, din exterior, părea cotețul găinilor, peste care se prăbușise criza economică, nu și-au dat seama peste ce au dat! Cu excepția lui Dan! - cameramanul, sigur că, în ce călcase, nu era vaselină, ci urme de câine! E drept că “Salonul de inventică terestră și spațială”, cum era mâzgâlit pe ușă, mai găzduia  și astăzi, pe lângă ciudățenii, și o duzină de găini adormite, pentru ca întunericul le favorizase somnul, nu și ouatul, doar dacă nu  făceau bile de rulment!
    Privirea grupului parlamentar (una singură fiind de-ajuns!) se simțea atrasă de vechiturile aruncate peste tot și se simțeau respinse de colții lui Maraton, un maidanez pur-și- sânge, cu urme de cioară sfâșiată pe bot, semn că practica, în timpul liber și aviația, sau, cel puțin, zburătoarele cu pene. Asta pentru că Țugurel Mamulea, inventatorul, nu avea nici el ce mânca, tot ce primea din donații ajungând la depozitul de fier - foarte vechi, de unde se aproviziona cu materiale. De altfel, privindu-l, îți puteai dă seama că geniul românesc se hrănește mai mult cu cifre, decât cu icre normale, vopsite în negru, să semene a icre negre, nu a dulceață de mure cu piure de vișine.
    -Bine ați venit în umilul meu atelier! se auzi vocea hârâită a lui Țugurel, identificată așa, și nu ca fiind scârțâitul ușii de pe vremea Războiului pentru Independență. - Mă bucur că ați reușit să ajungeți, v-am chemat printr-o scrisoare acum 25 de ani, dar e bine că, totuși, ați ajuns  măcar acum, înainte să mor!
   -O clipă, cred că e vorba de o greșeală! strică  euforia inventatorului, vocea baritonală a șefului Delegației, Dumbrăveci Păstramă. - Noi nu am venit chemați, noi suntem aleși, și nu chemați! În plus, ni s-a stricat o mașină și trebuie reparată, doar n-o să călătorim înghesuiți câte trei într-un Audi! Cineva ne-a sfătuit să venim la dumneata, singurul care ai mai rămas să dregi vechituri, am înțeles că cei 16 mecanici auto sunt plecați prin alte state.
     Mamulea nu arătă că era decepționat, memoriul său privind mașina ce urma să-l facă bogat și recunoscut în întreaga lume, care trebuia să stârpească foamea și sărăcia, nu ajunsese la destinație! Și doar Marușica, bleaga aia de la circă, îi dăduse a înțelege că a văzut frânturi din memoriu, pe marginea drumului, după ce poștașul avusese o pană de tufiș!
      -O să văd ce pot face! se reculese Țugurel, dar nelăsând să se vadă dezamăgirea și nici ambiția  ce, brusc, îl cuprinsese! ”Nu vă las eu să plecați cu mâna goală!”  se înverșună el pe sistemul care nu-l dorea, parcă era un supozitor care nu vroia să intre!

Oaspeții nepoftiți profitară de invitația lui, timp în care Mamulea descoperi că nu există nici un defect, ci doar banala pană a prostului, adică rămăsese mașina fără benzină, că doar nu era vreunul nebun, să facă treabă de șofer și să verifice?
   -Ce - o fi drăcăriile astea de pe -aici? se miră Oleguța Maturel Beșlegea, învârtindu-se în jurul unui ceaun, sub care se aflau o mulțime de rotițe și pârghii, de semăna cu o copaie așezată pe blana unei oi dată cu fixativ și gel de păr. 

   -Asta e gogoniometrul, măsoară gogonele pentru murat, precum și stratificarea în borcan, astfel încât să se obțină capacitatea maximă, cu spații interstițiale minime!

     Se auzi un HĂĂ! prelung , datorat ecoului dintr-n butoi de tablă, dar, mai ales gurilor căscate care nu înțeleseră nimic din explicație.

     -Eu, de meserie, sunt filoloagă, nu mă pricep la mecanică, dar mă pricep la murături, puneam și eu odată, acum le iau de la supermarket! La ce-mi folosește mie instrumentul, cum i-ați spus, gogo-manie?

  -Datorită lui, densitatea gogonelelor va fi uniform repartizată pe suprafață, astfel încât nu se vor rupe rafturile cu borcane!

    -Mi se rupe mie de rafturi, ce, eu pun gogonele pentru iarnă?  Eu nu păstrez decât dosare! se răsti Mândreanu Ocheșel, de profesie avocat. – Da’ cadavrul ăsta de elicopter, ce-o fi? se interesă el, arătând cu degetul plin de nicotină un soi de fluture din tablă, din care ieșeau tuburi subțiri, cât niște creioane.

   -Este graurocenturiometrul gravitațional! Alungă graurii, când vin să jupoaie cireșele ! Sau când se dau la orice altea fructe și legume proaspăte! Cutia electrolitică rezonează cu flexoarele, adică cu tubulețele alea, iscând un zgomot asemănător cu cel al frânelor unei locomotive, după ce s-a tras  semnalul de alarmă! Sunetul e îngrozitor, parcă o sută de reactoare ar porni în același timp! Și fug graurii! Ba chiar și hoții!

   -Ce alarmă? Cine a dat alarma? se trezi și Gurmănel Miflocea, membru al Comisiei pentru Apărare de Muște și Țânțari, care adormise pe un așa -zis scaun, alcătuit din mai multe cofraje de ouă, aranjate cu grijă pe niște butelii rusești pentru ara-gazuri.

  -Eu, unul nu m-aș mișca prea mult pe turbotunul autoelectroscopant! Pentru că e sensibil la variații ale energiei emise de lobul occipital!

    -Ce se  emisionează, că n-am înțeles decât până pe la  mijloc?
   -Partea de sus sau cea de jos? Așteptați o clipă, să-l decuplez de sursa primară de energie! și trase un fir dintr-o grămadă de bălegar.- Acum puteți să vă mșcați, variostermul indică puțină activitate cerebrală la dumneavoastră, așa cu nu-i pericol ca arma să se declanșeze!

    -Ne-ai făcut, totuși, curioși n-ai vrea să ne mai prezinți câteva invenții? interveni diplomatic Prapurel Scrimboi, de la Relații Internaționale cu Părinții.

      În următoarele 32 de minute aflară despre vâscovitrantul de umplutură , care uniformiza pielea pentru tăbăcit, despre coloridilometan, care reușește să dea luciu la patina timpului, de pe obiecte vechi. Despre  debilimetrantant, care anulează stările de depresie, despre socilicanterul uteropolimorfic, care poate influența potența la bărbați. Și despre multe alte invenții, pe care oaspeții le găsiră interesante, pentru că aveau aplicabilitate în societate.

  -Dar cel mai interesant este untomasticatorul! păstră Țugurel Mamulea, pentru un final ucigător, piesa sa de rezistență și capodopera întregii lui activități. - Este mașina care folosește dejecții umane, ca să scoată unt de cea mai bună calitate! Aparatul acesta va stârpi sărăcia și foametea, mai ales că nu folosește decât materie primă ecologică și nu consumă, fiind, în întregime, de natură mecanică.

    -Nu se poate! exclamară membrii comisiei, entuziasmați că au găsit, în sfârșit, metoda de a ridica nivelul de trai și, culmea, de a scăpa de tot rahatul în care se găsește țara!

    Țugurel, echipat cu destul bun- simț, se dădu după o foaie de tablă,... meșteri un pic! și veni cu o oliță, pe care o turnă în cuva mașinii! Învârti o manivelă, antrenând un angrenaj cam obosit, dar rezultatul ieși vesel pe partea din față - unt gălbui! Abia după ce Țugurel înmuie degetul și gustă, el fiind deja obișnuit cu produsul respectiv, și ceilalți îndrăzniră să-l urmeze, cu strigăte de satisfacție!
   -Vreau să încerc și eu! se avântă domnul Ocheșel, înșfăcând olița și refugiindu-se după  foia de tablă menționată, de unde se auziră zgomote greu de descifrat.

   Reveni, vărsând conținutul în cuvă, apoi se apucă de învârteli!

     Pe partea cealaltă, însă, nu ieșea decât tot același aluat pe care îl frământase!

    -Ne-ai înșelat, mârlane! se repeziră la sărmanul Țugurel, care degeaba se justifica, după ce repetară toți experimentul, lucrurile rămaseră la fel, deci pa! la unt de calitate!

     De supărați de erau, trupa părăsi locul, fără să-și ia rămas bun și fără să achite, barem, benzina pe care le-o pusese în rezervor inventatorul!

    După plecarea lor, Țugurel rămase într-o rână în atelier, zăpăcit că planul lui măreț dăduse greș și nu înțelegea de ce? Noroc că trecu pe-acolo Învățătorul, pensionar cu multă minte, care, atunci când află ce se întâmplase, îl liniști:

     - N-avea cum să iasă unt, pentru că rahatul ăsta a fost mâncat de prea multe ori!

       NOTĂ: Țugurel Mamulea  e acum în China, după ce a stat 3 ani  în SUA ! Nu a reușit să-și realizeze niciuna dintre invenții, mai ales cea cu untul, nu e nimeni interesat să se termine cu foamea! A realizat, însă, un sistem de antrenare a particulelor de praf, spre deosebire de cel inventat în țară, care antrena numai frunzele tăiate la câini!

      Iar povestea asta s-a vrut banc, dar a ieșit cum trebuia - crudă realitate!