Până acum v-am sufocat cu rele, conform modelului lansat pe piață - cât mai oribil, cât mai atroce, cu atât mai comercial! În România nu mai cresc decât violatori ultragiați, ucigași supărați, matracuci fandosite și generos dezbrăcate, politicieni tupeiști și, mai nou, gay cu lesbiene! Adică mai nimic nou, doar publicitatea care-i scoate la rampă, care-i mare vampă, cu fitil de lampă!
Aricimea toată e-n delir - s-au majorat țepii cu țepele speciale! În timp ce polemica acerbă și spirituală se învârte în jurul cozii, nici n-o mușcă, nici n-o linge, în subteranele minților întunecate se nasc noi scenarii care să ne țină cu inima-n chiloți și cu chiloții în aer! Parcă și căldura e mai suportabilă, dușurile scoțiene aplicate zilnic, ceas de ceas, minut cu minut și clipă de ...! Să n-o lungim, riscăm să ne împiedicăm în ea!
Rația de diletantism a suporterilor oricărei guvernări asigură orice profanare a spiritului național! ( Ce frumos am zis-o, să-mi trag una cu bocancu’!) Cred, însă, că ne-am săturat de cuvinte gonflabile, cum se satură câinele de pureci vioi! Miroase a prostie cu mujdei de iasomie și a trufandale, de-ale ordinare! Partea proastă e că nici acum nu realizăm că drumul pe care circulăm încolonați pe 13 rânduri, nu duce nicăieri!
Mai întotdeauna, în anii ce trecură, noi, cu murătura-n gură, visam să aruncăm friptură! Pe atunci, sondajele arătau că, pe primul loc în preferințele românilor, era Biserica, apoi Armata, apoi Poliția (mai puțin Miliția!), apoi instituțiile Statului. Să nu uităm că, pe atunci, mai aveam încredere și-n Parlament, și-n oamenii politici, ba chiar și-n cocoașa lui Quasimodo! Ba, aș putea spune că, atunci, mai aveam încredere și-n neamul românesc, în vecinii, frații și prietenii noștri! Aveam încredere, pentru prima oară, în noi înșine! Păcat!
Îmi amintesc de primăvara lui ’90, când încă mai visam la cai verzi cu picățele-n dungi, când mai speram că respectivul coșmar s-a terminat, când, de fapt, coșmarul abia își ștergea mucii de poala străinilor! Atunci toată lumea era cu noi, de miercuri până joi! Apoi repede-am am ajuns, din buhai, vacă de muls! Păcat!
Sub bagheta măiastră a limbilor de fier cu armătură aurită, iată-ne înhămați la căruța europeană! Pe mine nu m-a întrebat nimeni dacă-s de acord, sau nu, cu asta, cum nu m-a întrebat nici când m-au privatizat forțat, mai precis, când au jumulit tot se putea înșfăca! Pentru că modelul funcționase în alte ogrăzi, nu neapărat în cea românească! Să zică cineva că i-a fătat mintea cuiva așa ceva, în timp ce ciugulea dintr-o bucată uscată de pâine! Nu! aici s-a știut cum se practică Marea Defrișare, intitulată Marea(- cu Sarea- )Privatizare! Bietul român a înghițit gălușca, pentru ca cei cunoscători să facă fundul mare! El, românul cu caș la gură, care n-a apucat nimic de la masa verde, se vedea mare latifundiar,(pentru că avea un fund mare, de un ar), în care doar inițiații s-au antrenat ! Azi nu poate spune cineva că n-a luat nimic din avuția națională, că-și mușcă limba din cot! Ăștia tineri, poate, că nu erau născuți! Fiecare am fost părtași la o hoție, care nu ne mai permite să spunem că nu am păcătuit, atunci ne lingeam pe bot de bucurie pentru două kile de cafea și unul de carne macră! Aveți curajul să le povestiți urmașilor cum ați participat la jefuirea averii naționale? Sau ce nu ne place, ascundem sub preș? Tot ce au ridicat comuniștii ăia mici, cu carnete de partid, dar cu mâini de sclavi și suflet pentru neam, s-a dus, Dumnezeu știe unde! Printre ei se numără și tatăl meu, nașul meu și milioane de furnicuțe care au trudit și au sângerat, pentru ca, azi, să devină niște mameluci, niște nimici cu porecla de comuniști! Nu pe ei trebuie aruncată perioada, ci pe cei care azi, ei sau urmașii lor dinastici, se lăfăe printr- o opulență ce seamănă a dispreț și demență! Cei mărunți chiar au crezut că ridică fabrici și uzine pentru ei și neamul lor!
Mă revoltă zona herpes - uală și crepusc - ulară unde a ajuns românul să se prefacă gânditor - nu mai există nimic sfânt, nu se mai face nimic bun, nimeni nu mai muncește, toată lumea e un hoț! Până și eu, gânditorul de catifea, alunec spre cursele pe care specialiștii în manipulare le clocesc cu finețea care arată cât de proști ne cred! Și noi punem botul! Și, totuși, cum de supraviețuiește țara asta, repudiată chiar de cei care au părăsit-o și care acum se strâmbă că pute-a bălegarul cu care erau obișnuiți să colaboreze? Oare din cauză că a apucat-o inerția sau pentru că mai sunt milioane de fraieri care își văd de treaba lor, chit că și-ar pune funia de gât, dar au copii...! Vrem o țară ca afară, dar afară nu-i ca înăuntru, unde toți se uită afară! Românului i-a stat bine întotdeauna cu fundulițe roz, dar am devenit o țară de critici, nu mai vedem binele, din cauza răului!
Să fim serioși, nu suntem la fundul pământului, nici tomberonul lumii, suntem ceea ce ne-au făcut să credem că suntem - sclavi pe plantație! Dar să nu cădem în capcana ridicolului - să nu ne batem joc de noi înșine, minimalizându-ne rolul și munca, vârându-ne capul în nisip, precum struțul! Dacă eram atât de proști, dormeam acum în stepă, cu capul pe șea și cu limba pe genunchi! Neamul ăsta a dat multe minți luminate, astăzi talentele românești sunt vizibile în întreaga lume, numai că nu mai vorbesc românește! Creierele parfumate care ne-au adus aici i-au împins să-și uite neamul, deși ei tot n-au făcut-o! Mi-e rușine când apare pe TV cineva care provine din țara asta, cineva care n-a avut nici o șansă aici, ridică lumea în picioare pe unde trece, și acum ne mândrim cu persoana că-i de-al nostru! Până acum de ce nu i-am văzut? Ar trebui să ne cerem scuze!
Pentru că suntem legați la ochi și nu mai avem mult, și suntem legați și la minte!
Am pornit de la una și am ajuns tot la ea - unde s-a răsturnat căruța cu sondaje?
Vajnica Armată Română a devenit un mit cu picioarele de lut, presa fiind invadată de lupte interne și controverse privind eficacitatea sa! Una s-a dus! S-a dus și încrederea în ea!
Poliția e la baie, poate să o doteze cu arme și muniție din Războiul Androizilor, lipsa unei legislații care să permită polițistului să se apere, în primul rând, pe el însuși, nu-l face mai mândru sau mai curajos, mai bine viu și jumulit, decât mândru și mort-mort! Încă una s-a mai dus!
Despre clasa politică, nu mai vorbim, i-am lăsat în plata lor și le-au crescut urechile, sunt de iepure altoit! Tragismul situației nu provine din faptul că există, ci că ăștia trăiesc într-o lume unde noi nu avem acces! Chiar dacă mergem la vot, încredere nu mai e nici sămânță! Altă încredere dărâmată de pe soclu! Și așa mai departe! Ce spuneam, nimic nu merge în țara asta?!?
Cea mai mare încredere, de două mii de ani încoace, o aveau românii în Biserică! În ultima vreme s-a dus și asta! Nu că a apărut brusc și s-a ofilit, ci pentru că procesul a început din interior spre exterior. Opulența și exagerările, ascunderea gunoiului sub preș, dublată de scandalurile care au transformat-o în subiect de presă, a dus Biserica pe marginea gropii! Păcat, noi aveam nevoie de religie, nu de o biserică care nu mai ascultă de credincioșii ei! Vrem să ne rugăm pe bordură, să ne asculte Dumnezeu așa cum suntem, nu în biserici aurite, cu sfinți puhavi și plini de ei!
Nu vreau reformă și distrugere, așa cum ne-au sădit în suflete dușmanii interni și externi! Vreau doar NORMALITATE! Nici măcar normalitatea europeană, o vreau pe cea românească, cu sarmalele și mămăliga oacheșă, cu mititeii și cașul pur, fără făină, cu vinul din curte și țuica bătrână, pe care alții acum vor să ni le scoată din minte! Cum ne-au scos voievozii dintre eroi, eroii din minte și ne-au pus în loc nenorocire și ură! Am ajuns să urâm tot ce mișcă, de parcă nu am mai fi noi, ci clone!
Oare mai putem învăța să respectăm și să ne respectăm?
Mă uit pe blogul meu și mă uimește pe unde sunt românii! Culmea, sunt mai români decât noi, cei ce am rămas aici și luam poziția peștelui prăjit - arși și cu ochii bulbucați! Ei nu ne mai respectă, noi nu-i mai respectăm, îi confundăm pe toți cu troglodiții care au uitat limba română și au fițe de curci emancipate! Ei ne confundă cu drogații, curvele și nesătuiii cu tupeu! Nici unii, nici alții, nu ne bucurăm unde am ajuns, dar trăim cu speranța că, POATE!, va fi bine! Și ne gândim unii la ceilalți, pentru că vreau să cred că am rămas, totuși, ROMÂNI!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu