Ariciul și-a pus opincile, a luat straița cu merinde, a pus în ea naiul lui Zamfir, cu toate că nu-i trebuie, și, cu grația Andreei Răducan, a vrut să plece afară! Nu se iese afară, când ai o problemă internă?
N-a ajuns decât până la intrarea în cotețul său subteran, intrarea era blocată cu plicuri poștale, nu de la admiratori, ci de la sugrumători! Abia atunci a simțit cum se umflă ceva în subsolul său, nu în pene, și l-a apucat durerile de gâlci:
-Bată-i, Doamne, cu linguroiul și cu măciuca de oale sparte, dar nesătui mai sunt ăștia! Fraților cititori, cum vă mai descurcați cu hârțogăraia și cu tot felul de invenții, numai bani să iasă? Mie, unuia, nu-mi trebuie decât hârtie igienică, restul e tăcere! Dacă mă apuca scrisul pe alte vremuri mai des-golite, nici torpedoul lui Avram Iancu nu mai auzea de Arici și muza lui murată! Acum avem Net, deci avem de toate, și coarne, și gheb! dar tot hârtie consumăm! Grație evoluției, putem să ne tăiem unghiile și virtual, dar prin intermediul altora!
Dar nu asta voiam să comunic, motivația demersului meu fiind de natură personală sau accelerată, depinde de unde iei vaca de coadă, coarnele le-a dat cu împrumut, mai scoate și ea un ban, săraca! Ariciul vrea să mulțumească prietenilor săi, care i-au fost alături la bine, la rău nu stă nimeni alături de tine, e problema ta! Și asta e corect, ce-ar fi dacă pe medicul chirurg l-ar păli durerea pacientului, s-o simtă și el cu e! Ar mai opera? De aceea nici guvernații sau politicienii nu simt nimic, dar asta-i în natura lor, din cauză că...! Ho, oprește-te, iar te-ncingi!
Revenind la starea mea de Arici, n-am decât plecăciuni, atât cât îmi permite bugetul și reumatismul, pentru dragii mei cititori, pe care n-aș vrea să-i dezamăgesc, scuze dacă mai sar calul câteodată, mă lasă și pe mine nervii! Indiferent de ce veți crede, sunt alături de voi, lăturile umane îmi fac silă, cum vi se întâmplă și vouă, dar mi-am propus să nu las lucrurile așa! Dacă fiecare dintre noi am mișca câte un fir de nisip, s-ar ridica un munte între noi și mizeriile contemporane. Dacă ne mulțumim doar cu simpla asistență și veșnica pasivitate, coada mâței pe care o târâm prin boscheți va ajunge pe masa UE! Pe axa Washington! Parcă v-am explicat că tot așa stăteam și eu, până ce fiică-mea mi-a spus cuvintele magice – ești prost dacă nu te - apuci de scris! Acum nu mai recunoaște, zice că dau vina pe ea! Poate să stea liniștită, inepțiile sunt ale mele, eu plătesc carul cu oale!
Cineva, una personalitate urbană, mi-a spus, emfatic, că poate să scrie la fel ca mine! N-are decât, e loc de mai bine! După război, mulți viteji se-arată! N-a vrut să răspundă, de pe soclul unde era cocoțată, de ce n-o face, e o țară aparent liberă, iar libera circulației a cuvintelor e legalizată! Mi se pare normal ca, decât să te bați cu cărămida-n pieptul de aramă, mai bine taci și acționezi! Doar așa faci lucrurile cum trebuie, nu umflându-te-n gușă! Dar doritorilor de înțepat mormoloci și hiene, toată stima, facem gașca mai mare, la urma urmei, toți avem ofuri și mofturi!
Deocamdată, n-am în intenție să fac din scris afacere, rămân la stadiul în care știu că cineva este alături de mine, iar, cum am mai spus, dacă am să rămân într-un singur cititor,(afară de mine), tot n-am să mă opresc, pentru acel singur prieten rămas! Dar știu că asta nu se va întâmpla, chiar dacă sunt zălud deseori, inima mea cuprinde și critici cumplite! Nu și ouă stricate! Mai mult, fără să perii pe cineva (nici n-aș putea, cu țepii mei!), sunt convins că cititorii mei sunt de calitate, dacă n-ar fi așa, m-ar face bucățele și m-ar arunca la porci! Până acum, am scăpat întreg!
Am înțeles și mesajele nescrise, nu e obligatoriu să mă înghită cineva, zilnic suntem bombardați cu informații, nu avem vreme să mai și răspundem sau să reacționăm. Și eu fac la fel, dacă îmi place ceva, distribui, dacă nu, trec mai departe, nu am timp de toate! Dacă ceva e interesant și, totodată, util, de atras atenția multora, atunci mă bag și eu! Uneori, o lacrimă stă țuțuroi, să se scurgă spre genunchi, în special când văd români dotați, de care lumea nu se ocupă, nu-i observă, decât atunci când calcă pe ei!
Lumea mea plină de țepi se topește încet, apoi renaște, pentru că zilnic țepii cresc în altă parte! Aștept resemnat să vă crească și vouă țepușe, de unul singur e greu să supraviețuiești într-o lume anacronică, unde libertățile, drepturile, sunt doar noțiuni, iar obligațiile și trădările, sunt funcționale și fac parte din viața cotidiană!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu