În micul orășel provincial, cu parc în centru,
Clădirea elegantă, din cărămidă veche,
Adăpostește - un club, cândva celebru,
A celor care nu au, și n-au avut, pereche!
Reconstruit și împănat cu fițe,
Cu membrii numărați, dar cam puțini,
Căscații și-au făcut un templu
Și nu se-amestecă, cu cei de prin mulțimi!
Ca să pătrunzi în club, e miză mare!
Îți trebuie recomandări, din patru zări!
De preferat - să nu insiști prea tare,
Că riști s-jungi doar ouă și jumări!
E spandilie, tare rău, problema!
Și toți cei ce au forțat intrarea
S-au betegit sau au plecat în Lima!
Sau, peste ei, a năpădit uitarea!
Căscații s-au coalizat prea tare!
Să fii căscat, nu-i tocmai, de colea!
Îți trebuie antrenament și trudă!
Și un guroi căscat, de s-ar putea!
De aia, intrarea, e numai o strictețe-
Să intri-n clubul ăsta-i minunat!
Și chiar dacă nu ești aiurea,
Devii, până la urmă,... un căscat!
Nu știți, cum s-a născut căscatul?
Nici cum a devenit, un simplu plan?
Căscații au preluat mandatul
Pe bază de pupici ! Pe cea, de clan!
Veniți în club și nu cătați soluții!
Gura, mai mică! Cu dinții, la vedere!
Și nu visați să faceți revoluții,
Să fii căscat, e, astăzi, o plăcere!
Eu mi-am făcut bagajele și valea!
Mă duc, cu o căscată, să mă-nsor!
Din cel căscat, ce-s plăsmuit din silă,
Vreau să devin căscatul cu umor!
Mă uit întro oglindă!
Nu-mi stăpânesc căscatul!
S-a dărâmat, ieri, clubul!
Și nu mai vreau, un altul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu