În lac trăiau multe tipuri de pești, multe tipe, de
peștoaice și mulțimi, de aplaudaci! Regele bălții era un șalău bătrân, ce
sfâșiase multe plase de pescuit și avea un surplus de fier, datorat grămezii de
cârlige și ancore, pe care le înghițise de-alungul anilor. Se zvonea că, în
toată lumea, nu există un șalău mai mare, de care să-i fie frică și celor
4 somni bătrâni, niște monștri ai adâncurilor,
dar fără dinții ascuțiți, ai regelui.
Regele se deplasa, de obicei, încon-jurat de curtea sa
regală și în-jurat de supușii, care trebuia să se ascundă, nu se știe
niciodată, ce-i trece zgubiliticului, prin țeastă! Curtea era alcătuită din
legiuni de bibani, aranjați pe mărimi, două coloane de avați și un cordon, din
scoici, care nu permitea nici gloanțelor asasine, să treacă. Rareori, curtea
era precedată de fitofagi pe motociclete, dar, de când cu accidentul ăla, se
cam ferea de așa deschidere, risca să se ridice ceva popor!
Crapii formau clasa mijlocie, în timp ce carașii,
albiturile și somnii cei negricioși (și puturoși) alcătuiau clasa de jos, proletariatul și fermierii, mai
ales că stăteau mai mult, în mâl. Racii
le dădeau, la toți, de furcă (sau de trident!), fiind mai stricători decât
șobolanii, de pe uscat, cu care concurau, la prostii, cu carul!
Șalăul era mulțumit - în ultimii trei ani, după ce montase
panouri de avertizare, și de circulație, pe tot cuprinsul lacului, rata mortalității
s-a redus la jumătate. Cea a natalității a scăzut și ea, șalăul lăsindu-și
icrele pe unde dorea mușchii lui fesieri, determinând creșterea numărului de
răpitori și a spiritului de clan. Răpitoarea regină ajunsese mult prea
dolofană, iar, în urma unui furuncul, amplasat
neomenește, în zone de colină, era aproape stearpă.
Meșteșugurile, mergeau bine! Comerțul, era în
floare! Ceva creștere economică,
rivalizând cu buna - creștere, exista, undeva, pusă la borcan!
Totul a fost bine, până în ziua în care șalăul a primit
cererea, de intrare în spațiul Șelghem, a unui rechin - ciocan, numele
venindu-i de la faptul că a stat - ciocan, pe capul șalăului, până acesta i-a
aprobat tranzitarea lacului, dinspre Siria, spre UE. Atâta l-a bătut la cap, că
bietul șalău dăduse-n bâlbâială! Cu toate acestea, regele n-a pus botul cu
ușurință, la ideea de tranzitare, a colțosului, acesta din urmă fiind nevoit să
semneze un contract pe durată limitată, a cărui clauză principală era să nu se
dea la tineretul studios, din lac! La
moșnegerime, mai treacă- meargă, putea rupe, acolo, niște cozi, cu tot
cu fund, dar tinerele generații trebuiau protejate, nu-i așa?
Iată-l, așadar, pe rechinilă, în același bazin cu junele
peștoaice, care, de cum l-au zărit au și început să-și unduiască torsurile, în
sensuri diferite, dar toate însemnând -
vino-ncoa! Cum or reuși?!?
Spumegând prin
toate încheieturile, bietul rechin mai să uite care era scopul vizitei, că nu
venise nici ca turist, nici ca să muncească, el venise să fie doar o umbră
fugitivă, pe altarul peștilor autohtoni!
Scrise mărunt, unele clauze din contractul semnat, i-ar
fi dat dureri de cap și de branhii, regelui și curții sale, dacă s-ar fi știut
că rechinului, după 10 ani, de stat, în lac, n-a căzut deloc în puț...! când i
s-a cerut - să se care! Pentru că mormolocul, care era juristul – master -
chef, al curții regale, nu a băgat de seamă că nenorocitul de contract permitea oaspetelui să exploateze tot ce mișca
în lac! Când s-au prins de înșelăciune, era prea tărziu, rezilierea
contractului ar fi solicitat
despăgubiri, de n-avea lacul de unde să scoată... fulgii, solzii, etc!
Prin urmare, și-așa deci, era vorba de capete seci, ceea
ce a permis aclimatizarea lui Rec, în bazinul larg, al peștișorilor de apă
dulce! Ajunse, animalul! să nu mai cunoască gustul apei sărate, unde-l fătase
ma-sa, se îndulcise, îndeajuns, în ape cu multe lipitori! Apropos de lipitori!
Rechinel nu ieșea niciodată fără trupa lui, de lipitori, care ajunseseră să
concureze, la trup, șarpele cu boia, pardon! boa! Să mai comenteze cineva, că peștele nu îngrașă!
După 30 de ani de la Rev..., adoptare! regele lacului
era, acum, Rechinisol, după o lovitură de stat jos, din coadă, care zăpăcise pe
șalău! Care și-a pierdut capul! Care a ajuns în burta lui Rechinamente, așa, din
întâmplare! Curajoșii, care au dorit să protesteze împotriva unui așa
sacrilegiu, fie au umplut apa, de bulbuci-pe-ei, fie au sfârșit, jucând barbut,
în burta Regelui!
Hoardele de lipitori, bibani, avați și scoici au trecut, degrabă, de partea învingătorului, care s-ar fi umflat în pene, dacă le-ar fi avut!
Viața s-a schimbat substanțial, niciun pescar nu avea curajul să se apropie de
apa cu mătasea - broaștei, după ce câțiva dintre ei, fuseseră descoperiți,
parțial, împrăștiați, pe maluri.
Și, poate că povestea ar mai fi durat multă vreme, dacă
lăcomia nu ar fi dus la groaznicul deznodământ - regele muri, înțepat în gât, de un os de
pește! Asta, din cauză că nu se putuse stăpâni și se luase de bătrânul somn,
aproape înțepenit, din cauza grăsimii, pe fundul apei. Când i-au făcut autopsia, au găsit ditamai osul, în
gâtul regelui, de zicea-i că și-a băgat unghia-n gât! Cum - cine i-a făcut
autopsia? Prietenii, ce credeați? Adică racii și curtea regală!
Bătrânului crap, care l-a succedat la
tron, nu i-a trecut niciodată prin minte, că fusese împins în față, de partidul
său, era o perioadă tulbure și nimeni nu-și dorea să rămână fără cap, că era
vai de înotătoare!
-Cât de mare și
bogat, e regatul meu! ofta, din când, în când, noul rege, fără să știe că lacul
abia măsura 100 hectare!
Lumea lui mică,
avea tot atâtea probleme, cât o lume, de mii ori, mai mare! Și înconjurată
numai de rechini!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu