sâmbătă, 31 martie 2018

CE DACĂ SUNTEM PROȘTI, CU TOȚII?(Nu mă pot abține, să nu revin, cu insistență!


Ce dacă suntem proști și nu avem cultură?
Așa ne trebuie, dacă ne plouă-n gură!
De ce sunt încuiat și nu-mi merge căpșorul,
Când sunt cărat cu preșul, încet, cu binișorul?
Ce-mi trebuie - vocabular și  dicție? Retorică? Un vax!
Bine că am un telefon, concediu, crăpelniță și fax!
Să-mi cadă părul, când gândesc prea mult?
Mai bine prost, ca oia, decât ca omul cult!
Oricum, nu înțeleg! Și nici n-am, ce-nțelege!
Atunci când câinii latră! Și ursul, iarăși trece!
De ce, să dau din fleorță? De ce m-aș consuma?
Mai bine beau o bere! Doar nu e treaba mea!
Bă! Eu nu-s prost deloc! Sunt numai ipocrit!
Și nu privi, așa, la mine, că, iute, te-am pocnit!
Ce dacă suntem proști? Abia nu facem riduri!
Nici nu-i multă prostie! Abia vreo două puduri!
Să fii un prost, e artă! E savantlâc!  Muzeu!
Decât să-mi cadă gâtul? Și, capul, să-l simți greu?
Ce ziceți, că prostul, nu este nici prost, destul,
Dacă nu vine mă-sa! Și-l arde, că-i fudul?
Cum capra, cât e de râioasă și fără de rușine,
Cu-atât coada ridică și, tot mai sus, și-o ține?
Am fi, noi, proști, dar nu suntem, deloc!
Putințică  minte, mai posedăm, în stoc !
Da! recunoaștem - nu prea suntem vivace!
Unii, știu, bine, asta! Și, tare, mult, le place,
Când ne mai fraieresc! Ce mult se mai distrează
Când, fiecare suflet, cam tare, o-ncasează  !
Prostia are rol ei, de bumerang și scut
Lovește înapoi! Când toate, se împut!
Mă bucur, când văd pe cei, ce vin din urmă
Că nu sunt proști, deloc! Cu toate că-s din turmă!
O masă de manevră!  Așa suntem, din veac-
Un neam, fără prostime, dar care n-are leac!
Care-și fură căciula și, apoi, se-amendează!
Vorbește, adesea, singur! Și, singur, se trădează!
Mai bine, prost, cu ziua, decât un hrăpăreț,
O jalnică mumie sau, doar, un băgăreț!
Și, de-ar durea prostia, ce vaiet, ar mai fi!
Dar bine că-i tăcută, ca să putem trăi!
Rău e, că...vorbește! Și crede, ce vorbește!
O știm, cât e de proastă! Și, tot, ne păcălește!
De aia, zic că-i bine, să zacem, în prostie!
Doar nu e prima oară! Ci, doar, e sine die!

Niciun comentariu: