HAITA

Mucosul privi străfulgerările din miazăzi. Dacă n-ar fi știut că nu e vorba de nicio furtună, avea semnele lui, ar fi crezut că trebuie să se adăpostească cât mai repede.

Mucosul era în misiune, haita îl trimisese să descopere vânatul, care, de la o vreme, devenise extrem de rar și de sărac. De câteva luni, de când cu seceta, foamea bântuia, ca la ea, acasă, animalele se împuținaseră, iar prădătorii ajunseră să se pândească între ei.

Mucosul se cam săturase - odată cu foametea, sarcinile lui crescuseră, toate care erau cele mai neplăcute, cădeau în spinarea sa. E adevărat! era și cel mai tânăr din haită, abia un puiandru, dar se călise îndeajuns, să se considere un luptător adevărat! Îl durea, totuși, sufletul lui, de luptător, când trebuia să-și părăsească culcușul, trimis să spioneze în jur, în căutare de mâncare, timp în care nceilalți dormeau liniștiți. Tot el trebui să hăituiască viitoarea pradă, când ceilalți frați așteptau să le între, între colți, victima.Și acum, de câteva zile, nu mai mâncaseră mare lucru, ceea ce-i făcea irascibili și să-și bată joc de cel mai mic și mai slab, Mucosul. La care se adăuga și marea lui curiozitate - ce se întâmpla, ce era cu scânteierile din fiecare noapte, undeva, în nord, în munți?Ceruse aprobare să plece și să cerceteze locul, dar imediat săriră ceilalți, bănuitori, nu cumva vroia să vâneze singur, doar pentru el? Tamerlan, șeful haitei, un șacal bătrân, peste care trecuseră multe ierni, simțindu-i supărarea, i-a lătrat:

-Atât timp cât ești în haită, mergi cu haita!  Dacă părăsești haita, o să te mănânce unul mai mare, decât tine! Noi, uniți, ne putem apăra! Ai plecat, nu mai faci parte din haită!

La naiba, cu “uniți”! Dacă nu le-ar fi fost  frică, că ajung sfârtecați, pe post de masă, s-ar fi sfâșiat, demult, între ei! Și -așa treburile nu erau prea bune, nu trebuia decât un semnal, și s-ar fi produs prăpădul, mai ales pe foametea asta! Nu era zi, în care să nu se mărâie între ei, așa cum au făcut mereu, nu doar acum!

Mucosul se chinui degeaba să descopere ceva de mâncare, se pare că nimeni nu mai voia să iasă noaptea, de frica ucigașilor nocturni.

Nu apucă să adoarmă, că se trezi înghiontit, cu botul, de Stromșela.

-Haide, că ne-a chemat șefu’!

Haita se adunase și asculta discursul lui Tamerlan, care tocmai arăta că nu mai merge așa, vor muri, cu toții, dacă nu vor ieși la vânătoare! Și cum haita încuviință, dădu semnalul de plecare, făr' să mai întrebe, dacă cineva e împotrivă! Și cine să fi comentat, Mucosul, singurul care nu dormise noaptea trecută? Cine era Mucosul, să se țină cont de părerea lui? Cu mii de precauții, haita, răsfirată, se furișa printre tufele uscate, pășind ușor, fără zgomot. Mucosului i se împleticeau labele, dar nu vroia să se lase mai prejos, mergea înainte, alături de tovarășii lui lihniți de foame.

Capul haitei se opri brusc, semn că ceva, sau cineva, era în față. Încetișor, haita se adună în jurul lui Tamerlan, și atunci văzură ce anume determinase oprirea - pe o stâncă, leoaica dormita, cu cei doi pui jucându-se în jurul ei! Dolofanii pui de lei stârniră poftele membrilor haitei, ce posteau de câteva zile.

Șacalilor li scânteiară ochii, pregătindu-se să sară asupra prăzii, cu orice risc! Și ar fi făcut-o, dacă Tamerlan nu ar fi dat semnal de oprire și de retragere. Nemulțumiți, cei din haită se codiră, dar, obișnuiți să asculte de șefi, se supuseră! Mucosul, rămas mult în urmă, era cât pe ce să dea peste leoaică, el n-o văzuse până atunci! Se miră - se renunțase așa, ușor, la o pradă suculentă! Dar îi trecu prin minte, ceea ce îi trecuse și lui Tamerlan - unde era leul? Dacă apărea pe neașteptate? La care se mai adăugau și colții, și ghiarele leoaicei! Prada asta era periculoasă, mai bine lipsă! Nu-i bine să-ți alegi dușmanii, sau victimele, dintre cei puternici, caută alții, mici și proști!!

Odată cu căldura, foamea deveni și mai năprasnică! Mucosul surprinse unele căutături ucigașe, ale tovarășilor săi, aruncate asupra sa! Nu cumva îi puseseră gând rău? N-ar fi fost de mirare, tehnica asta de supraviețuire era ancestrală, până și oamenii o foloseau! Și ei sacrificau pe cel mai slab!

Bănuielile se confirmară - ceilalți, suferind cumplit de foame, puneau la cale un plan mârșav! De care nici chiar Tamerlan nu părea străin, deși Mucosul îi era nepot!

Se trezi înconjurat de haita flămândă, care nu fusese în stare, cu două zile înainte, să fugărească și să ucidă niște antilope! Fiecare așteptase să alerge ceilalți, așa că nimeni, cu excepția Mucosului, nu mișcase o ghiară! Prin urmare, nimeni n-a prins nici puf de scaieți, au rămas mofluzi și flămânzi! De ciudă, săriseră pe Mucos, reproșându-i că e moale și că e un vânător prost! Din cauza lui, nu aveau ce mânca! De atunci, ciuda își spusese cuvântul, Mucosul fiind în dizgrație! Și acum, iată-i năvălind asupra lui, considerând prada cea mai ușoară! Mucosul se arcui, pregătindu-se de luptă! Știa că se afla în inferioritate și că va sfârși prost, dar mai știa că nu fusese niciodată laș, așa cum erau ceilalți șacali!

Dar n-apucă să facă vreo mișcare, că doi foști tovarăși se treziră aruncați la pământ, unde începură să se zvîrcolească! O antilopă furioasă năvăli în mijlocul haitei,  unde se proțăpi și luă o atitudine provocatoare, dar și extrem de mândră! Momentul de uimire trecu și haita, mai puțin Mucosul, începu să saliveze - uite prânzul, pradă ușoară și gustoasă, fără multă alergătură! Oferindu-se! Ignorară pe cei ce se zvârcoleau pe jos, cu un singur gând -  în sfârșit, vor fi sătui!

Lumea lor, de șacali, se prăbuși cu zarvă - o turmă de antilope năvăliră peste ei, sfârtecându-i și împrăștiindu-i, întrun cor de schelelăieli - coarnele ascuțite, ale vulnerabilelor antilope, se dovedeau a fi lame ascuțite, de oțel! Mucosul înțelese de unde se auzeau zgomotele nocturne - antilopele, sătule să fie victime oricărui prădător, își ascuțiseră coarnele și deveniseră vânători, la rândul lor! Numai că o făcură din instinct de supraviețuire, nu pentru hrană!

Și Mucosul, mica panteră infiată de haită înțelese - niciodată să nu  mai subestimeze alte viețuitoare! Că nu doar cei mari și puternici sunt periculoși, mai degrabă cei mici, mulți și aparent vulnerabili, pot fi infinit mai periculoși, mai ales dacă sunt, cu adevărat, uniți!