-Tatăl meu a funcționat ani buni ca liant între oameni, încercând să-i adune și să-i lege între ei! A murit neîmpăcat, 28 decembrie nu-i chiar o zi în care îți propui să mori, înmormântarea cade de Revelion, unii zac pe năsălie, alții tropăie de veselie, între ei sunt cei care sunt o nebunie, ce fac chiar și un mort să-n vie!
Deci, să mori în preajma unui zile mari, de obicei, sărbătoare în toată regula, nu-i de bon-ton, popa se grăbește să-l cazeze pe împricinat mai repede, de-aia aleargă de parcă e-n competiție cu Ucigă-l Toaca! Deh! Are și el invitați, de la Protoerie, de la Episcopie, de la ...! Iar pe 31 decembrie vin și urătorii, nu numai cioclii! Bocitoarele execută cel mult jumătate din contract, iau banii și fuguța la supermarket, până nu se-nchide, mai au de luat apă minerală și fructe!
Nu numai ele se grăbesc, se grăbesc și groparii, pământul e înghețat, e țeapăn ca răposatul, numai că e puțin mai încăpățânat, nu se lasă ușor! Grăbiți sunt și cei ce alcătuiesc cortegiul funerar, inclusiv rudele, toți se pregătesc pentru masa festivă, la care mortul nu mai e invitat! Și atunci, de ce să te zbați toată viața să-i aduni pe toți în jurul tău, când te conduc la groapă doar cei ce nu pot lipsi, în număr de trei-patru! Bun e omul când e bun, când nu mai trebuie, e ne-bun! Cred că până și răposatu’ se grăbea, sătul de-atâta ipocrizie!
Așa jelea Lilică Farangoț, față-n față cu un pahar pe jumătate plin cu vin de pere, și spate-n spate cu peretele de care se rezema. De felul său nebăutor decât la zile mari, azi era pentru el o zi mare-rămăsese orfan de ambii părinți, maică-sa o ștersese de-acasă pe când Lilică avea 3 luni, așa că, pentru el, n-avea mamă, n-avea tată! Nu! nu! nu ăsta era felul lui de-a fi, era chiar foarte simțitor și săritor la necazurile altora! Numai că tact’su îi lăsase cu limbă de Moarte să-i ducă mai departe visul de a face bine la câț!! o putea! Numai că Moartea avea mâna lungă și limbă de rezervă, cu care își ștergea buzele uscate, astfel că Lilică cum ungea pe unul cu măturoiul de Bine, cum respectivul trecea pârleazul în grădina veșnică!
Lilică nu se descurajă deloc, o luă, tiptil, de la capăt, ba, aș putea spune că nu numai de la capăt o lua mai des! Asta e soarta celor care sunt fascinați de făcutul binelui!
Cum singura lui moștenire asta era, nu tu, casă, masă și avere frumoasă, se agățase cu dinții din față de moștenire, cu toate că loviturile vieții intenționau să rărească simțitor dinții în cauză! Și se puse pe treabă, care treabă mare, care treabă mică! depinde cine era la rând!
Se gândi să înceapă cu ceva ușor, și, cum auzise că nu e om gospodar cel care nu a sădit un copac, nu a ridicat o casă și nu a săpat o fântână, primul lucru pe care l-a făcut a fost un bordei cu etaj, în care putea intra cine dorea, ieșea cine dorea, punea mâna pe ce dorea! Își găsi beleaua cu primarul, bordeiul stătea ghebos pe un maidan, pe care acesta îl vânduse, pe sub mână, unui lanț de magazine, din lanț lipsind și o discotecă cu apă curentă și WC cu două sexuri! Neavând buldozer, bordeiul fu dărâmat de vechea Dacie a vicelui, înainte de a fi dată la Rabla, iar Lilică fu avansat (parțial) gospodar, ca să-și țină gura în pantalonii primarului!
Trecu la faza următoare și aduse doi chinezi și un arab, să sape la fântână, promițându-le că, la capătul săpăturii, vor migra în Germania, condiția fiind să-i asculte indicațiile! Ăia se puseră pe săpat, și săpară până chinezii răcniră că ei acasă nu se mai întorc, așa că o tuliră în toate direcțiile odată!
Se terminase și cu fântâna, groapa respectivă devenind fosă ecologică pentru WC public, oricum nu dădea de apă, când făcuseră geologii studii pentru gazele de șist, nu dădură decât de un cimitir etrusc.
Lilică avansă pe scara gospodarilor, primarul rămânându-i dator pentru noul mandat, datorită faptului că făcuse foarte multe promisiuni, realizase dintre ele doar WC-ul lui Lilică, cu care astupase toate gurile rele!
Rămăsese săditul unui pom, lucru lesne de făcut! numai că Lilică nu vroia decât un boabab, prunul și stejarul îi stăteau în gât! Până la urmă sădi un salcâm, îl boteză baobab, spre bucuria javrelor din sat, dispuse să participe la udarea proaspătului aclimatizat în zonă!
Realizând că acum poate trece la planul lui gigantic, de a reuni toate sufletele neîmpăcate, scoase toate economiile sale de la banca din fața primăriei și începu să acorde credite cu buletinul, fără dobândă sau comision. Numai că imediat după ce lua omul creditul, ba îl călca o mașină, ba cădea în fântână, ba aluneca pe-o coajă de ceapă, ba, pur și simplu, se îneca cu propriul scuipat! Vestea se lăți repede, așa că Lilică rămase fără obiectul muncii! Și, când credea că trebuie să dea în plâns, se trezi pețit de popă, care-i propuse un parteneriat:
- N-ai vrea tu, Lilică, suflet creștinesc, să te finanțez eu? Văd că, de când te-ai apucat de treabă, de-mi furnizezi clienți, mi-am luat 4x4 și lucrez la vila fiică-mii!
Sufletul milostiv era trist - nu așa învățase de la taică-său! Ăla era un om săritor, care mai cu o glumă, mai cu un zâmbet, cu o vorbă de duh, aduna roată lumea-n jurul său! Nu era cineva care să nu-l pomenească, că mult bine mai făcuse! Nu era om în sat care să nu fi primit de la el un sfat, o vorbă bună! El, Lilică, nu-i ajungea nici până la...! dar mai bine să trecem peste asta!
Și atunci își aminti că, pe ultimul drum al bătrânului, numai el și trei javre costelive au însoțit coșciugul marelui om care fusese ca un liant pentru cei din jurul său! Da’ a cam răsuflat liantul... pe ultima sută de metri!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu