joi, 8 iunie 2017

(Partea I) TUPEULUI ȘI NESIMȚIRII - CASĂ DE PIATRĂ! PÂNĂ VINE VREUN CUTREMUR!

 Tupeul, primul născut al grasei Indolența și al nesuferitului Orgoliu, ultimii dintre  membrii celebrei familii a Ipocriților, se născuse puțin deplasat, mai mult spre dreapta! Încă din copilărie, promitea, promitea el multe! Promitea că va deveni un model de invidiat, dar a rămas doar în stadiul de foto-model, având mai mult alură de manechin! De aceia au vrut să-l posteze în vitrina magazinului de lenjerie de damă, unde arăta ca măgarul între lame (de ras), oile plecaseră cu vaporul la arabi! 

    Crescând mai mare, ajunsese să promită și mai mult, dar, din păcate, nu avea cunoștințele necesare, nu-i plăcuse școala decât ca suport de sprijinit dobitoci, iar el era primul care sprijinea școala!
Încă din copilărie avea tendințe progresiste, mai ales când dormea! Când era treaz, nu era ființă muritoare, nemuritoare sau dusă cu pluta, care să reziste atacurilor sale frontale,  mai ales, pi-dosnice! Avea, frate! avea o gură, mai ales spurcată, ce întrecea răgetului leului rănit de inflație, nu se găsea contracandidat să urle mai tare când nu avea pic de dreptate! Tupeuț, copil fiind, a supt mult la mumă-sa, a subt mult din mai multe părți, dar s-a făcut mare, mare  e grădina Ta, Doamne! și multe frați avortoni a mai avut Gică Tupeu, el fiind cel mai reușit exemplar!
Tinerețea și-a petrecut-o mai mult pe la spitale, unde cerșea  cu mult profesionalism, până s-a apucat de Neagra-Alba, variantă nouă a Alba-Neagră, ceea ce i-a adus un premiu, de scafandru în bani publici! Anii trecură și tânărul tomnatec  simți nevoia unui mariaj profitabil, așa că se duse la sfinții săi părinți și le declară intenția de a se însura, și asta cât mai Rapid, Steaua lui începuse deja să pălească! Pusese ochii amândoi pe cea mai mălăiață pară din gutui, pe Nesimțirea, fata redutabilei Mârlănia și a posacului Egoism, din nobila castă a Antipaticilor! Fata tocmai câștigase un concurs de MISS-PARȘIVA, își purta coroana astfel obținută cu măreția unei perechi de pampers deja inundat! Tânărul nebunatic o zărise într-o seară, pe când își căuta chiloțeii cu danteluță, pierduți în gardul pe care încercase să-l sară târâș pe burtă, vederea ei dându-i fiori inexplicabili, dacă ținem cont că tocmai își striga dragostea sub balconul Nesăbuinței. Ulterior, a negat că el era ăla, dând vina pe frate-său, Materialismul, cu care și-a pus pirostiile biata Nesăbuință.
Și s-a ajuns la cerșitul miresei, cerutul miresei fiind metodă veche, comunistă, de pe vremea dacilor! Cele două familii s-au reunit sub cerul Mediteranei, undeva, prin Egee, într-un paradis fiscal plin de umbreluțe și parașute! Că să impresioneze, Nesimțirea s-a echipat cu un costum  ecvestru de călărie, format din pantaloni, chipiu de pompier, sutien cu diamante, șa pentru rinoceri și opincuțe maramureșene, făcute în Taiwan! Ca să nu fie mai prea-jos, Tupeul a îmbrăcat un costum Armami-Antonio Bandelos, pantofi cu ciuf, cravată cu papion și un Rolex din platină, încrustat cu vidia! Părinții s-au întrecut ...spre WC, după ce au consumat fructe de mare, dintre care n-au lipsit rodiile, pomelo, fileu de rechin și racii bălegoși de Dâmbovița!  Erau ei obișnuiți cu delicatesele, numai că le uitaseră, înainte de a le consuma, vreo trei zile la soare, ca să se fezandeze!
După încheierea pactului tripartit, din care nu putea lipsi Fiscul, au hotărât ca nunta să fie la restaurantul “Lighioane cu multe picioare  sexy”-patru stele, două margarete și-un cactus! De sorginte mioritică, toți având figuri de ciobani, meniul s-a cerut afară, fiind obligatoriu în ton, în caras și-n macrou, cu așa  eveniment mondial, fiind compus numai din mâncare tradițională, din care nu puteau lipsi micii de oaie și vită- amestec, cârnații cu susan, sărmăluțe în foi de brusture, cozonac cu rahat proaspăt și nuci pisate cu tocul pistolului, purceluș în lapte de pasăre fript pe sabie și făcăleț, rață umplută cu plumb și portocale, cremă de ouă de brontosaur și iahnie de fasole cu ciolan afumat.
Nuntașii au circulat cu 10 limuzine, 2 elicoptere, șase căruțe cu coviltir și 23 de micro-a-buzuri, mai greu a fost cu distribuirea nuntașilor pe locuri, pentru unii fiind necesare 3 buc locuri/ fund sănătos, de om așezat! Muzica a fost asigurată de 31 piese grele ale muzicii autohtone, 16 tarafuri! premiate internațional, un echipaj al poliției rutiere , ce vâna căutați internațional, plus un sobor de preoți, care au ofticat, pardon! oficiat căsătoria, bineînțeles, contra cost!
Nunta a fost de vis,  negru- mai ales pentru mireasă, când a aflat că mirele mai avea două neveste cu acte de vânzare-cumpărare, ceea ce, conform principiilor băiatului, s-a negat cu hotărâre, susținând că delațiunea este opera unor defăimători! Mireasa a trecut cu ușurință peste moment, respirând ușurată că nu s-a auzit de cei 2 copii făcuți de fată-mare!
Proaspăt căsătoriții au plecat în luna de gem, mierea le cauza arsuri la stomac! Nunta de vis a devenit viață de basm, unde ei doi jucau rol de căpcăuni! N-au rezistat tentației, apucăturile anterioare dându-le ghes către fapte memorabile, dintre care amintim mâncatul fripturii de fazan cu mâna, la cel mai luxos restaurant din Hawuai, de unde au plecat cu hârtia igienică drept amintire! Scăldatul în nudul gol în piscina privată a unui șeic, mare amator de fese acoperite cu cinci straturi de textile! Căscatul larg, al gurii, la Vatican, în prezența Papii! Strivirea coșurilor de pe nas, la un dineu oferit în favoarea lor, de către prințesa Țurubimbi! Etc, etc, etc! 
Acum s-au reîntors în țară și sunt puși pe fapte mari și cai mici: ca să rămână în posterioritatea, pardon! posterilitatea neamului, lucrează la un Cod al Bunelor Manele, pardon! Maniere!, pentru care își consumă toată energia, de-a rămas furnizorul de electricitate fără clienți!
Salutăm inițiativa cuplului cuplat la curent trifazic, așteptăm cu nerăbdare ca tupeul și nesimțirea să renască spiritul național! Sau poate avem noroc, ne salvează vreun cataclism!

Niciun comentariu: