Zilele trecute, la un pahar de
vorbă cu niște tineri părinți, m-am trezit întrebându-mă de ce nu mai privim în
urmă, să vedem ce-a fost bine sau ce-a fost rău. Discuția a plecat de la faptul
că apelarea la o bonă nu este, întotdeauna, benefică, deoarece și această metodă
de a rezolva situația copilului, este destul de costisitoare! Și nu din punct de vedere financiar, ci din acela a timpului consumat cu du-te-vino, ia bona,
du bona, ia copilul, ia mama, du tata, ia bunica, du cățelul, ia pisica! Și-a
apărut, din neantul memoriei delete, întrebarea – CUM SE DESCURCAU PĂRINȚII,
ÎNAINTE...? Nici nu mai are importanță înainte de ce ne raportam, dar ne-am
rezumat la perioada socialismului găunos, înlocuit, apoi, cu perioada capitalismului
cu dinți de hârcă și ros de cancer. Apropos! unde sunt filozofii ăia
nenorociți, care se băteau cu BCA-ul în pieptul lor ofticos, de filozofi,
decretând că există întotdeuna o altă formă de dezvoltare a societății, care o
înlocuiește pe cea veche și e mai avansată decât clasa pregătitoare? Se pare
că, odată cu dezvoltarea inteligenței artificiale, în mod artificial, nu mai
filozofăm, aflându-ne în etapa avansată în care gândesc alții pentru noi și
gândesc prost, doar pentru noi! Mai atașați devenim față de telefonul mobil și de scula computerizată, decât de vreun tip deștept, care filozofează pe bune!
Revenind la problema cu
descurcăreala, m-am închipuit o clipă, în gașca omului primitiv, preistoric, care
căuta o bonă și nu găsea decât mamuți! Cum trebuie să se fi chinuit, el și
muierea lui, pe care o trăgea de păr, în grotă, să-și parcheze căruța la poarta
școlii plodului, să nu-l calce pe acesta vreun hominid plecat la vânătoare. Dacă
homo habilis se trudea o țâră, ajungea cu plodul și căruța, direct în caverna
directorului, unde nu exista decât pericolul să se taie la degețel cu lama de
piatră cu care scria înjurături pe WC-ul lor primitiv. Altfel nu-mi explic de
unde provine grija unor părinți de a deschide portiera, să coboare plodul,
direct din pat, în bancă! Prin zorii Paleoliticului, când vănătorii de țânțari
au devenit agricultori și păstori, părinții, după cum indică picturile
rupestre, puneau bona să ridice contrucții megalitice, în prezența viitorului
văcar, doar pentru a-l iniția în arta spălării pe dinți, lucru devenit
obositor, ca și în spiritul credinței că părinții, dacă tot s-au simțit bine,
trebuie să facă toate eforturile să crească odrasla mofturoasă, drept pedeapsă
că s-au dat în bărci. Primele imperii și colonizarea a făcut ca soarta bonelor
să fie rezolvată prin sclavagism, înlocuind hei-rupismul părinților, mult prea ocupați cu țoalele de firmă și week-end-urile
prelungite. Celebra Cleopatra, o spun unii istorici români care știu prea bine
unde se întâlnește Dunărea, cu Eufratul, în prima fază, și-a luat doică atât
pentru copilași, cât și pentru Caesar, Antonius și Viorel Lis. Singura ei
condiție, la angajarea bonei, era să fie luptătoare de sumo, dar să nu-i
caftească copiii, că nu era de acord că bătaia e ruptă din rai! De fapt, nici noțiunea de Rai nu era de ea! De aceea a și
luat bătaie, inclusiv un pumn în nară de la fiu-său, când adolescentul nu a
primit aprobare să ia din garaj bolidul cu pânze, de 300.000 de euro!
Marile migrații au fost
benefice și pentru cultura generală a plozilor, deși, pînă atunci, s-au
dezvoltat cititul, gânguritul, copiatul, scrisul agramat și exprimarea prin
codul de semnalizare cu degetul. Indoeuropenii migrau special spre Mesopotamia,
în căutarea bonelor, iar popoarele ecvestre le cărau pe coama cailor, să se
învețe cu călăritul de către copiii nevinovați, care mușcau mâna care i-a
crescut. Sumerienii, care au adus pînă în zilele noastre dezvoltarea “societății bazate pe clase”, nu numai că au înființat
învățământul de 12 clase, desființându-l pe cel din clasele I-VIII, (adică cei
șapte ani de la școală!), cât i-au clasificat și pe părinți, mulți nereușind să
depășească clasa a III-a, dar ajungând la stele, pe plan social-politic. Ghilgameș, de exemplu, și-a tras epopee, devenind erou acasă, pe stradă și la
serviciu, spre fala copiilor lui, care-i băteau pe cei mai mici, să le intre-n cap
cine-i tac’su! Din Codul lui Hammurabi s-a mai păstrat, și astăzi, celebra expresie
babiloniană “ochi pentru ochi și dințar, pentru dințar”, aplicată cu succesuri, în bullying, unde a rămas drept Cotul lui Hamurapipi.
(Va Turma!)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu