PREA SIMPLU!

Simplu - eu te iubesc! Tu mă iubești!

Alături, lângă mine, aș vrea ca să trăiești!

Nu trebuie un examen prea complet,

Că tu nu ești o zână! Iar eu, nu sunt poet!

Nu-i loc de vorbe goale sau false jurăminte,

Atât, cât fără trudă, nu folosim cuvinte!

Mâncăm, dormim! Căscăm! Privim în gol!

Nu am primit, la naștere, doar principalul rol!

Nu ne privește, dacă ceva nu se  învârte!

Comunicănd  pe unde ultrascurte,

Silabisim cuvinte nerostite, dar cu tâlc!

În rest, nu ne băgăm în seamă! Tăcem  mîlc!

Ce simplu-i să trăiești toți anii de bravură,

Pândind să treacă timpul, pe-ascuns, la cotitură!

Cu frigiderul plin și patul mare și-ncălzit,

Noi, doi, trăim doar clipa! Ne punem pe iubit!

Care-i problema voastră? De ce vă complicați?

Tot ce e simplu, e și frumos! Și, nu uitați-

O frunză plutind în aer, lin zburând,

E mai plăcută firii, decât un tren arzând!

Nu doar eu! și nu doar tu! Ci noi!

Ce simplă este viața, când sunt mai mult de doi!

Când nu ascundem gânduri! Sau crudă răzbunare!

Când spunem că trăim! Când spunem ce ne doare!

Și, totuși, e prea simplu - să ai un colț de cer

Care să fie-al tău! Ascuns, plin de mister!

Să treci, copilărește, prin anii ăștia cruzi,

Ca rața, peste gârlă, și fără să te uzi!

Mai bine - complicat, complex, alambicat!

Cu ițe încurcate! parșiv și demodat!

Din încâlceli și noduri, se naște nemurirea!

Și-așa nu ne mai pasă, de-i moartă fericirea!

Eu vreau doar SIMPLU! Să spun tot ce gândesc!
Cu gesturi simple, calde, aș vrea să tot trăiesc!
Înconjurat de oameni simpli, cu firi ciudate,
Ca mine - muritori, cu lipsuri și păcate!