Nu demult, cineva mi-a aruncat, cu furie, că nu am pic de răbdare! Așa cum
cred că v-ați obișnuit, categorisirea m-a făcut să-mi bag degetele în tastatură
și să mă dezlănțui! Țuțulică ăla, pe lângă că era, pe departe, la ¾ din vârsta
mea, mai era și neinițiat, singurul pușcoci văzut în viața lui fiind cel
din “
Căt îmi dai s-o împușc pe ma-ta?”!
Noi, hodorogii
care am prins Răzbelul Rece,
Foarte Rece și Cald-Cald, Rece-Rece, am prins și nițică educație din poziția
culcat, despre care generațiile prezente au citit un rezumat pe NET. Adică ne-au târât niște masculi cu picior și
creier de lemn, prin tufe și noroi, am văzut nisipul de pe plajă, din poziția “rădăcină
de floare” și
am săpat tranșee cu lingurița,
așa, la mișto!
Poate să se supere cine-o
vrea, dar armata de pe vremea lui Odiosu
și a Sinistrei schimba oamenii, pentru că modelul sovietic era bine înțepenit
în manualele (adică erau făcute manual, ca și unele de azi!) ostășești, deși
superiorii spuneau că acestea provin de pe vremea burgunzilor. Acolo ni s-a
ridicat nivelul intelectual, alt nivel fiind reglat cu ceaiul cu bromură. Acolo
am devenit bărbați, că înainte de asta eram femei! Nu s-a operat pe viu
schimbarea de sex, dar sexul nu a lipsit de dimineață, până seara! Să mai zică
cineva că frecam mâțul - nuuu! frecam sectoarele la revista de front și-n rest, la
revista de sex a comandantului!
Deși anii petrecuți sub
arme au lăsat urme adânci, pot să spun că, atunci, am învățat multe! Dacă rămâneam
fata lu’ mama, acasă, nu ajungeam băiatul lui tata, sub steagul tricolor.
Știți, ăla pe care ar trebui să-l onorăm barem cu privirea! Și care mai
înfioară sufletele celor care-l văd prin
alte părți ale lumii, deși a ajuns palid ca frunza aia, toamna, știți care frunză.
Hai! nu fiți! că madam Udrea murea de dorul ei în Coasta lui Rica!
Dacă înainte de a da piept cu armata Republicii
Socialiste România, n-aveam răbdare la pescuit, după contactul fizic cu armata
puteam să zac, ca mortu’, ore-n șir,
de mă învidiau și decedații, pentru poziție! Și cel mai concludent exemplu era
de strajă la drapelul unității: ore de stat țeapăn, în poziția "pe loc repaus", la jum’ de oră, câțiva pași regulamentari și, apoi, la loc! Dacă
erai norocos, te bucurai de ceva mișcare când intrau - ieșeau mahării, destui de
puțini, ofițerii mai mici aveau portița lor, dacă nu preferau să sară gardul. Mișcarea
se datora onorului la mameluc, pe care paznicul drapelului de luptă îl prezenta
mai – marilor săi sau eventualelor delegații, oficialități sau avioane cu
reacție, ce treceau pe la intrarea de protocol. Bine că nu era permis accesul
câinilor vagabonzi, că aveau ce uda, personajului respectiv fiindu-i
limitată foiala, jogging-ul, gimnastica
anaerobică și scuipatul în sân! După un serviciu la drapel, îți doreai din tot
sufletul o convorbire cu un suflet omenesc, tăria de caracter al unui scaun de
lemn și desfătarea ierbii moi, din parc. Noaptea era și mai și – înceta traficul
cu ofițeri, dar situația nu se schimba spectaculos, dacă te prindea moțăind vreun ofițer de serviciu cu înclinații sado,
schimbai poziția de păzitor, cu una, de păzit, adică corpul de gardă, cu “bulăul”, pentru neinițiați, arestul, a cărui scândură pe
post de pat nu îmbia la amor ghebos. Cu
timpul, experiența își spunea cuvântul – reușeai să dormi, confortabil, în
picioare, rezemat parșiv de perete, cu labele sprijinite pe pistolul -
mitralieră, părând statuia dacului liber care păzea comoara lui Dece-eu! Numai
în cazul în care adormitul era surd, nu auzea când se apropia cineva, iar dacă
se întâmpla ca vreun bețiv să confunde drumul spre casă, cu intrarea artiștilor
în unitate, păzitorul drapelului trebuia să-l înjure cât mai subtil, atât
pentru că-i strica somnul, cât și pentru faptul că ăla era prea rangă, că să
înțeleagă că pe acolo nu se trece, ca la Mărășești, Mărăști, Oituz și
autostrada Târgu Mureș-Iași!
Acum o înțelege
retractorul și detractorul, care a dat cu tractorul, în orgoliul meu de
pașoptist al anilor socialismului utopic? Păi, după câteva exerciții din astea,
cu înțepenitul în poziție de semi-drepți, poți sta la pescuit, juma’ de an! Sau poți obține o slujbă de birou, unde să faci
varice la creier, fără să te obosești sau să te plictisești! Sau poți dormi în
Parlament!
Mă prind mai greu, se pare, din cauza vârstei –
armata obligatorie s-a scos, din cauza neastâmpărului generațiilor
contemporane! Pentru că aud, zilnic, prea mulți părinți plângându-se că
puștiulică a lor nu stă geană, locului, zici că-s pe arcuri! Nu părinții, copiii!
Dacă părinții pupau 4 ore la drapel, aveau și ei răbdare cu copiii lor, care
aveau răbdare cu părinții lor! Dar cum
și ei fug, de parcă sunt ardeiați, fără să-și dea seama că se grăbesc degeaba,
tot aia, e! copiii devin din ce, în ce, mai grăbaci! De-aia e bine să aibă tot
omul, un drapel în casă, ca să nu uite!
Și n-ar trebui să ne fie rușine să le povestim câte ceva, în genul celor ce mai sus, să nu mai creadă că noi E fraieri, și ei, E deștepți!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu