Nu mi-am văzut, demult, în palmă,
Tot sufletul! Numai bucăți de
spumă!
Cioburi lipsite de culoare!
Mare calmă,
Ce-a vârfuit crâmpeie mici, de humă!
Un puzzle răsturnat prin tina clipei,
Un amalgam de sunete zglobii!
Ce suflet ar mai rezista
risipei
De clipe îngropate-n văi pustii?
Privesc în palmă și nu zăresc
frântură
De suflet, fin ornat cu
sentiment!
Pragmatic, sufletu-mi setos,
mai fură
Cîte o clipă din timpul
decadent!
Mă-ntreb – la ce beție de
cuvinte
Pierdut-am bucățele sufletești?
Ce am avut, mârșav, ascuns, în
minte,
De am pierdut bucățile cerești?
Mi-e palma goală! Și cerul, e
prea sus!
Caut, în tolbă, arcușul vieții
mele!
C-un ciur cam ruginit, cu
cercul dus,
Adun frânturi de suflet și de
stele!
Strâng degetele-n van! S-aud
fiori,
Dând cep la tragedii și bal
mascat!
Și mă întreb, cu ciudă,
adeseori,
Ce-o fi-nsemnând CU SUFLETUL
CURAT?
Când ai doar rămășite, strînse - n coc,
Ce-o fi curat, în piese
disparate?
Mai bine cauți , blând, întrun
ghioc,
Să mai păstrezi din clipele
uitate!
Nu strâng în palmă, azi,
iubire!
Nu car un braț de empatice
idei!
Nici nu doresc o tristă
amintire
A sufletului spart, fără temei!
Nu îmi doresc decât să pun la
loc
Frînturile pierdute-n între
stații!
Mă rog, să am puțin mai mult
noroc,
Să mă-ntregesc cu piese de la
alții!
Chiar, care-mi dați, cu
împrumut,
Trei cioburi de-nțelegere? Un fleac?
Două, de dragoste! Și nici n-am
început!
Hmm! N-o să-mi repar cel
suflet, în ăst veac!
Dați un anunț, dac-ați pierdut
din cioburi!
Vă dau din ale mele, ca să vă
întregiți!
Decât cu sufletul golit, de
prin fiorduri,
Mai bine, fără! Iar voi,
întregi, mereu, să fiți!
Nu-mi mulțumiți! Nu dau ce
prisosește!
Decât cu sufletul ciunțit și
fără rost,
Luați, voi, tot ce vi se
potrivește,
Dar nu uitați, că sufletul e prost!
Să vi-l păstrați întreg, că-i
omenește,
Ca să rămână-așa, întreg, precum
a fost!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu