Așa trecut-au
anii! Mereu, an, după an!
Pe vatra
adormită, a vremii muritoare,
Adorm
bătrâne versuri! Și-n viața viitoare,
Mă prind în
rămășag, că n-oi primi mai mult!
Așa că stau pe
gânduri și sufletu-mi-ascult!
Mă-ntorc cu ani,
în urmă, să prind copilăria,
Care mi-a dat de urmă, acum, cu nostalgia!
Cum mai zburdam
noi, iezi scăpați din frâu,
Și ne duceam, în
taină, să ne scăldăm în râu,
Spunând
părinților că am avut, iar, sport!
Doream să stăm în iarbă și să dormim în cort,
Să ne luptăm cu
urșii! De aia, căram pari!
Așa trecut-au
anii și am ajuns, noi, mari!
Mai am și-acum
din semnele lăsate
De zecile, și
sutele, de amintiri uitate!
Adolescenți, credeam
c-am inventat,
Tot ce-i mai
important, zălud, condimentat!
Căluți nebuni, ce nu suportă șea și frâu,
Cum sunt adolescenții (aflat-am mai târziu)!
Ni se părea, (cum cred și cei ce ne-au urmat),
Că noi făcut-am
roata! și că ne-am descurcat!
Că, fără noi,
Pământul, n-ar fi avut vreun Pol!
Și, la Facerea Lumii, avut-am chiar și-un rol!
Și-am devenit părinți! Și-atunci am priceput
Că sunt cărări bătute, destin și-un început!
Nimic nu-i nou sub soare! Și noul, de apare,
Mai vechiul, nu te iartă! căci regula nu moare-
Ca să-nțelegi ce-i lumea, oricât ar fi de greu,
Ar trebui, pe toate, să le înfrunți mereu!
La rândul lor, urmașii, aripi vor căpăta,
Și vor avea tot timpul, să-nvețe a lupta!
Privesc, cu nostalgie, la vremuri ce s-au dus,
La clipele bătrâne, plecate spre Apus!
S-a dus gândirea oarbă și visul rasfățat,
Mă uit, cu-nțelepciune, la câte-am învățat!
În fața mea, distrată, nepoata răsfățată
Se joacă cu păpușa! Nu știe ce-o așteaptă!
Ne place, nu ne place, așa ar trebui să fie-
Călătorind prin viață, ajungi la nostalgie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu