AH! DOAMNE!

-... și el o lovi cu cuțitul de câteva ori, ea căzu într-o baltă de sânge! termină episodul Florica, convinsă că a reușit să o impresioneze pe Sloicica.

-AH!DOAMNE!făcu Sloicica, ducându-și mâinile la gură, semn că îi intrase o muscă între dinți.

Sloicica era o tinerică de 38 de ani, blonduța și minionă, căreia cutele nu-i spuneau nimic, o deranjau foarte tare doar când apăreau la persoane nesuferite. Numai atunci mai comenta, în rest era binecunoscută exclamația ei către  Creator, o folosea mai des decât săpunul sau pasta de dinți. Din motive clare, toată lumea o îndrăgea, mai ales că părea fragilă ca un puf de păpădie în urechea unui cangur. Cu excepția soțului ei, ceilalți putea să jure că nu știu prea multe despre ea, și chiar soțul, Gavriluță, avea momente când se uita la ea ca la Casa Poporului, fără să înțeleagă ceva.

Sloicica o părăsi pe prietena ei, Florica, nu înainte de a mai trage niște AH! DOAMNE!  fie pentru o floare putrezită, ce trebuia aruncată, frumoasă la vremea ei, fie pentru un nor grav de pe cer, ce umbrea soarele, fie chiar pentru că Florica s-a împiedecat de scăunelul pe care își odihnise Sloicica posteriorul și pe care uitase să-l dea din drum.

Hotărâ să facă câțiva pași pe jos, așa că intră pe prima alee din parc, unde se așeză pe cea mai apropiată bancă umbrită. Nu trecu mult și un domn respectabil, pentru că purta pălărie, se așeză pe aceeași bancă, care gemu de bucurie. Tăcerea învăluia parcul, când o pală de vânt rebelă trecu, săltându-i poalele-n capul Sloicicăi.

-AH! DOAMNE!  sări speriată femeia, amintindu-și că uitase ceva acasă, dar nu pe ochiul aprins!

-OH! DOAMNE! sări și domnul în cauză, iar ochelarii  îi plonjară în prima tufă.

Cum, am uitat să pomenesc de ochelari? E posibil, eram atent la Sloicica, cred că ăla și i-a pus ulterior, când se uita cu coada ochiului la vânătaia  de pe coapsa femeii!

Surpriza abia urmă, amândoi dădură să se ridice de pe bancă, dar nu reușiră decât să se dea cap-în-cap, prilej cu care un nasture din bluza Sloicicăi sări în buzunarul de la piept al masculului.

-AH! DOAMNE! se plânse Sloicica, dar faptul trecu neobservat la individ, mult prea preocupat cu erupția necutanată din sutienul ei, ce semăna cu Vezuviul în plină desfășurare de forțe.

Rușinată că ăla n-are mai mulți ochi deschiși, Sloicica o luă la trap și la galop, lăsându-l nedumerit pe amatorul de frumuseți interzise.

Decise că parcul nu furnizează atâta siguranță, nu mai era ca pe vremea când dormea în el, așa că păși maiestos pe drumul ocolitor către casă, unde nu o aștepta decât un morman de vase nespălate.

-AH! DOAMNE! se electriză în față fântânii arteziene, ca de fiecare dată când vedea câinii maidanezi făcându-și răcorirea zilnică în ea.

-AOLEU! DOAMNE! auzi un taximetrist  invocând Cerul, când altă nemernică pală de vânt se vântui prin zonă, săltând nonșalantă aceleași poale de mai înainte.

-AH! DOAMNE! se manifestă și Sloicica, atentă să nu se stropească pe pantofi, moment care nu-i permise să vadă cu taxiul ia pe capotă polițistul încremenit de pala  de vânt, plus pomul în care toată trupa se opri să împărtășească impresii!

Nu era treaba ei să se ocupe de problemele celor din jur, erau mari și vaccinați, așa că își văzu de drumul ei. Ghinionul o pândea din penumbră, astfel că nu văzu coaja de banană ce-i venea în întâmpinare și care îi aminti că lotul național de gimnastică o dorește și-acum. Șpagatul îi lipi părțile componente mai puțin expuse circulației- aerului, făcând-o , din nou , să exclame:

-AHHH! DOAMNEEE!

Revenirea la poziția normală bipedă necesită o rostogolire spre dreapta, direcția  fu prost aleasă, pentru că dădu nas în nas cu un rahat proaspăt de câine.

-AH! DOAMNE!

Încercă sensul opus, ajungând să se izbească de picioarele unui bătrânel, sensibil timorat de priveliștea gratuită oferită ochilor săi obosiți, dar căruia gura nu-i tăcu:

-EHEI! DOAMNELE…!

Sloicica reuși, într-un final, să ajungă în patria natală, zgăriată și murdară,  cu câteva rupturi ale hainelor, ce lăsau vederii zone ascunse, până azi, soarelui arzător. Cel puțin așa o privea personajul din oglinda din hol, făcând-o să urle ( tot n-o auzea nimeni!):

-AH! DOAMNE!!

Doamne-Doamne își vârâ și mai adânc dopurile profesionale din urechi, așeză mai bine căștile, pe muzica lui Pavarroti, sătul până-n norulețul ce-i ținea loc de gât, de incantațiile Sloicicăi, obsedant de insistente!

Noaptea, în brațele soțului ei, Sloicica își plimbă mâinile pe trupul acestuia, încolăcită în jurul lui ca un șarpe boa, și strigă extaziată:

-AH! DOAMNE!

Bărbatul încremeni brusc, se dădu spre spate și, privind-o în ochi, o întrebă:

-        Nu puteai să te abții?

Sloicica dădu din umeri, după care răspunse:

-        Ce să fac, e doar insuficiență respiratorie!