vineri, 9 iunie 2017

MESAJ CĂTRE CITITORI- CUM SUNT GENTLEMENII ÎN ROMÂNIA?

Ariciul umblă la sacul cu poante vechi și trase de urechi afară un banc, care sună cam așa:

Un gentleman  se rătăci pe când se  plimba prin pădure. Bulversat de apariția cam bruscă a întunericului, se uită în toate direcțiile, fără ca măcar o dată să-și piardă cumpătul. Văzu undeva, departe, o lumină, așa că își așeza jobenul pe-o ureche și porni tacticos în direcția setată.
Ajunse într-un târziu la poarta unui castel fățos, acoperit cu iederă, dar care indica persoane de vază. Trase de clopoțelul de la poartă și, la zgomotul făcut de clopoțel,  se deschise o ferestruică, de unde un servitor întrebă cine este și ce dorește.
- Sunt Lordul Cutărică și m-am rătăcit prin apropiere. Am rugămintea să fiu primit să poposesc în seara asta la acest castel, promit că nu o să cauzez nicio problemă de onoare.
- S-o întreb pe Doamna, deoarece soțul îi este plecat două săptămâni la Londra!
Nu trece mult și pe alee se aud pași grăbiți, după care tânăra Lady își făcu și ea apariția:
- Vai, domnul meu, cât mă întristează necazul dvs, pe atât mă bucură compania pe care mi-o oferiți! Știți, soțul meu este plecat două săptămâni la Londra…!
- Stimată doamnă, eu sunt un gentleman și nici nu mă gândesc să vă aduc vreun afront! Eu sunt un gentleman până la capăt!
Lady ridică din umeri, dar îl invită s-o însoțească, deoarece tocmai se pregătea de cină.
La masă discuțiile s-au purtat cu ușurință, amândoi convivii dovedind o educație aleasă. Doar că, uneori, doamna nu uita să amintească:
- Știți, soțul meu este plecat două săptămâni la Londra!
La care domnul răspundea invariabil cu:
- Stimată doamnă, eu sunt un gentleman și mă respect!
Veni și ora să se retragă la culcare, doamna oferindu-se să-l conducă pe gentleman în camera lui.Ajunși în fața ușii, Lady ținu să precizeze:
- Camera dvs este vis-a-vis de a mea, iar eu nu pot dormi decât cu ușa descuiată! Știți, soțul meu este plecat două săptămâni la Londra…!
- Doamnă, v-am spus de atâtea ori că sunt un gentleman!
Lady plecă, dând din umerii săi frumoși, însă nu părea prea încântată.
A doua zi dimineață, când gentlemanul se trezi, căscă ochii cât cepele: curtea castelului era plină de cocoși și , printre ei, doar o singură găină! Extrem de intrigat , năvăli în living, unde Lady savura ceaiul.
- Stimată doamnă, nu înțeleg cum de nu se bat cocoșii dvs, ținând cont că este doar o găină!
Doamna îi făcu un semn finuț, să plece urechea, după care șopti:
 - Secretul e că unul SINGUR e cocoș! Restul sunt GENTLEMENI!

Ariciului îi trecu prin minte să mai vadă dacă cititorii  sunt pe fază, așa că:

Gentleman-ul nostru se trezi printre norișori, sus, în cer, și înțelese că tocmai decedase! Iată-l circulând prin Rai, gol -pușcă și cu jobenul pe cap! Din considerente pur politicoase, se rușină de situație, așa că scoase jobenul de pe țeastă și-l amplasă în față, mai pe la mijloc, ținându-l cu ambele mâini!
Cum mergea el așa tacticos, iată că apare o brunetă minunată, tot goală și ea (toată lumea circula acolo în costumul lui Adam!), care avea o muscă pe umărul drept. Omul nostru se simți dator să apere frumoasa făptură și se adresă acesteia:
- Domnișoară, îmi permiteți să gonesc această albinuță de pe umărul dvs? 
Primind încuviințare, cu mâna stângă plasă un bobârnac vietății, care se duse naibii!
Își continuă plimbarea, dar nu făcu prea mulți pași, că întâlni o blondă voluptoasă, cu o muscă pe umărul stâng. Gentleman-ul ceru permisiune să gonească albinuța, pe care o expedie cu un bobârnac executat cu mâna dreaptă, direct în paradisul muștelor!
Din nou continuă mișcarea printre norișori, când iată că-i ieși în cale o roșcată focoasă, plină de nuri, dar și cu câte o muscă pe umeri.
- Domnișoară, îmi permiteți să gonesc aceste albinuțe de pe frumoșii dvs umeri?
După care mută fălcile la cele două muște, utilizând ambele mâini în același timp!

Ariciul e curios să întrebe- DE CE N-A CĂZUT JOBENUL?
( Răspunsul în data de 13.06.2017)


Răspunsul la GHICI, CIUPERCĂ, CE-I? este:  DE UNDE ȘTIA REPORTERUL CE  A VISAT PERSONAJUL, DACĂ  ACESTA  A MURIT?



Niciun comentariu: