SFINXUL ÎN CARPAȚI!

   Sfinxul egiptean, cu toată viermuiala care era în jurul lui, se plictisea de mama focului. În plus, era tot mereu atât de cald și el stătea la soare, fără umbreluță, fără fresh rece, nu tu bere sau, cel puțin, un ceai! Să  stai bățos printre niște piramide vechi și să se holbeze niște curioși, care oricum, nu știu istorie nici cât o capră, dar se vor lăuda că i-au intrat în fund unui Sfinx, nu că au băut bere ca porcii, bot în bot cu un pietroi care nu le spunea nimic!

     Deci, ostenit de povara meseriei de Sfinx, s-a hotărât să-și ia concediu, așa că mare a fost mirarea turiștilor, când, a doua zi, au constatat că Sfinxul a șters-o pe furiș, destinație - necunoscută!

     Bătrânul bolovan auzise de la niște români care trăgeau cămila de coadă printre ruinele antichității, după ce trăseseră mâța de coadă printre ruinele Epocii de (T)Aur, că ar exista o rudă de-a dumisale, unde, prin Munții Carpați! Și că ruda asta ar fi mult mai bătrână ca el, deci mult mai înțeleptă, ori Sfinxul dorea un schimb de experiență necenzurat. Ca să nu obosească de atâta drum, se lipi cu bandă adezivă de fundul unui cargou răpănos, o rămășiță a altei epoci, a lui Traian - împărat romÂn, așa că nimeni nu-l văzu trecând Mediterana, dând cu capul de fundul Bosforului și scoțând limba la delfinii din Marea Neagră, sătui de poluarea cu ciment și nave de luptă.

Ajuns pe lângă destinație, vizită o noapte întreagă Cazinoul, dar pe dinafară, și hotărâ să mai stea o zi prin zona litoralului românesc, deoarece nu putea pleca așa la drum lung, plin de scoici, meduze și ulei de motor. Decizia era cât pe ce să-i fie fatală, deja fusese dat în urmărire prin Interpol, se pusese și-o recompensă pe capul românilor care, se presupune  că ar fi furat Sfinxul de la locul lui, cu gând să-l vândă pe bucăți la iranieni și moscoviți, că la fier vechi, nu aveau  de unde fier! Cum de s-a gândit lumea, din prima, că numai românii puteau să-l fure?!? că de data asta chiar că au ratat  ocazia?

Călători noaptea, să nu fie depistat de radar și, cu excepția faptului că fu văzut în Canalul Dunăre-Marea Neagră de niște copii, care-l bătu cu pietre, nu se știe cum a ajuns în munți! Sigur nu a călătorit cu trenul, o dată- că nu avea loc decât în picioare și doi-risca să ajungă cu întârziere de milenii.

După ce dormise binișor la umbră de codrii verzi, se trezi în balamucul iscat de niște Babe, care, amețite de aerul curat, de munte, dar și de un vinișor roziu, se luaseră la trântă după ce trăseseră la sorți cine să sară pe turistul egiptean. Din nefericire, erau prea bete ca să-l țină strâns, astfel că musafirul își luă lumea-n cap, înainte de i se pune forțat pirostiile.

Constată că se rătăcise, degeaba consultase hărțile de pe GPS, acestea rămăseseră demult neactualizate, dacă se lua după ele, ajungea în Alpi. Noroc că întâlni un câine ciobănesc miop, rătăcit și el de turma de mioare pe care o reprezenta parlamentar, care-l confundă, prima oară, cu un pom, udându-l strașnic, după care îl lămuri că mai are de mers  cam o zi. După care câinele își văzu de drum, mergând în zig-zag, după cum funcționau ștergătoarele sale de ochelari fumurii. Abia după o oră se dumiri Sfinxul că ghidul de ocazie uitase să-i indice și direcția, oricum nu avea importanță, câinele încă mai credea că e pe teritoriul Republicii Moldova.

Reuși, totuși, să ajungă unde dorise, după ce mai pierduse o bucățică din vârful nasului deja ciupit, lăsată în bătătura unui fermier care avea nevoie de ceva piatră pentru pavarea potecuței către cotețul porcilor. Mai pierdu Sfinxul și-un dram de coadă, încercând să domolească o ceartă de cârciumă, mai-mai să fie linșat, să se învețe minte să nu-și mai bage nasul și coada unde nu-i fierbe oala!

Sfinxul autohton își făcea siesta, plin de beatitudinea măreției ce-l înconjura, plus - de fumul adus de vânt de la niște grătare clandestine, aduse de niște măgari fără urechi. Nu-i prea conveni când reveria clipei fu spartă de musafirul nepoftit, mai ales când află cine e și de unde par-vine. Și apoi era nașpa așa, doi Sfincteri! pardon! sfinxuri, în același loc, era aglomerație mare!  Să-l pici cu ceară și n-ar fi recunoscut că e gelos pe oaspete, așa e la români, când ai îmbătrânit, vine unul mai tânăr și mai nemilos și-ți ia locul!  te aruncă la groapa monumentalelor prostii naționale!

Rozându-și pe furiș unghiile, Sfinxul Carpatin ascultă prostiile noului venit, care  venea cu propunerea parșivă de a face schimb de locuri, barem un an să stea românul în țara Nilului, să se mai frăgezeze sub soarele vesel. Uită să-i spună că de aia fugise el de-acasă, curgea  nisipul de pe el, ori, aici, văzuse că începuse să prindă coajă, ceva covor de mușchi, nu-l mai trăgea curentul ca la început.

Carpatinul nu puse botul, stătea de multișor pe meleaguri unde mămăliga avea mereu alt gust ( tot de mămăligă!) și unde fusese uns cu toate alifiile! Începu să-i povestească egipteanului cum stau lucrurile prin zonă, iar după câteva ceasuri, acesta se grăbi să-și strângă catrafusele, convins că-i mai bine la el acasă! Româ-nașului i se făcu milă, în sfârșit, că  furnizase date exacte ale situației, așa că-l invită pe oaspete să mai întârzie câteva zile! Între timp îi sclipise o idee care ar fi putut fi benefică, dacă nu ar fi  fost benefică doar pentru el- înființarea unei agenții de turism sfinctoide, cu sediul în Mali și capital egiptean, management românesc, pentru două zile!

Numai că Sfinxul-Sfinx venise să se relaxeze, nu să facă afaceri! Pentru alții! Alt parșiv, se făcu că nu înțelege bine limba și-o dădu pe egipteană, unde românul nu pupa nimic! Nici acesta nu se lăsă mai prea-jos, o luă pe oltenește, amestec cu moldovenește, nici el nu mai înțelegea ceva din ce spune!

Se lămuriră până la urmă- turismul românesc nu ar fi turism fără eroziunea solului și fără lipsa infrastructurii! Și cum cămilele nu doreau deloc să stea cuminți printre Apuseni sau alți munțișori, soluția utilizării lor ca mijloc de transport pe cărările considerate autostrăzi trebuia aruncată la  cAșul de gunoi! Mai ales că nu puteau fi finanțate din UE!

Sfinxul se întoarse în țara lui, iar cel local, rămase înțepenit la locul lui, așa cum s-a întâmplat mereu cu orice proiect, rămâne înțepenit undeva, în drum spre groapă!

Și cum românului îi place să fie fudul, nu întotdeauna fără justificare, Sfinxului nostru nu-i mai tace clanța, povestind câtă ospitalitate a consumat el să fugărească investitorul străin!

Cel egiptean tace mâlc! A ieșit cam zdruncinat fizic și moral din incursiunea  de care nu pomenește niciodată, cine l-a pus să plece? Dacă își vedea de turiștii lui, nu pățea nimic!

OARE N-AM PUTEA FACE ȘI NOI NIȘTE PIRAMIDE ÎN CARPAȚI, LÂNGĂ SFINX? BAREM 20-30 DE BUCĂȚI! ȘI DACĂ NU IES PIRAMIDE, FACEM ȘI NOI NIȘTE OUĂ DE PLASTIC ȘI VINDEM VEDERI CU SFINXUL PE POST DE IEPURAȘ DE PAȘTE! MERGE, NU-I AȘA?