TEROAREA ARE PICIOARE SCURTE!

     -Bimbi, unde ești, iubire mică? se auzi glasul bătrânei, ce-și căuta pisica prin jurul căsuței cu olane roșii.

  Din dimineața aceea,  s-a văzut că au dispărut toate pisicile, inclusiv cele hoinare, vagabonde mizerabile și hoațe de profesie. Posesorii de pisici au căutat, disperați, peste tot, au dat anunțuri peste tot, stâlpii erau plini de recompense, ba unele aveau și fotografii, unde felinele erau surprinse în diferite ipostaze. Mulți oameni buimăciți de pierderea suferită se priveau în ochi și se compătimeau, durerea era mare, parcă multora se murise un membru drag al familiei. 

  Nebunia a ținut aproape o săptămână, timp în care căutările au continuat, dar din ce în ce mai rar mai auzeai pe cineva întrebând de prietena lui felină. Se împăcaseră cu gândul că nu vor mai auzi miorlăitul micuțului prieten, viața mergea înainte, parcă era mai multă liniște, dar mai puțină voioșie prin case, copiii sufereau cel mai mult, iar părinții au fost obligați să se orienteze către alt animal de casă. Cea mai mare suferință au înregistrat-o magazinele cu hrană pentru pisici, iar bisericile au beneficiat de o creștere a veniturilor, datorată acatistelor date pentru nemernicii care au lăsat urbea fără feline.

  N-a trecut o lună și au început să dispară și câinii, la început doar cei vagabonzi, iubitorii de lătrători sunând la poliție să anunțe dispariția a câtui unui vecin de scară, tomberon sau alee din parc. Asociațiile pentru protecția maidanezilor s-au alertat, bănuind că era opera unei mâini criminale, care lucra cot la cot cu administrația. Au fost vehiculate zvonuri de mașini, de toate tipurile, culorile și mărimile, trecând în goană prin oraș și mulți au jurat că au văzut indivizi cu lațuri, care prindeau animalele și le urcau în mașini. Ba s-a auzit și-un zvon, precum că mușcătorii erau hrana favorită a unui trib din Noua Zeelandă, care dădeau purcoaie de bani pentru asemenea delicatese, idee care nu a prins multe rădăcini. 

    Numai că luna următoare au început să dispară și câinii de casă, vaccinați sau nu, cu pedigree sau nu! Vaietele au reînceput, chiar s-au  amplificat, dar, deși proprietarii animăluțelor au început să fie precauți și să țină javrele sub supraveghere, acestea făceau ce făceau, și dispăreau fără urmă! 

    Situația a devenit insuportabilă, rata disparițiilor  a scăzut simțitor, până n-a  mai rămas nici urmă de câine și chiar de miros! Dacă la dispariția felinelor, posesorii de căței au râs, când au rămas fără animalul de companie, aceștia au făcut front comun că cei rămași fără pisici, au fondat împreună 31 de asociații de profil și au trecut la pichetarea Primăriei.
   Orășelul, până atunci, liniștit și cu urme de animăluțe peste tot, a devenit sanctuarul tristeții totale a celor ce iubesc animalele. Dar nu a durat toată lupta decât trei luni, până când s-au liniștit de tot, mai ales că au importat pisici și câini, care, ulterior, au dispărut și ele! s-au consolat că se au unii pe alții și viața a mers înainte.

   Înainte de Crăciun, a dispărut o fetiță! Familia disperată a stârnit un scandal monstru, s-au format tabere, lucrurile păreau să degenereze! Până când a dispărut și băiatul cel mic al șefului poliției, urmat, noaptea următoare, de dispariția a două gemene, fetele președintelui Baroului. Din clipele acelea, nimic nu a mai fost la fel, pentru că disparițiile se țineau lanț, iar urme nu se găseau de fel! A fost înființată o comisie de supraveghere a copiilor, aceștia nu mai mergeau la creșe, cămine, școli sau pur și simplu, nu mai ieșeau la joacă! Un grup de psihologi, ținuți pe bani grei,  s-a reunit în oraș, venind de pe trei continente. S-au foit cât s-au foit, au editat un “ Manual pentru siguranța copiilor până la 7 ani”, dar, inexplicabil, copii continuau să dispară și încă și mai repede ca înainte!

    Orășelul s-a golit, nu se mai auzeau țipete vesele de copii, miorlăituri și hămăituri, cei rămăși erau încercănați, furioși sau apatici, aproape că nu mai muncea nimeni. Mamele, în special, erau obosite de plâns, iar cel puțin o duzină de tentative de crimă aveau la bază întrebarea-  Nu facem și noi un bebeluș? La ce bun intenția, dacă nu mai exista speranța că totul va redeveni la normal!

    Autoritățile au trimis peste 2000 de oameni, suplimentar față de cei aflați loco, numai că situația a rămas neschimbată, iar urbea, depopulată. S-a ajuns până acolo, propunându-se ca viitoarele mame, cele ce urmau să nască, să fie mutate, cu tot cu familie, în alt capăt al țării sau să avorteze! În fața frumoaselor perspective, mamele rămâneau mute multă vreme, simplul anunț că e sarcină cauzând infarct miocardic sau atac cerebral cu urmări grave!

   Într-o zi a dispărut un cerșetor! Dispariția sa ar fi trecut neobservată, dacă respectivul nu absenta la distribuirea hranei de la Cantina Săracilor! Zilele următoare au dispărut alții, până ce nu a mai rămas picior de sărac în evidențele Primăriei. În loc ca cei rămași să răsufle ușurați, s-au apucat de bocit, de fapt plângeau de frică, lor când le venea rândul?

  A fost decretată starea de necesitate, nu mai avea voie nimeni să iasă după ora 20.00, cu excepția patrulelor mixte care asigurau securitatea. Cetățenii cei mai înțelepți și-au făcut bagajele și au solicitat autorizație să plece în alte direcții, solicitare care nu le-a fost acordată, până la elucidarea misterului, toți, deocamdată, fiind posibili suspecți.

   O echipă de agenți guvernamentali, condusă de celebrul Stan Pățitu, a aterizat în localitate, emițând prima părere de bun simț - E MÂNA EXTRATEREȘTRILOR! Dotați cu aparatură specială și costume roz-bombon, echipa a trecut la cercetarea perimetrului, unde n-au găsit decât rahat de mâță și de câine! Adică doar un rahat!

     Au trecut alte zile fără nici un rezultat, dar iată că s-a făcut lumină- a fost descoperit un extraterestru! Era un exemplar mic și cocoșat, spân, chel, fără sprâncene și gene, cu buze subțiri, picioare scurte și strâmbe, cu brațe lungi, ce ajungeau sub genunchi, cu ochii cât farfuria de dulceață! După ce a fost dat un comunicat, ridicându-se starea de asediu, populația a rămas cu piticu’ pe creier, după ce imaginea acestuia a fost făcută mai mult decât publică!

   S-au liniștit, în sfârșit nu mai era nicio primejdie!  Casele goale au început din nou să răsune a respirații normale, iar viețile lor au revenit la uzura obișnuită! Până și trupele staționate temporar în zonă au plecat, ce frumoasă e viața, chiar fără copii, câini și pisici!

    Ce nu știau  ei, era că jupân extrate-restul fusese importat tocmai dintr-un circ ambulant, el figurând  ca asistat într-un cătun de munte cu 12 localnici. La început n-a vrut să colaboreze cu agenții speciali, dar, după ce i-au vârât în burtă două oale cu găluște și i-au pictat pe buric chipul unui celebru bariton, a început să vadă și el extratereștri! Abia după ce i-a spus că i-au găsit un loc de muncă la drumari , secția -  turnat asfalt, a început să bolborosească:

     -Sunt extra- nemaipomenitul- terestru , cel care se ocupă cu răpirile și halește motani și caniși la micul dejun!

      Cum spuneam, viața merge înainte?!? Zău? 

     Atunci au început să dispară și ceilalți, ghiciți cine  sunt cei care au rămas, în final, în orășel!

   CEI DISPĂRUȚI HUZUREAU ÎNTR-UN TĂRÂM FĂRĂ TAXE ȘI IMPOZITE, UNDE LAPTELE DE VACĂ MUGEA ȘI NU ERA DIN SOIA, UNDE CÂINII OCROTEAU PISICILE, IAR PISICILE SCĂRPINAU CÂINII PE SPATE. CULMEA, NU-I  FORȚASE CINEVA, VENISERĂ ACOLO DIN PROPRIE INIȚIATIVĂ. DE UNDE EXTRATEREȘTRI???