(NEW!) Dănuț avea de toate: o mamă, care-l
scărpina după urechiușe și-i dădea lăptic cu porția,când era mic! Mai avea
și-un tată, care, atunci când nu adormea cu capul pe trotinetă, chiar se juca
și cu el! Mai avea și doi bunici, cu și fără barbă, și două bunicuțe, care-l
pupau de fiecare dată atât de mult, încât îi înroșeau obrăjorii! Și multe
jucării, cu care nu știa să se joace!
Lui îi lipsea
ceva - o pisică, dar spunea mama că lasă păr mult și lui Dănuț nu-i
place părul deloc! Sau un câine! Dar și ăla are păr, și mai și latră când Dănuț
trebuie să facă nani! Mai bine o veveriță! Dănuț vrea o veveriță, dar nu știe
cum arată veverița! Are, cumva, pedale, ca mașinuța pe care i-a dăruit-o
unchiu-său și pe care tot unchiul a stricat-o?
Asta este!
trebuia să aibă și el pe cineva de tras de urechi, de limbă sau, măcar de dat
cu piciorul în ăla, ce-o fi fost ăla!
Problema o
rezolvă fratele lui mai mare, care îi dărui o colivie, cam cât Dănuț de mare,
și, în interior, o arătare galbenă, pufoasă și moțată!
- Să nu
spuneți că nici papagal nu ne trebuie! sări fratele, simțind că mama ar avea
ceva de spus.
Așa primi
Dănuț cadoul pe care îl dorea! Numai că pufoșenia se uita urât la copil, care
ajunse să-l viseze! Iar Dănuț o păți - trebuia să hrănească, zilnic, papagalul,
cu semințe! Trebuia să-i dea și apă, și mai trebuia să-i curățe și colivia! Cam
multe pentru mititel, așa că, după, trei zile, se plictisi de papagal, mai ales
că nici acesta nu vroia să se joace cu el, mai bine se uita la televizor!
Dănuț hotărâ
să lase ușa la colivie deschisă, să zboare gălbiorul afară și astfel să
scape de el și de grijile care i le făcea!
Așa și făcu,
numai că papagalul privi ușa deschisă, apoi întoarse capul și continuă să
privească un desen animat, la care ar fi fost normal să se uite Dănuț!
Copilul,
văzând că pasărea nu vrea să facă ce dorea el, băgă un băț printre gratii și-l
împinse pe papagal, mai - mai ca acesta să cadă de pe leagănul pe care stătea.
- Nu vrei să
stai cuminte? auzi, uimit, Dănuț, că-l întrebă pasărea.
De uimire,
copilul căzu el de pe scăunelul pe care se urcase, ca să ajungă la colivie.
- Ușurel,
băiețaș! că faci buba mare! continuă papagalul să râdă de el!
- Tu! tuu!
vorbești?!? întrebă Dănuț, bâlbâindu-se de emoție.
- Sst! Să nu
te audă cineva! se răsti pasărea la el. –Ce credeai tu, că-s prost să ies din
colivia unde sunt în siguranță, unde sunt hrănit la timp și-i și curat, ca să
mă mănânce vreun cotoi? Tu ai ieși din casă, ca să te calce mașinile,
să te lovească oamenii și să nu găsești nimic de mâncare?
Dănuț, care
și-așa se încurca în limbă, deoarece nu învățase, încă, să vorbească ca un om
mare, nu prea avea ce să spună, pasărea fiind mult mai guralivă decât el și
mult mai înțeleaptă decât copilul!
Anii au
trecut, Dănuț a crescut mare, i se spune acum doar Dan! Prietenia lui cu
papagalul, care mai trăiește și astăzi, a rămas secretul lor, nu mai
cunoaște nimeni că pasărea vorbea și că-l învățase pe Dan multe din cele pe
care acum le știa!
Sau doar i s-o fi părut?!?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu