MESAJ CĂTRE CITITORI-CINE RÂDE LA URMĂ..., RÂDE CU CIUDĂ!

Ariciul tocmai meditează la expresia “râzi ca prostul”! Care o fi diferența între râsul prostului și cel al deșteptului? Are fața mai schimonosită, îi iese limba printre dinți? Salivează, dă ochii peste cap? Ah! se referă la râsul degeaba, dacă nu la râsul carpatin, că din  ăla n-a rămas decât râsul lumii! Ariciul își vâră o gheara-n gât, deja gestul a devenit obsesie, și-și completează imaginea de ansamblu:

Râsul n-a omorât pe nimeni, cel puțin în mod oficial! Românul recurge la râs mai des ca alte nații, direct proporțional cu supărarea pe care o resimte, invers proporțional cu  nivelul său de trai! Când eram arici-copil și copil-arici, nu râdeam deloc, obicei care mi-a rămas și astăzi. Când am devenit doar arici, mi s-a oprit râsul în gât, să mă sufoc de râs, nu alta! Asta nu înseamnă că nu sunt în stare, dar, mai ales, că nu iubesc oamenii, cu toate defectele și calitățile lor! 
A râde pe seama cuiva nu este întotdeauna o dovadă de dispreț, un aer de superioritate plin de venin, ci chiar dovada că îți pasă de acel cineva! Cea mai crudă răzbunare, din punctul meu de vedere, este ca cineva să-ți fie indiferent, să-l tratezi de parcă-i mort, îngropat, cu lumânări la cap și cu ceară-n urechi!  Dacă treci pe lângă el/ea, calci piciorul care-i aparține și care stă în mijlocul drumului și te uiți să vezi care cioară zboară mai sus, fără a da semne că ai băgat de zeamă cine urlă de durere, e supremul gest al răzbunării umane! Din nefericire, gesturile de acest gen îți fac tot ție rău, ura naște ură, naște durere, se puiește ca boală! Lu’ ăla s-ar putea să nu-i pese, dar tu vei rămâne cu s(e)chelele până în vârful cerului! 

Am  devenit enervant, susținând teoria precum că ăl de râde de altcineva, pe motiv de defect, este fericitul posesor al defectului respectiv! De ce? Pentru că a găsit pe cineva mai abitir ca el, arătându-l cu degetul pe ăla, speră să scape nedetectat! Facem o probă? Luați drept studiu de caz un cunoscut, puneți-l să critice pe cineva și, dacă îl cunoașteți bine, comparați-l cu subiectul! Sută-n mie că are defectul pe care îl critică! Aoleu! și eu care critic pe toată lumea, v-am dat pontul, m-am des-conspirat! Da’ vă dați seama ce monstru pot fi eu, cu atâtea defecte? 

De fapt, nu asta e problema, ci cât conștientizăm câte bubuțe pe mm pătrat avem fiecare, să mai radem din muștiuc! Bine ar fi să le descoperim înaintea celorlați, să le tăiem macaroana cu fracțiuni de secundă înainte de a ne lua peste picior. Și, dacă ne-am învârtit în jurul cozii, ia s-o apucăm cu dinții din față- nu cumva așa râdem tot de noi înșine, că doar n-om fi scutiți de medic?!?

Ăsta ar fi secretul râsului? Sau se mai adaugă și descărcarea, trăsnetul mușcător al multor probleme adunate? Ce-ați zice de efectele pe care le –ar avea bătaia de joc, dacă ar fi tratament la mârlănie? Nu ar trebui să râdem tot timpul, poate ne-o fi mai bine?

Când am dat de cărți și de citit, am dat și peste o povestire interesantă, nu mai țin minte unde  a fost publicată și cine a scris-o, n-o să intru în detalii, dar era despre cel mai vestit clovn din lume. Pe scurt, oamenii râdeau de jocurile și vorbele lui, considerându-l cel mai fericit om din lume. Cu fața lui vopsită și cu gura până la urechi, te lăsa să crezi că nu poți trece fără să râzi de el, fiind el însuși dovada veseliei poznașe. Mare a fost mirarea unui ziarist când, căutându-l la rulota  unde  se demachia, a găsit un bătrânel trist, cu ochii în lacrimi și cu nervii la pământ. Când l-a întrebat de ce plânge, tocmai el care, aduce bucurie în suflet! se pare că ar fi răspuns că e îndurerat când își dă seama cât de tristă e viața și cât de puține bucurii sunt în ea! El, cu atât mai mult, vede cum stau lucrurile, tocmai pentru că zilnic râde de ele!

Consolarea lui stătea în faptul că, ironizându-i pe alții, scotea la iveală, spre bucuria publicului,  relele care ne guvernează ! 

La fel se întâmplă și cu asimilarea de cunoștințe noi, cu cât înveți mai mult, cu atât îți dai seama cât de prost ești! Pentru că acele noi cunoștințe te fac să înțelegi că nu vei cuprinde niciodată tot, vor rămâne atât de multe de învățat, cât pentru o sută de vieți, la un loc! De aceea să-i înțelegem pe cei care renunță de la început, nu-și mai fac procese de conștiință că ar putea deveni proști! Mai puțin și mai subțire, cheie a succesului!

Ariciul NU URĂȘTE OAMENII, URĂȘTE DOAR SITUAȚIILE JENANTE, ALUNECOASE, MURDARE! NU PENTRU CĂ EL ESTE UN MODEL, CI PENTRU CĂ ȘI-AR DORI ASTA, SĂ DEVENI MODEL! SLABE ȘANSE! DAR NU, DOAMNE FEREȘTE, FOTOMODEL! ARE O PĂRERE PROASTĂ DESPRE IMAGINEA LUI, NU DOREȘTE COMPLETĂRI!ȘI NICI NU E INDICAT SĂ TE IEI DUPĂ CUM SE CARACTERIZEAZĂ ALȚII, SUNT SUBIECTIVI!

CUM AR FI O LUME FĂRĂ OGLINZI???