Lidia a terminat Dreptul, dar l-a terminat degeaba, n-a găsit nici un loc de muncă acceptabil, iar în avocatură, n-a avut bani să-și cumperem viitorul! În așteptarea vieții viitoare, bazată pe ce învățase, n-a vrut să piardă timpul, așa că, după ce și-a lansat toate antenele pentru ceva din domeniul ei, s-a angajat la o tipografie, nici ea nu știe pe ce post, sigur nu postul Paștelui.
Ca orice început, Lidia a fost nevoită să învețe prima dată drumul către WC, patronul, un neamț pe care puțini se lăudau că l-au văzut și foarte mulți se lăudau că l-au visat, nu permitea fumatul în incintă! Așa că românii, suflete adaptabile și inventive, au decis că-i locul ideal pentru ședințele de brainstorming, acolo, de obicei, se nasc cele mai fremătătoare idei, la o țigară.
După 2 luni, Lidia a reușit să înțeleagă rolul ei în societate- nefiind de meserie, sarcinile ei se reduceau doar la a căra hârtii dintr-un loc în altul, hârtii pe care nu le citea și nici altceva nu avea de făcut. Și-a zis că o fi vreo șmecherie temporară, totuși și-a luat inima-n dinți și limba între buze, și l-a întrebat pe șeful ei direct dacă n-ar putea avansa, să mai facă și altceva, avea câteva idei.
Personajul a privit-o de parcă ar fi jucat în STAR WARS -Amenințarea Fantomei, a dat ca un bâtlan din cap, dar în sensul că ce naiba îi veni, nu e bună nici de zeama oului, apoi i-a replicat că nu-i de meserie.
Lidia s-a mirat, partea tehnică era separată de ei, cei cu bălăcăreala, iar colegii mai vechi erau și ei de profesii diferite: textiliști, constructori, un horticultor și două fizioterapeute! Șeful ei terminase chimie industrială, iar șeful lui, fizică cuantică. Singura legătură ce le unea destinele erau că învățaseră cu toții în același centru universitar și mergeau lunar la băut într-un bar pentru pungile lor modeste. Ah! nu! să nu facem confuzie - directorul mare era absolvent de management, cel puțin asta terminase la master, dar înainte condusese o unitate socialistă pusă pe butuci și apoi vândută la bucată.
Și mai trecură câteva luni, timp în care Lidia își perfecționă alergatul pe scări, renunță la jogging, iar la sală mai trecea doar să se mai vadă cu o prietenă, datorită căratului de hârtie avea o musculatură de culturist versat. Avu și câteva tentative de evadare, datorită faptului că mai aflase de niște locuri de muncă mai pentru ea, dar salariul oferit erau mult, mult mai prost decât cel pe care îl lua temporar, nici nu știa, bietul salariu, să se citească. Visul de a ajunge nu ce a visat, ci doar pentru care a dat două restanțe, era încă undeva departe.
Atunci l-a cunoscut pe Laurențiu, mare distribuitor la o multinațională, ce părea desprins din pictoriale, având și destui bani să-și păstreze aura de mare cuceritor, dar și pe cea de mare descurcăreț. Mare i-a fost mirarea Lidiei când acesta i-a povestit că provenea dintr-o familie de intelectuali, părinții lui fiind profesori, numai că se despărțiseră. Tatăl său era undeva, prin Ardeal, nu mai păstraseră legătura de cam zece ani, de când mama lui se recăsătorise cu un militar de carieră, în grad de colonel.
Laurențiu se amuza povestind că i-a fost greu să termine și liceul, în școala generală fusese elev la unitatea unde funcționa și maică- sa, poate de aia nici nu-i plăcea cartea. I-a făcut fripte maică-sii, care mereu trebuia să intervină să nu fie exmatriculat, că de aia s-a îmbolnăvit de inimă și de ficat. Nu se mai amuza când spunea că abia acum își dă seama că erau doar gesturi de revoltă, rămășițe a divorțului și ale faptului că tatăl vitreg era un tip aspru, nu semăna cu tatăl său, dar nici despre acesta nu-și aducea bine aminte. A dat la medicină, a intrat cu brio, nu era deloc prost, ci doar un rebel. A renunțat la facultate, i-a intrat în cap să se înroleze în Legiunea Străină, auzise că se câștigă foarte bine în timp scurt, ce-i drept, în condiții dure. N-a mai plecat, s-a angajat la distribuție, unde era și-acum. culmea, recunoștea că, la început, nu știa nici să vorbească, dar a început să-i placă, acum este lider pe vânzările firmei, are o mulțime de contacte, banii ies aproape singuri și nu-s deloc puțini, ia de trei ori cât câștigă directorul ei. Totuși, îl bate gândul să-și suspende contractul, oricând îl primesc înapoi, ar termina o facultate, toți colegii lui de clasă din liceu sunt cu studii superioare, chiar dacă nu lucrează și-n domeniile în care au studiat, a rămas singura lor găină fără studii.
Lidia a continuat să-și vadă de munca ei, deși Laurențiu i-a spus că poate să o ia cu el. Și uite-așa! într-o dimineață ploioasă și urâtă ca fundul unui babuin, a ajuns cu chiu, cu vai, la serviciu. Murată din cap până-n picioare de noroiul prin care înotase, Lidia, conform obiceiurilor sale, nu a intrat în incintă fără să-și curețe cu un băț pantofii fără culoare. După ce și-a definitivat opera pantofară, a dat să urce, numai că a văzut că făcuse pe jos movilă de mâl, ceva mai mică decât Movila lui Burcel. Convinsă că n-o vede nimeni, a vrut să plece, mai ales că întârzia, dar inima n-a lăsat-o să facă asta, așa că s-a apucat de curățat, profitând că materialele de curățenie se aflau chiar acolo, într-un dulap.
A frecat pe jos, cu gândul aiurea, dar totuși atentă să facă treabă bună, nu-i plăcea munca-n dorul- lelii, doar de dragul de-a avea ceva de făcut. Când a terminat, era și ea mulțumită de rezultat, doar că întârziase jumătate de oră. Și-a zis că n-o să observe nimeni lipsa ei, nu era strictețe cu programul, dar azi avea ghinion, pentru că, de cum a intrat, au luat-o toți la ture:
- Tu nu știi că azi vine Big Boss?
Nu știa, că nu-i spusese nimeni ! Abia atunci a aflat că neamțul își anunțase vizita de vreo săptămână, toată lumea fusese pusă pe jar, cei vechi știau că patronul nu vine niciodată degeaba și e și maniac rău în privința curățeniei. Lidia fusese bolnavă, fusese în concediu medical, nu intrase în contact cu fierberea din tipografie, dar observase că spălaseră pe jos, iar multe nu mai erau aruncate peste tot, cum erau de obicei.
Nu trecu mult și iată că neamțul își făcu apariția, însoțit de directorul român, care părea o stană de piatră, avea până și culoarea respectivă. Patronul le-a făcut semn să-și vadă de treabă, apoi a început să se miște printre ei, fără să spună nimic. La un moment dat, s-a oprit și a început să vorbească cu directorul, care a devenit și mai pământiu decât anterior, se confunda cu pardoseala. Acesta le-a făcut semn să se oprească și să se apropie, timp în care le spunea:
-Care-au fost tâmpiții care au aruncat cu mucuri de țigări în budă? Le-a văzut și e supărat rău de tot! Acum nu-i place cum ați făcut curat, zice că vă bateți joc de muncă! Că asta nu e curățenie și el n-a băgat 3 milioane de euro, să vă faceți că munciți!
Neamțul și-a dat jos haina de la costumul care valora cât salariul directorului pe două luni, a rămas în cămașă albă! De două ori a cerut să se schimbe apa în ligheanul pe care îl ceruse, și de fiecare dată, a aruncat-o, după ce a spălat iar ligheanul.
Fără să se îngrijoreze de pantalonii săi scumpi, spre hlinzeala unora dintre cei prezenți, s-a așezat în genunchi și, cu o cârpă curată, a început să spele pardoseala și nu s-a oprit decât atunci când a crezut el de cuviință! Când s-a ridicat, suprafața pe care trudise era, în comparație cu restul, ca pătratul alb de pe tabla de șah, comparativ cu pătratele negre! A arătat spre porțiune, apoi a zis ceva, iar directorul a tradus:
-Așa trebuie să fie peste tot, dacă nu !, închide, nu are chef să piardă bani, a fost la viața lui muncitor într-o tipografie, știe ce are de făcut!
Nimeni nu comenta, toți așteptau să vadă următoarea mișcare, care nu a întârziat să vină prin glasul aceluiași director:
-Acum vrea să vadă dacă ați înțeles, o să trebuiască ca unul dintre voi să facă același lucru! Să facem o probă! Ei, tu, nici nu știu cum te cheamă, vino aici !
Lidiei i s-a părut un vis urât sau o răzbunare pentru întârziere, pentru că pe ea o striga directorul! Prima pornire a fost să întoarcă spatele și să plece, indiferent de consecințe, dar și-a adus aminte că are de plătit chiria, așa că a luat ligheanul, s-a dus cu el la baie, l-a spălat bine, l-a umplut cu de toate și s-a apucat de lucru. Și-a zis că, dacă neamțului nu i-a fost milă să-și strice costumul și reputația, ei de ce i-ar fi rușine?
-Așa trebuie păstrat! a fost concluzia patronului, după ce Lidia a terminat cu spălatul pe jos.
După o oră a chemat-o directorul, să-i spună că, de a doua zi, este angajată că juristă, cu o condiție - să se ocupe și de curățenie!
- Măi fată, cum de te-ai oprit să cureți la intrare mizeria de pe tine? Neamțul nu coborâse din mașină, stătea și studia pe fiecare cum și când vine! Știi că ai fost singura care și-a curățat pantofii și a șters de pe jos? Iar când a aflat că ai terminat și dreptul, atât ți-a fost! Numai să nu ți se urce fumurile la cap!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu