vineri, 27 septembrie 2019

COTUL BULELOR CU MÂNERE! AZI SUNT RĂU!(3)


Și cum nu mă las ușor prostit, mă fac că ninge și merg mai departe cu manierele astea deprimante:

5.CODUL BUNELOR MANIERE: 
„Când strănutăm, tușim sau căscăm, se pune întotdeauna mâna la gură, indiferent de distanța sau de relația pe care o avem cu o persoană. Este indicat să purtăm mereu la noi șervețele sau batistă.”

Nu cred – azi nu se mai pune mâna la vorbitor, deoarece organul în cauză, cel mai băgător în rahat turcesc, nu numai că scoate limba la interlocutori, dar o mai și mușcă! Mâna se poate înlocui cu o lopată, care are aria mai mare și e mai rezistentă la șoc, plus că poate transporta mai multă materie, de care pomeneam!
Bănuiesc că cel care a inventat chestia asta, cu laba la gură, a fost intens scuipilozat, de a recurs la acest mic subrefugiu, care n-are nici o valoare azi, când a trage vânturi în public”, e de cotidian! Mai bine mânuța s-ar posta în altă parte, acolo unde, de obicei, șterge urmele politeții! Cât despre căscați, la câți cunosc eu în libertate, ar trebui să se meargă doar cu mâna anchilozată, la gură! Cum adică – n-am voie să dau și altora, virușii mei? Și ce batistă, neamule? nu-i mai bună hârtia igienică?

6.CODUL BUNELOR MANIERE: 
„De fiecare dată când o doamnă se ridică de la masă sau se așază, toți bărbații trebuie să se ridice odată cu ea.”

În primul rând, ar trebui analizat termenul arhaic, de “doamnă”! Să fie vorba de femeia care a sărit de la oi, la boi, apoi, la noi!? Aia, care nu se spală decât odată pe an, când o prinde ploaia, pe-afară?  Personajul care ronțăie, cu zgomotul ce imită un turboreactor, shaorma, mici, chiftele, vag - floricele pe câmpii, și gâlgâie, bând din stacana de bere? Sau drăguțica cu silicoanele la vedere, cu buzele cât trompa elefantului, doar că, atunci când deschide gura mai larg, trebuie să pui balize cu “S.O.S – Salvați Rasa Umană”? Mignona cu surâsul Monalisei, dar cu înjurături de birjar devenit taximetrist, care își pune șoldurile, în mâini, și - ți toarnă un găvan cu neologisme despre mamă și alte neamuri? Creatoarea de copiii, pe care-i uită-n tomberon, poate cresc până-n toamnă? A nu se confunda Doamna, cu Femela, în acest caz pot înțelege de ce s-ar ridica la bărbați, chiar și la masă!
Dacă vorbim de colegele noastre de suferință, care cresc copii și fac de mâncare la trântori, nu fără a-i mușca de gât, atunci declar răspicat că mă voi ridica de la masă, atunci când voi fi sătul! pardon! când o să văd o doamnă!
(va scurma!)

Niciun comentariu: