NATURAL!

     Diomed primi vești de la frate-său, plecat de 10 ani, în Italia, fără ca măcar odată să revină în satul natal. Acum, îl anunță că vine, hotărât, și, ca să nu vină cu mâna goală, îl aduce cu el, și pe șeful lui, un italian drăguțel, dornic de pitoresc, mici și mămăligă cu brânză, de la stână. Mă rog! nu prea știe italicul, ce-i aia, „stână”, da-i pe-aproape!

        După ce au coborât din avion și s-au hurducăit pe cărările patriei, pe unde Stelu povestea italianului că ar fi trecut carâtele lui Traian, de-au rămas atâtea gropi, au descins în văgăuna numită sat, unde Diomed îi aștepta cu pâine și sare, conform tradiției, dar și cu Oftilă, câinele mușcăcios, care s-a îndrăgostit de turul pantalonilor peninsularului, nevrând să le dea drumul, spre peticire.

            Așa cum își amintea Stelu din copilărie, masa așezată sub nuc era încărcată de bunătăți, ceea ce făcu să-i crească inima, cât un bostan mediu, la gândul că era cinstit cu toate dragostea, de familia fratelui său. Ei! parcă cumnata era cam bosumflată, dar o puse pe seama faptului că italianul se adaptase rapid în mediu – negăsind WC-ul postat în fundul curții, urină pe ceapa și usturoiul familiei, crezând că nu-l vede nimeni!

            -Frate, bine te-am găsit! ridică Stelu paharul în cinstea fratelui, după care vărsă trei picături, cu zgârcenie, spre setea celor răposați, printre care mă-sa și tac’su. – Mă bucur că vă găsesc sănătoși, păcat că Diomed a răcit acum trei ani și nu i-a mai trecut! Dacă e ceva, la care am visat toți anii aștia, sunt bucatele noastre vechi, cărora le-am pierdut gustul printre străini. Întrebați-l pe italian, că i-am făcut capul, toacă, de atâta povestit! Deabia aștepta să guste din ciorba asta, făcută cu borș de casă și cu tăieței tăiați subțire, ca ața, cum făcea mama! Nici n-a gustat din răcitura aia, și deja salivează! Ce să mai zic de cârnații ăștia usturoiați și piperați, cu ardei roșu, de-ăla afurisit, sau de ciulamaua asta, cu smântână grasă, de la vaci cu ugerul plin! Ah! cât mi-am dorit să sparg pe prag o ceapă care te ustură și-n..., cu mămăligă din porumbul ăla, de-l culegeam spre iarnă, din nămeți, și c-o bucată de brânză de oaie! Să “rad” o țuiculiță de prună sau de tescovină și să mă ung pe suflet, c-un pahar de vin de butuc, mustuit sub picioare!

            Se opri, simțind că ceva nu e-n ordine – prea multă tăcere și ochi feriți, la masa asta!

         -Am greșit cu ceva? întrebă panicat, obligându-l pe frate-său, să răspundă:

      -Apoi, s-au cam schimbat lucrurile și pe la noi, ne-am civilizat! Borșul, nu-l mai facem în casă, folosim chiupul la ținut fasolea-n el, să nu miroasă-n casă a otravă de gărgărițe, cu care am stropit fasolica. Tăieței, nu mai tăiem, ia prea mult timp și-s ieftini la magazin, ce să te mai chinui! Răcitura e închegată cu gelatină la pliculeț, cu carne de porc vietnamez! Cârnații sunt făcuți de o firmă din Chișinău, că ai noștri au gust de sacâz! Usturoiul, din mujdei, e din China, iar ardeii nu-s ardei, s-a pus, în loc, wasabi! Smântâna e degresată, dar să știi că ciulamaua e făcut cu praf de griș turcesc! Ceapa e importată din Spania, iar făina din mămăligă, e ungurească! Telemeaua de amestec - oaie+ capră+vacă+etc! Țuica, nu-i țuică, ci vodcă rusească, iar vinul e un derivat din struguri, franțuzesc, care reduce colesterolul!

           -Păi, bine! dar ce-ați mai plantat voi, pe hectarele de la bunicu? Roșiile astea...?

- Turcia! 5 lei, kilul, la magazin!

- Fânul la vite?

- N-avem vite, n-avem fân! Am pus gazon și am montat umbreluțe pe imaș!

- Via?
            - Goji! Și gălbenele!

- Livada?

- Am ras-o și am pus lucernă!

- Atunci, ce îmi dați să mănânc, să știu că e din satul meu?

- Vreo două guri de pământ, dar nu sunt sigur că nu-i din bucata vreunui străin!