ANTAGONISME

Din cauza vremii urâte, se luminase demultișor, de ziuă, când am ajuns la Târgu Mureș, deși plecasem noaptea.

Gazda, prietenă de-a unor prieteni, ieșise la cumpărături, am sunat-o și mi-a spus că ajunge în câteva minute, cerând s-o scuz pentru întârziere. Dacă tot nu aveam ce face, deja ajunsesem în spatele blocului unde locuia, m-am așezat la măsuța dintre copaci, unde era chiar răcoare, întrebându-mă cum de trebuie ca ușile de la scările de bloc să fie închise și să funcționeze doar interfonul! Cum ar fi să ajungem cu respectul până acolo, când n-ar mai trebui să procedăm așa! Mi-am spus că e o problemă de educație, așa că va fi mult prea greu să fie rezolvată, oricine vrea corectitudine, doar că, atunci când ești pus în fața recunoașterii unei greșeli, parcă uităm că am călcat strâmb!

Masa dintre copaci era plină de gunoaie, se vedea că niște personaje chefuiseră înainte și uitaseră să mai și strângă, după ei. M-am mirat – lumea de pe-aici mi s-a părut mult mai civilizată, decât în urbea mea natală! Dar eram prea obosit să mai analizez ce și cum, așa că am cotrobăit printre lucrurile din bagaje, căutând cîte ceva, numai ca să umplu timpul. Când a venit gazda, m-am bucurat ca un copil - puteam, în sfârșit! să mă odihnesc! Mi-am strâns catrafusele și am urcat – câteva ore, nu-mi amintesc ce s-a mai întâmplat cu mine, lat, am fost!

Când m-am trezit, stând cu ochii închiși, am recepționat frânturi din conversația gazdei, cu o persoană aflată undeva, departe, care s-a dovedit ulterior ca fiind în fața blocului, în timp ce gazda era-n balcon. Încă pe jumătate adormit, am înjurat, în gând, discuția despre nu știu ce ceas, care nu se dădea găsit!

Câteva ore mai târziu, când m-am întors de unde aveam treabă, eram stors ca o lămâie, mai ales că nu rezolvasem nimic, bătusem drumul de pomană! Deși îmi propusesem să stau cel puțin trei zile, dacă nu mai mult, acum constatam că îi stă mai bine călătorului, cu drumul, decât cu statul! Și, cum nu-mi place să pierd timpul, nici să deranjez degeaba, oameni, m-am apucat să-mi fac bagajele, după ce am făcut un duș.

Și atunci am descoperit necazul - când am vrut să împăturesc pantalonii cu care venisem de dimineață, ceva greu mă încurca la împăturit! Am vârât mâna și am scos obiectul, trezindu-mă cu un ceas străin, în mână! Era un ceas de damă, frumos lucrat, de culoare vișinie, cu limbile și marcajele strălucitoare, nu părea un chinezism! L-am privit uimit, descoperind că strălucirea venea, cel puțin, de la aurire - nu era un ceas de duzină, ci unul valoros! Cum naiba a ajuns la mine?!?

Prin ceața creierului meu încă obosit, mi-am amintit de frânturile de discuție auzite mai devreme, care, totuși, nu lămureau cum ajunsese ceasul, în buzunarul meu! De furat, nu-mi amintesc să-l fi furat, iar cleptoman, nu-mi amintesc să fi devenit!

M-am dus, cu el, la gazdă, să lămuresc problema – s-a îngălbenit, când a înțeles care-i treaba! S - o fi îngălbenit ea, dar nici eu nu eram prea departe – nu înțelegeam ce s-a întâmplat și cu ce am greșit!

S-a dezmeticit, însă, repede și mi-a povestit că una dintre vecine i s-a plîns că ar fi pierdut un ceas cu valoare sentimentală. Că ar fi stat, ultima oară, jucându-se cu el, la masa de-afară, chiar în dimineața aceea. Și s-a trezit, mai târziu, că nu-l mai are!

E clar, e ceasul ei! Cred că, atunci când mi-am luat lucrurile de pe masă, am luat, neatent, instinctiv, și ceasul! N-ar fi fost pentru prima oară, am mai pățit-o și cu câteva brichete sau pixuri, nu neapărat, că-mi trebuiesc! Nu cred că există cineva, care să nu fi pățit, măcar odată-n viață, o chestie din asta! Mi-ar fi plăcut să cred că am făcut-o intenționat, caz în care nu dădeam dovadă de senilitate, dar, din păcate! nu era așa!

Am rugat-o pe gazdă să ia ceasul și să-l dea proprietarului, dar, spre stupefacția mea, m-a privit cu suspiciune și a refuzat! Nu părea că mă crede, că a fost o greșeală, ignorând că, dacă l-aș fi furat sau cam așa ceva, nu i-aș fi spus să-l dea înapoi, că doar nu eram un hoț prost! Văzând că tot dă înapoi, m-am enervat și i-am cerut să - mi spună unde stă doamna păguboasă, asta dacă nu vrea să vină cu mine! Mi-a explicat cum ajung la aceasta, dar n-a mers cu mine, părea foarte jenată de situație.

Cred că, în timp ce eu urcam spre locuința păgubitei, gazda i-a dat un telefon, pentru că femeia nu numai că mi-a deschis ușa, fără să întrebe ce-i cu suflețelul meu, dar m-a  și invitat să intru, deși, pe chipul ei, se citea ceva ce semăna cu ciuda.

M-a ascultat atentă, nu mi-am cerut scuze, nu simțeam că am de ce, dar, când i-am înmânat ceasul, nu s-a putut abține:

-Ar trebui să vă fie rușine! Văd că nu vă este!

Mi-am ieșit din bocanci – bine! măi cucoană! tot ești supărată?

-De ce mi-ar fi, că doar n-am furat nimic?

-Ați luat un lucru care nu vă aparține!

 Asta era prea mult:

- După ce vă pierdeți ceasul, cu tot cu cap, pe - afară, nu era tocmai locul unde să vă jucați cu el și să-l lăsați, în loc să-mi mulțumiți că vi l-am dat înapoi, acum îmi țineți și lecții de morală! Bine! o să fiu pus la zid și împușcat, pentru asta, dar întreb – dacă îl lua altcineva, oare-l mai vedeați vreodată?

Am ieșit fără alte vorbe și fără să aștept comentarii, mi-am luat bagajele și am întins-o!

Câteva zile mai tîrziu, când m-am întâlnit cu prietenul care m-a ajutat cu gazda, acesta părea rece ca un frigider:

-M-a sunat doamna din Mureș și n-am înțeles decât că, altă dată, să fiu atent pe cine îi trimit, ei îi plac oamenii serioși!