GEMENII

(Orice asemănare cu vreo ființă extraterestră, este pur întâmplătoare. Nu-i valabil și la politicienii noștri!)

_________________

Au crescut împreună, așa că se poate spune că se cunoșteau de când lumea! Lumea lor! Aia compusă dintro peșteră și-un cer ciudat, puțin afumat pe la colțuri, și zvăpăiat, când venea soarele prin zonă.

Nu și-au cunoscut părinții, au presupus că cine știe ce cataclism i-au omorât pe aceștia. Ei! pe atunci nu știau  ce e ăla, cataclism, și nici dacă e rudă cu cataclisma! Ce știau bine, era că aveau responsabilitățile bine împărțite: unul, căuta mâncare, celălalt, dormea și-o mânca!

Slavă Cerului!(altul decât cel afumat!) fructe, se găseau din plin!? Hmm! nu e sigur că erau chiar fructe, erau zemoase și țineau de foame, deși arătau de parcă trecuseră trenul, peste ele, și aveau același gust sec. Cam așa cum sunt în zilele noastre, de unde se vede clar evoluția! Da! corect! pe atunci, în Neolitic, nu trecea niciun tren, ca să-și facă probleme, că nu l-au prins!

Mmm și Grrr, cei doi gemeni, se iubeau ca doi frați! Mai ales că Mmm aștepta mereu să se cațere Grrr pe pereții peșterii și să-i aduc hrana, în timp ce el cânta! Așa, mai gutural, dar reușea să-l trombonească pe Grrr, acesta fiind de o inocență copleșitoare, neștiind, încă de tromboneală! Grrr era fericit că are cu cine să împartă puținul său și că avea cu cine schimba o vorbă, de fiecare dată, aceeași vorbă: ”Hraaacii!”! Presupusă de specialiști nu ca fiind  prescurtarea de  la DARE-AR DRACII, ci numele păpicii de pe vremea lor!

Nu aveau nici cea mai vagă idee cam ce vârstă au, dar se simțeau bine împreună, cu precizarea că Mmm era domol și lălâu, iar Grrr se simțea deja foarte bătrân și foarte obosit. Grrr nici nu bănuia că Mmm se văita, toată ziua, că-l dor șalele, determinându-l să aibă grijă de el, de fapt, doar profitând de mămoșenia lui Grrr, care era bucuros să aibă un țel în viață: să-l îngrijească pe fratele său!

Întro zi, Grrr se avântă mai sus decât de obicei și se trezi afară din peștera în care locuiau. De acolo, de sus, văzu ceva care îi acceleră pulsul: jos, întro vale, niște ființe înfricoșătoare făceau ceva urât! De unde să știe el, că acestea pășteau, dacă nu fusese niciodată pe la școală și nici Internet, nu avea? Dând din mâini, ca disperatul, îi povesti lui Mmm ce văzuse, iar acesta înțelese totul, mai puțin explicația lui Grrr.

Cîteva zile, Grrr nu mai aminti de cele văzute. Oricum, chiar dacă ar fi amintit, tot n-ar fi clarificat lucrurile, neavând limbajul elevat potrivit pentru asta. Însă, după aia, se enervă tare-tare, de era să-i plesnească găurile de la blană și-și jură că va ucide o orătanie, din alea, să vadă dacă sunt bune la gust.

Ceea ce și făcu, în ziua următoare, deși, ulterior, nu mai știa cum îi reușise performanța: cu un pietroi, omorî animăloiul! Cu altă piatră, îl beli și-și trase o porție pe măsură! În loc să fie deștept și să mânânce, în mod egoist, singurel, prima dată se gândi la Mmm, care, săracul! făcea foamea tolănit la umbră!

Așa începu odiseea lui Grrr, care trăgea tare, să trudească mai mult, ca să mănânce Mmm, mai bine! La care Mmm  răspunse pe măsură – se îngrășă și se făcu mofturos!

Până-ntro zi, când Grrr își ieși din...nu din bocanci! Din teniși! Și-i spuse fratelui său că, dacă nu-i convine ceva, să-și salte fundul, la treabă! Mă rog! asta sugera pantomima grosolană a lui Grrr!

-Cuumm? Nu mai vrei să fii fratele meu? Nu mă mai iubești? Vrei să mor de foame? Ingratule!

Nu! nu e nici o greșeală – Mmm avusese timp să învețe să vorbească, cât timp Grrr vâna și pentru el, ba chiar discursul său era promițător și convingător. Nu ca mormăiala lui Grrr, care ar fi vrut să-i spună să se ducă dracului, dar nu avea atâtea cuvinte în vocabular, era prea bine crescut în aceeași peșteră și prea istovit de muncă, să se contreze cu frățiorul său. Care frățior mânuia cuvintele, ca pe-o măciucă,  deși nu pusese vreodată mîna pe vreo una, dar știa cum să impresioneze! Cum ar fi putut Grrr să-i spună că s-a săturat de mofturile lui, de mizeriile lui și de nesimțirea lui, când tocmai el îl făcuse, cu indulgența sa, să devină mai monstruos decât fiarele vânate? Sau că, dacă  lui Mmm nu-i convine ceva, să-și salte fundul și să se ducă la vânătoare, dar prin alte părți, nu-n peșteră?

Revelația fu totală, în ziua în care Grrr se zări întro băltoacă: măi, să fie! Dar nu semăna deloc cu Mmm! Pe când fratele său era mic și dolofan, Grrr era înalt, subțire și deșirat! Cum naiba? de erau gemeni?

Brusc, căpătă glas  și-și întrebă fratele, cum e una ca asta?(De nervi, învățase să vorbească!).

-Bă! da’ dobitoc mai ești! îl lămuri acesta. – Mult ți-a trebuit, să-ți dai seama că nici frați nu suntem! Nici măcar rude, nu suntem! Dar, dacă tot te-ai apucat de-o treabă, du-o pînă la capăt - îngrijește-mă, că altă treabă, n-ai! Hai! nu fă figuri! că eu ți-s șefu’! Și să știi că peștera e-a mea, am trecut-o pe numele meu, așa că trebuie să-mi plătești chirie, dacă nu vrei să dormi pe stradă! La muncă, fraiere!

De unde se trage concluzia că, de nu belești ochii...!