PURITATE- ZERO!

 Mi-am pregătit, drept festin, omletă cu ceapă verde! Și, în timp ce băgam la “ghiozdan”, mi-am adus aminte...

.... prima dată, când am mâncat omletă cu ceapă verde, a fost când au început inundațiile! Se zvonea că vine apa mare, dar noi nu credeam asta, stăteam de atâția ani pe malul răului și nu-și ieșise niciodată din matcă atât de tare, încât să credem că-i inundație! Mai creștea apa-n beci, de pluteau borcanele cu murături și cu gogoșari, dar nu ținea mult și scădea, lăsând mâl gros pe jos și pe sticle.Uneori, da! intra și-n curte, dar apoi se retrăgea!

Și tocmai când nu credeam, a venit un vecin și l-a strigat pe tata, spunându-i că s-a umflat râul, pe brațul din Podeni, acolo unde stătea bunica. Ei! nu era chiar bunică bună, era una vitregă, dar, deși nu ne pupa în funduleț, nu exista dată, să-i intri-n curte și să nu te servească c-o dulceață și-un pahar de apă rece-rece, abia scos din fântână! Pe atunci, gospodinele mai făceau dulceață și șerbet, magiun și peltea! Unde te duceai, hop! și dulceața, cu apă rece! Și parcă nu mai murea lumea, de diabet! Poate din cauză că erau făcute din fructe, nici zahăr nu mai trebuia, uneori!

Cu cățel și cu purcel, ne-am dus la bunica - și prin spatele casei  ei mici, cu acoperiș, pe jumătate, din paie și stuf,( așa cum văd că se ambalează, să promoveze, ecologiștii lui caras prăjit) trecea râul. Acum era crescută apa, cum n-o mai văzusem niciodată, și, cât am stat acolo, a crescut în continuare, de ajunsese să băltească printre răsaduri!

Mama și tata au convins-o pe bunica să-și strângă două boarfe și să mergă la noi, unde terenul era mai sus. Așa că, pe înserate, am cazat-o pe bătrână în camera de curat, deși ea vroia să se întoarcă acasă.

Ca să se simtă utilă, s-a dus în curte și a cules ditamai brațul de ceapă verde, cu care a trântit un morman de scrob, cum se spune prin zonă! Mama ne făcea, și ea, omletă, dar niciodată, pânâ atunci, nu făcuse una cu ceapă, de obicei era cheală, cu jumări sau cu brânză.

Am mâncat precum nebunii, deși ne lipseau din decor măsuța și scaunelele în trei picioare, de la bunica, cum n-am mai văzut de-un milion de ani! Și se tăia mămăliga cu ața, trântită direct pe masa de lemn, în centrul mesei! De atunci am rămas adoratorul omletei cu ceapă, sau cu ceapă și mărar, mâncată cu mămăligă rece! O bate pe aia cu jumări sau cu costiță, zisă bacon!

Două ore mai târziu, apa plescăia lângă aleea betonată din curte. A ieșit tata, să vadă de ce urlă câinele, și a călcat în apă. În seara aia ne-am luat jucăriile și am plecat de-acasă, stând sinistrați, pe la neamuri, luni de zile, până s-au retras apele și ne-am întors, să reparam ce stricaseră apele revărsate. Numai sinistrat, să nu fii, să stai pe capul altora, care nu spun un cuvințel, dar se vede cu ochiul liber, că abia așteaptă să pleci!

De atunci, râul a fost deviat de comuniști și scos înafară orașului! În beciul casei părintești, nu mai crește apa! De fapt, nici râul de azi nu mai are 3-4 metri adâncime, cum era în copilăria mea, pe alocuri poți să te sufleci și să-l treci cu piciorul. Semn bun, pentru lumea dezlănțuită în care trăim – nici apă n-o să mai avem!

Eu mănânc omletă cu ceapă verde și mă întreb ce ne rezervă viitorul! Au dispărut atâtea obiceiuri, atâtea meserii, atâtea lucruri simple! Avem de toate și nu avem nimic - n-or să mai fie amintiri! Așa cum au dispărut scrisorile, pe care bunicii noștri le păstrau nostalgici, până la moarte! Cum au dispărut vederile, măcar atât rămânea din lumea ce apunea!  Cum  dispar fotografiile! Cum dispar butoaiele din lemn! Cum au dispărut mesele din lemn, cu trei picioare!

         Urmașii noștri vor umbla cu arhiva în buzunar, dar vor mânca omletă cu kiwi sau cu rodie! Făcută de un masterchef, după o rețetă de la televizor, cu gust de carton colorat!