miercuri, 22 mai 2019

SURDUL NU AUDE, DAR LE POTRIVEȘTE!(II)


     Mamaia era ofuscată rău - o durea un picior  și o chinuia flatulența! Oricum, nici în alte zile nu era chiar veselă – singurică, în ditamai casa, se plictisea de moarte!
      Noroc că o vecină tinerică, de vreo 50 de ani, nu lăsa o zi, de la Dumnezeu, să nu-i calce pragul și să-i bucure urechile, care, de la o vreme, cam scârțâiau. Nefiind prea vorbăreață din fire, mamaia o lăsa să tolocănească, ca pe o moară hodorogită, mulțumindu-se, doar rareori, să zică, și ea ceva, nu neapărat în context, nu putea fi atentă tot timpul. Chestia interesantă era că mai toate replicile ei trădau cam la ce se gândea, dacă cineva ar fi fost atent, și-ar fi dat seama ce-o frământă. La alt pol, vecinica avea marele talent de a sări, precum căprița, de la un subiect, la altul, fără să existe vreo legătură între ele, sau vreo pregătire de artilerie, să știe celălalt, ce-l așteaptă:
-...și a spus că omenirea nu are niciun viitor, fără globalizare! Nu prea mă pricep, ce înseamnă asta, dar sună bine!
-Am și eu ceva, cu globulele roșii, așa că globulizarea asta pică bine! mormăi mamaia, destul de absentă.
-Avea tipul ăla o barbă, numai la savanți am văzut așa frumusețe! Mi s-a părut genial!
-Apoi, genital aș avea și eu ceva! numai că-s femeie bătrână, ce doctor se mai apucă să trateze babe?
-S-au scumpit toate! Și se vorbește despre legea dublului standard! Până și la ridichi!
-Rinichii? N-am nimic la rinichi! Mi se umflă, în schimb, amigdalita! Și mă cam dor gingiile, de la pâinea asta cu gluten! Glandele, soro, glandele! Astea-s necazul!
- S-a scumpit iar carnea! M-am dus să iau niște ceafă și nu mi-au ajuns banii!
- După ceafă, am luat-o și eu, de la unul care țipa să mergem la vot! Zicea că-i colonist! Cred că avea probleme cu colonul! Cancerul de colon apare, se zice, la fiecare rectificare! Că-i ceva cu chestia aia, cu rectul! Co-rect, n-o fi chiar tot timpul! dar lumea e rea, nu vezi ce se în-tâmplă! Sâni-i pupe-n nas, mârlanii ăștia, că ne mandibulează tot timpul! Ganglionii mamii lor, de mincinoși! le tropăie hormonii, până ne stă inima!
-Nu fi, și matale! așa nevricoasă, că nu faci nimic! E bine să fii incisiv, dar, cu forța, nu rezolvi mare lucru!
-Ah! eu am necazuri c-un molar, nu c-un incisiv! Dar mai tare mă sâcâie laringele, am bocit, ca bocitoare calificată, când au căzut de la putere! Așa le trebuie, când nu-și pun cerebelul la treabă! Când gîndesc cu tâmpla și cu gușa! Simt în uretră că nu-i bine! și mă lasă vezica, când vine pensia și trebuie să plătesc facturi!
-Az-noapte, niște golani nu ne-au lăsat să dormim! Nu i-ai auzit? Bine că nu i-ai auzit! Cred că erau ecologiști, aveau ce aveau, cu una, care avea nu știu ce pompă înfundată!
-Niște tâmpiți, n-au altă treabă și se uită-n trompele altora! De ce nu se uită și-n ovare, dacă tot sunt ocupați cu de-astea? Sau vorbeau despre vânătoarea de elefanți, să le sufle-n trompă, cum mai fac politicienii ăștia?
-Mata ești mai bătrână!...
-Mai în vârstă! așa se zice, nu fi galbenă la trahee!
-Mata crezi că tineretul ăsta, ne-o mai da pensie?
-Mă doare-n calcaneu, că am fetele în Germania și-n Franța, mi-or da ele doi euroi, să am de-o limfă, fără îndulcitori! Dacă nu mi-or da, cred că-mi vâr policele, undeva! să mor eu! De aceea mă doare și-n coccis, că nu stau după pensia lor, pilonul IV, după Christos. Mă doare nervul sciatic, când mă gândesc că-mi scad puterile! Și mă doare și splina, de la efortul intelectual.
- Da’ ce tot ascunzi acolo, la spate?
-Ei, na! ai și văzut! Ce să am ?– harta reflexogenă a României!
-Aha! mă miram eu, ce-i cu duzina asta de cuvinte, pe care nu le pricep! Toată ziulica, la televizor, ai? Nu mai dai cu sapa, faci cuvinte încrucișate! Brava, la matale, că n-ai griji! Că de aia a ajuns lumea să vorbească numai în cimilituri, că n-are treabă și griji! Nici nu mai visează, să pupe pensia!  Dar ferice de matale, că ți-a crescut gradul de cultură, e mai mare decât cultura la porumb! Bine că ai la ce te gîndi!

Chiar? oare ce-o roade pe mamaia, când vorbește acum?

Niciun comentariu: