Bietul om nu știa ce pelicanul lui Gogu! să mai facă – taică-său, sărac
dintotdeuna, și bogat, la bătrânețe, în Alzheimer, făcea numai prostii! O vreme, îl luase la el, dar nevastă-sa, după ce bătrânul aniversă cea de-a
zecea evadare și fu găsit în cușca leului, la Zoo, îi spuse că s-a săturat să
crească trei copii, incluzînd soțul, ca
să se mai ocupe și de-al patrulea! Așa că fu nevoit să-l ducă pe bătrân, înapoi,
acasă la acesta!
Toate bune, frumoase și
nemiloase – nu găsi pe nimeni, să aibă grijă de bătrân! Iar el avea serviciu,
casă, copii și-o țâră de nevastă, nu avea cum să stea, să-l păzească. Mai ales
că taică-său începuse să slăbească, să fie plin de semne și ars de soare, de se
scorojise, semănând cu gardul de lemn făcut acum 40 de ani. Venea de cel puțin
două ori, pe zi, să nu-l scape mort și, de fiecare dată, bătrânul părea mai împuținat
și mai apatic!
Până-ntro zi, când,
gâfâind ca după cross-ul comunal, îl ajunse din urmă o față cunoscută, care se
recomandă drept vecin de-l tatălui, vreo
câteva case, mai pe dreapta:
-Eu sunt pensionar pe caz
de boală și, mai mereu, stau la gard și privesc pe stradă! îi explică
acesta motivul intruziunii. -Și am impresia, să mă bată
dumnezeu, dacă greșesc! că, după ce plecați, intră cineva în curtea voastră
și-și bate joc de bătrân! Am văzut, de mai multe ori, o umbră prin curte și,
apoi, poarta deschisă! Dar nu știu cine ar putea fi!
Odată vârât cuțitul în
inimă, bietul nostru om pricepu că da! avusese dreptate și că sărmanul său tată
nu degeaba arată ca naiba la pătrat, cineva îi făcea rău! Și, apoi, alea de pe
el nu erau semne de bătrânețe, ci urme de lovituri reale, pe care le pusese pe
seama năstrușniciilor făcute de bătrân, în absența supravegherii!
Își făcu timp să mai
întrebe și alți vecini, dar aceștia se dovediră necomunicativi, nu doar
indiferenți, ca toată lumea. Află, totuși, că umbra respectivă mai fusese
zărită și de alții, dar aceștia nu-și bătuseră capul, să vadă cine-o fi. Păcat
că vecinul care-i atrăsese atenția, nu voia să se ocupe de taică-său, pentru
care ar fi fost și plătit!
Numai că mai interveni și
altceva: constată că au început să dispară dintre lucrurile din curte, începând
cu sculele pentru grădinărit, o pompă de udat în grădină, lacătul la magazie și
cine știe ce alte chestii de pe-acolo! Culmea! nimeni nu știa, sau spune, cine
ar fi putut fi hoțul! Începu să bănuiască pe familia de rromi din spate, dar
poliția îl convinse că aceștia stăteau cuminței, după ce capul familiei și
fratele mai mare stăteau, mai cuminți, la răcoare! Atunci se adresă, din nou,
vecinului binevoitor, rugându-l să aibă grijă de casă și de proprietarul
aerian, vecin care, cu greu, acceptă misiunea, și numai contracost!
O vreme, nu s-a mai
semnalat ceva semnificativ! Primea, zilnic, raportul de la binevoitor, ba chiar
începuse să nu mai vină zilnic, mai sărea câte-o zi - două, că doar n-o fi foc!
Apoi găsi bătrânul murdar
și zdrelit pe mai multe părți, și, cum nu se putea înțelege cu el, dădu vina pe
neatenția acestuia, care, pesemne, căzuse fără prea mult îndemn! Vecinul i se
plânse că nu putea să stea, toată ziua, să-l păzească, avea și omul, treburile
lui, pe bună dreptate! Doar că bătrânul o mai păți odată, și-nc-o dată...! La
azil, nu erau bani de-ajuns, să-l trimită, plus că li se părea o barbarie, să-l
ducă, să moară acolo!
Și, întro zi, telefonul
sună, anunțându-l pe omul nostru că trebuie să dea o fugă pân-acasă, la
părinți! Fără nicio altă explicație din partea poliției! Foarte calm, omul se
echipă de drum și, într-un târziu, ajunse unde trebuia, așteptându-se la ce era
mai rău.
Acolo află că fusese
chemat să asiste la extragerea I a vecinului binevoitor, blocat, în mod
inexplicabil, în beciul casei părintești, cu un roi de viespii, drept companie!
Nu s-au lămurit niciodată cum de-a ajuns ăla, acolo, cum de s-a închis lacătul,
care, normal, trebuia să fie închis, și ce făceau viespiile alea, în beci, când
toată lumea le văzuse cuibul sub streașină!
-...stătea ăla, umflat ca
o minge, înțepat prin toate părțile unde se unsese cu miere de albine! povesti,
seara, omul, nevesti-sii, după ce trimiseseră copiii la culcare. - S-au întrebat
toți – de ce s-a uns cu miere? Era așa tare umflat, că nu s-a putut vedea dacă
nu avea și alte contuzii, cum ar fi cele lăsate de o coadă de lopată! Bine că
nu era alergic, să moară de la înțepături! Un cuvânt, n-a scos, mut era! Poate și pentru limba era umflată, se pare
că a căzut și pe scări!
-Și nu crezi că, atunci
când își revine, va vorbi?
-Nu cred! Poate dacă e
prost și tâmpit! Trei zile, din concediu, alea pentru care te-ai supărat, de
n-am vrut să-ți explic ce-am făcut cu ele, am stat în pod și-am pândit! Nu mi-a
venit să cred, când l-am văzut pe nemernic cum, după ce ieșeam pe poartă, îl
scotea pe tata și-l ducea unde bătea soarele toată ziua, și-l lăsa acolo! După
ce-i vărsa apa și-i mânca mâncarea, de credeam cu toții că tata e mare
fomist! Și asta nu era tot – se apuca de cotrobăit, cred că știa mai bine decât
mine, unde sunt toate! Bine - bine! iei sapa, grebla, dălțile, ciocanele, dar
și pliciul pentru muște, să le duci acasă la tine?!? Nu mai vorbim de pături,
căni, etc! Ce fiară poți fi, să bați peste frunte, cu pliciul pentru muște, un
bătrân senil? Așa că l-am filmat cu telefonul și i-am făcut vânt în beci!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu