ADEVĂR SAU FĂCĂTURĂ ?!?( SAU, POATE, AȚI UITAT?!?)

ÎNCEPUTUL SFÂRȘITULUI!

Decembrie 1989! Eram în portul Constanța, ambarcat pe un cargou, și lucram la o pompă! Am ieșit în careu, să iau aer, dar n-am apucat să deschid ușa de la compartimentul mașini, că am fost întâmpinat de strigăte de bucurie, iar colegii  de muncă se îmbrățișau. Era o atmosferă tipică unui final de meci, când echipa națională a bătut, și cum eu nu prea sunt fan... eram cât pe ce să intru la mine în cabină, la meci careul era plin tot timpul, când mecanicul doi a urlat la mine:

- A fugit Ceaușescu! Suntem liberi!

O clipă n-am înțeles cine a fugit și de ce suntem liberi, dar când am realizat adevărul, am crezut că –  mi ard urechile, deși nu-mi dădeam seama, pe loc, ce se petrece. M-am băgat și eu printre cei care stăteau cu urechile ciulite lângă un radio, nu-mi amintesc a cui era cabina, oricum nu avea importanță. Nu aveam nimic personal cu nea Nicu, dar cu vreun an în urmă avusesem de-a face cu oamenii lui, cu cei din Securitate! Întâmplarea fiind, acum, amuzantă, dar atunci n-a fost deloc! Iată de ce: pe-atunci eram, încă, motorist, fiind stagiar, pe nava pe care fusesem repartizat după absolvire!  O navă care ținea bine la drum, dar cu motor MAN Reșița, despre care am aflat că nu fusese vreodată omologat, la noi. Pe lângă faptul că, la pornire, pocnea tare, de parcă vroia s-o ia la fugă, câteodată se încăpățâna să nu pornească, destul de rar, dar așa făcea! Șeful mecanic, care luase nava din șantier, de când fusesese lansată la apă, îi cunoștea toate chichițele, de aceea participa la 90 % din manevre. Bun meseriaș, cu niște palme cât lopata, strângea șuruburile fără cheie dinamometrică, avusese grijă să ne învețe pe toți că, la manevre, să avem tot timpul buteliile de aer pentru lansarea motorului, pline ochi! Motivul – să avem aer de pornire, până pornim măgăoaia! Metoda lui dăduse, până atunci, rezultat, cu buteliile pline și compresorul de aer funcționând, n-am avut probleme! Până atunci! pentru că am plecat de la Tulcea, am ieșit în Marea Neagră, care chiar era neagră de supărare în ziua aceea, era pe picior de furtună! Șeful mecanic nu era la bord, era numai ofițerul mecanic trei, cu care făceam eu cart, un tip cu un an mai mare, ca promoție și doi, ca  vârstă!  Ghinionul făcuse să fim nevoiți să plecăm în grabă, așa veniseră ordinele, echipajul de la mașină fiind compus din noi doi și electricianul de serviciu!

Așa am ajuns în radă, la Constanța, unde am stat cam 4 ore, trebuia să stăm mai mult, dar, cum se eliberase o dană, am fost remorcați spre bazinul din fața Gării Maritime, unde am ajuns pe picioarele proprii, adică folosind motorul nostru principal! Numai că, odată intrați în bazinul respectiv, ca să frânăm, trebuia să folosim motorul navei, pe care tocmai îl oprisem, folosindu-ne, la înaintare, de inerția hudubăii, adică a vasului! Și atunci a început frumusețea - făcuserăm peste 10 lansări pe aer și motorul se făcea că ninge! Ioc motor, vorba turcului! Nu mai aveam aer în butelii, deși compresorul trăgea tare, dar nu suficient! Asta este, în situații din astea  încrucișezi brațele și începi să te rogi, poate n-o fi așa rău! Și, pentru că veni vorba de rugi, mi-am adus aminte un lucru- nu ne prea rugam noi, dar nici nu m-am simțit vreodată cu cuțitul la beregată, să n-o fac!

Izbitura ne-a cam dat de-a dura, n-a murit nimeni, a apărut și electricianul, care dormea, deși ar fi trebuit să fie cu noi, pe fază! S-a dus el sus, să vadă ce s-a petrecut, a revenit după vreo 10 minute, calm și liniștit, parcă venea de la tenis!

-Ei! Am intrat puțin în chei!

Când am ajuns și noi sus, “puțin“ era cam 4 metri, am dislocate niște blocuri de piatră, de cam un metru cub - bucata! Grație ofițerului de la punte, care a asigurat manevra, nu ne-am dus dracului, a reușit să intre între alte două nave, nu le-am găurit, doar am scos linia de cale ferată de la macaraua ce folosea la încărcatul vagoanelor de cale ferată! Numai pe partea dinspre mare, n-am reușit mai mult!

Nava noastră, biet vechi cargou de la o mie nouă sute toamna, avea, în prova, un găuroi de cam 1, 5 metri pătrați, de o formă neregulată, semăna cu un cartof stricat! De remarcat, am plimbat gaura aia, astupată așa prost, cei care au rezolvat-o, în stil românesc, au tăiat petecul din tablă groasă, exact de forma strâmbă, ca a găurii! N-au putut s-o taie rotundă, ovală, pătrată, o figură geometrică cumsecade, am ajuns râsul găurii de struț, prin Casablanca, Tanger și, apoi, la belgieni!

Revenind la poarta sărutului cu malul, nici nu le-am legat bine de țărm, și au și apărut  o duzină de securizați! Atunci am aflat și noi că Nea Nicu trebuia să apară a doua zi în port, la nu știu ce minune, iar noi eram tocmai buni de fript la proțap, în calitate de sabotori ai vizitei celui mai iubit fiu al poporului! Toți prezenții am dat cu subsemnatul, timp de șase ore, s-au comparat declarațiile și iar am luat-o de la capăt, poate recunoaștem! Ce naiba să spui altceva, decât că nenorocitul ăla de motor n-a vrut să mai pornească și ne-am cațărat pe uscat, în timp ce noi eram uzi?

N-a ieșit de-o mardeală, n-a ieșit de-o pușcărie! Între timp, s-a adunat tot echipajul, cum fusese stabilit, și ne-au dat afară din port, cu gaura aia meseriașă la vedere, astupată cum spuneam! Câteva ore mai târziu, pluteam prin Marea Neagră, spre Bosfor! Nu fusesem învitați la party cu nea Nicu, au preferat să scape de noi! Noi, să nu ne mai scăpăm pe noi, trebuia să dispărem, stricam peisajul,cu gaura noastră! Cheiul nu se mai cunoștea că fusese făcut bucăți, doar diferența dintre piatra veche și aia nouă se zărea, dar cred  că au vopsit-o, după ce am plecat noi! Cum au fost în stare să prindă cu agrafe ardeii grași, importați din Olanda, de-a înnebunit Nea, când a rămas cu agrafa-n mână! Sau cum se așezau știuleții aduși de pe ogoarele țării, să iasă, la vizită, recolta la hectar, acolo unde nu creșteau decât scaieți! Poate o să  povestesc, întro bună zi, cum am fost noi martori la deschiderea Canalului Dunăre - Marea Neagră, unde, întro singură zi, de dragul Tovarășului, unde era ditamai movila de moloz, cam de 5 metri înălțime, a răsărit, pe locul nivelat, hectare de gazon vesel, adus și plantat în sistem covor (adus rulat și întins peste gropi și văi)! Dar asta e altă poveste!

Pe vremea aia noi știam că avem, la fiecare 3-4 fraieri, un “ciripitor”! Dar se spuneau bancuri de toate soiurile și nu ne-a legat nimeni! Cei care nu cred, să rămână așa! E mai rău astăzi, când sunt ascultate, în neștire, telefoanele, iar GPS-ul spune unde te speli pe dinți în fiecare clipă! Zic asta, pentru că nu înțeleg ceva - știu de ani buni că mi se ascultă telefonul, dar ieri, pe când clămpăneam tastele, să mai scriu ceva, a sunat my fone, aflat la circa 1 metru de persoana mea! Când l-am luat în brațele mele iubitoare, era Bro Mare, care, puțin mirat, mi-a spus că n-a sunat el! Am închis și mi-a trecut un gând prin locul unde, de obicei, mai trec idei - nu cumva eu, fără să ating...? Corect, eu eram apelantul! Fără să mă apropii de telefon! O fi fost o atingere pe linia de troleu, via satelit! Cum s-a întâmplat, când, tot nemernicul meu de telefon, a sunat pe 03.30, pe cineva! Și nu dorm, cu el, sub cap, știu ce influență are câmpul electromagnetic asupra degenerenței umane! Sau când a răspuns o cucoană, m-a sunat un prieten, după care s-a reluat apelul și am răspuns moi! Să moară de râs prietenul în cauză, a crezut că-s damă de companie! De aia mă întreb - ce naiba speram în decembrie 1989, să fie mai rău ca atunci?  Stimabililor! că sunteţi de la operatorul de telefonie, sau de la trupele speciale, nu-i deranjaţi, barem, pe prietenii mei, mulţumiţi-vă cu mine!

Urmarea, în următoarea postare - ZORII IDIOȚI, AI DEMOCRAȚIEI RĂS-COAPTE!